Grupul Financiar Banca Transilvania lansează BT Index România ETF BET-TR, administrat de BT Asset Management SAI. ETF‑ul debutează la Bursa de Valori Bucureşti sub simbolul BTBETRETF şi urmăreşte indicele BET-TR. Lichiditatea este asigurată de BT Capital Partners, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
„Grupul Financiar Banca Transilvania intră pe piaţa fondurilor tranzacţionate la bursă prin lansarea BT Index România ETF BET-TR, administrat de BT Asset Management SAI, liderul pieţei de asset management în ceea ce priveşte valoarea activelor administrate şi numărul de investitori.
ETF-ul (Exchange Traded Fund) debutează astăzi pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), moment marcat prin deschiderea oficială a şedinţei de tranzacţionare de către reprezentanţi ai bursei şi ai altor instituţii, precum şi ai Grupului Financiar Banca Transilvania.
-Denumirea comercială a fondului este BT România ETF.
-Simbolul sub care este tranzacţionat la bursă este BTBETRETF.
ETF-ul, listat la Bursa de Valori Bucureşti, urmăreşte performanţa BET-TR (Bucharest Exchange Trading - Total Return), indicele de referinţă al BVB, care include cele mai lichide companii listate la BVB şi, în acelaşi timp, integrează toate evenimentele corporative relevante, precum reinvestirea dividendelor, acordarea de acţiuni gratuite şi majorările de capital.
Potenţialul economiei, transformat în oportunitate de investiţii „România are curaj, resurse şi companii care cresc. BT România ETF este povestea unui fond născut din încrederea că potenţialul ţării poate fi transformat în oportunitate de cei care văd direcţia şi doresc să facă parte din ea.
Urmăreşte evoluţia celor mai reprezentative companii listate la Bursa de Valori Bucureşti, aşa încât dinamica lor se vede în performanţa sa. Prin
urmare, când companiile cresc, creşte şi fondul. Este un ETF pentru România, pentru cei care cred în România”, declară Ömer Tetik, Director General, Banca Transilvania.
Lichiditatea pentru unităţile de fond ale BT România ETF este asigurată de BT Capital Partners, care este Furnizor de Lichiditate (Market Maker) şi Participant Autorizat. BT Capital Partners este cel mai mare intermediar de pe piaţa de capital din România din prisma volumelor tranzacţionate pe acţiuni şi obligaţiuni listate la BVB.
Acces simplu la piaţa locală prin BT România ETF
-Fondul este deschis tuturor celor care aleg să investească, fără limitări legate de profilul investitorului.
-Strategia de administrare pasivă, costurile reduse şi reinvestirea dividendelor contribuie la eficienţa ETF-ului. Fondul beneficiază de scutirea de impozit pe dividende, avantaj fiscal care susţine randamentul total.
-0,083%/lună este comisionul de administrare, aplicat la media activelor nete ale fondului, iar 0,25% este comisionul de tranzacţionare, aplicat la vânzare/cumpărare.
Pentru a investi în BT România ETF sunt necesare următoarele: fonduri disponibile, un cont de tranzacţionare (deschis la BT Capital Partners sau la oricare alt participant la sistemul de tranzacţionare al BVB), aplicaţia BT Pay (acces din meniul Investiţii/BT România ETF) şi, pentru investiţii cât mai responsabile, de informaţii relevante despre fond, piaţă şi bursă.”
























































Opinia Cititorului