IMPACT Developer & Contractor înregistrează un profit net de 9,1 milioane euro în primul semestru al anului

T.B.
Piaţa de Capital / 21 august, 10:16

IMPACT Developer & Contractor înregistrează un profit net de 9,1 milioane euro în primul semestru al anului

Dezvoltatorul Impact Contractor & Developer a realizat cele mai mari venituri într-un prim semestru din ultimii cinci ani, a anunţat compania, potrivit unui comunicat al BVB.

Cel mai bun prim semestru pentru dezvoltatorul Impact din ultimii cinci ani: venituri în creştere cu 80%

Grupul Impact a obţinut venituri de 35,3 milioane de euro, în creştere cu 79% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce profitul net consolidat al grupului s-a situat la 9,1 milioane euro.

59% din veniturile companiei provin din dezvoltarea imobiliară (20,7 milioane euro), 37% din activitatea de construcţii prin subsidiara RCTI (13 milioane euro), iar restul de 4% din chirii şi alte surse, precum servicii de wellness, administrare şi brokeraj.

Astfel, dezvoltatorul Impact a vândut în primele şase luni din acest an 153 de locuinţe, în valoare de 20,7 milioane de euro, cu 125% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cele mai multe apartamente au fost vândute în proiectul Greenfield Băneasa, acolo unde la finalul anului trecut au fost livrate 732 de apartamente noi din cea de-a patra fază de dezvoltare.

Pe lângă cele 153 de unităţi tranzacţionate, dezvoltatorul mai avea la finele lunii iunie şi 45 de locuinţe pre-vândute şi rezervate, cu o valoare de 6,7 milioane de euro.

Din apartamente finalizate de Impact, 71% sunt deja contractate, iar stocul disponibile spre a fost de 460 de apartamente, cu o valoare de 72 de milioane de euro.

„Aproximativ 60% din veniturile grupului provin din activitatea de dezvoltare imobiliară, pe care o vom intensifica în perioada următoare, susţinuţi de integrarea pe verticală şi de optimizarea proceselor operaţionale şi financiare. Vom continua strategia de diminuare a expunerii la împrumuturi bancare şi de optimizare a costului creditării, ceea ce ne oferă flexibilitatea necesară pentru a extinde portofoliul de proiecte miste şi a consolida valoarea pe termen lung pentru acţionari”, spune Dan Sebastian Câmpeanu, CEO IMPACT Developer & Contractor.

Impact a ajuns la un grad de îndatorare de 17%, de la 22% la finele lunii decembrie 2024. Împrumuturile bancare au scăzut cu 30% la 30 iunie 2025, la o valoare de 44,4 milioane de euro, iar numerarul şi echivalentele de numerar erau de 13,8 milioane de euro la finalul semestrului.

Datoriile comerciale la 30 iunie 2025 au fost cu 16% mai mici faţă de 31 decembrie 2024, şi asta datorită închiderii avansurilor de la clienţi şi înregistrării veniturilor în proiectul Greenfield Băneasa.

Impact are portofoliu de 80,7 ha de terenuri în ţară, pe care intenţionează să construiască 9.758 de unităţi, cu o valoare brută de dezvoltare de 1,9 miliarde de euro.

La 30 iunie 2025, compania avea autorizaţie de construire pentru un total de 2.828 de unităţi rezidenţiale, cu o valoare brută de dezvoltare estimată la 733 milioane de euro. Dintre acestea, 250 de unităţi se află deja în construcţie în Greenfield Băneasa.

În cel de-al doilea semestru din acest an, compania va demara construcţia la 134 de unităţi în ansamblul Boreal Plus din Constanţa, o investiţie de 17 milioane de euro, precum şi la alte 185 de apartamente în Greenfield Băneasa.

Pe lista viitoarelor dezvoltări Impact se află un proiect în Iaşi, şi unul la Bucureşti.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0611
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3462
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3836
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8679
Gram de aur (XAU)Gram de aur464.7759

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
romexpo.ro
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb