ÎN PRIMELE NOUĂ LUNI ALE ACESTUI ANCosmetic Plant şi-a majorat exporturile cu 145%

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii #Sănătate / 22 octombrie 2015

Susana Laszlo, director general Cosmetic Plant

Susana Laszlo, director general Cosmetic Plant

Cifra de afaceri a companiei a crescut cu 20%

Cosmetic Plant, unul dintre producători locali de cosmetice, anunţă finalizarea unei noi investiţii în linia de producţie de la Cluj-Napoca, precum şi majorarea business-ului şi a exporturilor, în primele trei trimestre ale anului în curs.

Perioada ianuarie-septembrie a adus companiei o majorare puternică a exporturilor, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Societatea a raportat vânzări în afara ţării mai mari cu circa 145%.

Produsele Cosmetic Plant sunt prezente în ţări precum Grecia, Germania, Marea Britanie, Portugalia, Republica Moldova, Iordania, Liban, Austria şi Ungaria.

"În prima parte a anului am început să exportăm în ţări noi, precum Iordania, Portugalia şi Republica Moldova, iar în cea de-a doua parte a lui 2015 am pus accent pe consolidarea relaţiilor cu partenerii străini existenţi. Astfel, relaţia cu Republica Moldova este foarte promiţătoare, iar în Ungaria am reuşit, prin intermediul reprezentanţei deschise anul trecut, să pătrundem în noi lanţuri de farmacii", a subliniat Susana Laszlo, directorul general al companiei.

Cosmetic Plant a raportat o cifră de afaceri de circa 7,2 milioane de lei (1,6 milioane de euro), în perioada analizată, în creştere cu 20% comparativ cu acelaşi interval al anului trecut.

"Această evoluţie a fost determinată de mai mulţi factori, printre care se numără lărgirea reţelei de distribuţie, creşterea numărului de lanţuri de hipermarketuri cu care colaborăm şi, respectiv, mărirea gamei sortimentale Cosmetic Plant comercializată de magazinele partenere. De asemenea, un rol important în obţinerea creşterii cu 20% a business-ului nostru l-au avut, bineînţeles, şi modificările efectuate în gama noastră sortimentală", a declarat Susana Laszlo.

În ceea ce priveşte finalizarea unei noi investiţii în retehnologizarea liniei de producţie din fabrica de la Cluj-Napoca, proiectul cofinanţat de Uniunea Europeană a avut ca obiect achiziţionarea a două utilaje moderne şi performante. "Astfel, fabrica a fost dotată cu un utilaj de umplut tuburi cu alimentare automată şi de un utilaj de umplut pliculeţe cu creme şi lichide", menţionează comunicatul, care arată: "Investiţia în cele două utilaje s-a ridicat la 700.000 de lei (circa 160.000 de euro) şi va avea un puternic impact în business-ul companiei, în perioada următoare. Astfel, utilajul de umplut tuburi va creşte capacitatea pe acest segment cu 60%, în timp ce utilajul de umplut pliculeţe ne va ajuta să ne creştem vizibilitatea cu ajutorul unor campanii de sampling", a mai spus Susana Laszlo.

Noua investiţie vine după ce, anul trecut, compania a realizat un alt proiect cofinanţat prin fonduri UE, în valoare de 600.000 lei (aproximativ 135.000 euro) ce a avut, de asemenea, ca scop creşterea capacităţii de producţie şi retehnologizarea liniei existente.

În ceea ce priveşte produsele care au avut cele mai bune cifre de vânzări, în perioada analizată, reprezentantul companiei a subliniat că gama anticelulită, extinsă cu şase noi produse în luna iunie, a raportat creşteri cu 190% mai mari comparativ cu acelaşi interval al anului trecut. De asemenea, gamele Argan şi Q10 + ceai verde au înregistrat creşteri de 28%, respectiv 23%.

"Pe lângă face-lift-ul ambalajelor a 18 produse, în aceste trei trimestre am finalizat şi dezvoltarea a 8 produse noi: două creme pe bază de Gălbenele BIO şi şase produse anticelulită cu reţete moderne", a mai spus Susana Laszlo.

Domnia sa a subliniat că planurile privind gamele de produse nu se opresc aici, urmând ca până la finele lunii noiembrie să fie lansate două noi game de produse.

Pentru întregul an 2015, doamna Laszlo estimează o creştere a business-ului cu 20% faţă de 2014, fiind vizată cifra de aproximativ 2 milioane de euro.

Recent, Susana Laszlo ne-a precizat, într-un interviu, că societatea pe care o conduce nu a fost afectată de criza economică din ultimii ani, cifra de afaceri crescând de la an la an, în ciuda problemelor cu care s-a confruntat economia mondială: "În perioada 2008-2014, am înregistrat o creştere a cifrei de afaceri de circa 95%. Această performanţă a fost posibilă ca urmare a unei strategii concrete în acest sens. Am fost foarte atenţi să ţinem în frâu cheltuielile, fără să facem rabat de la calitatea produselor. În plus, am analizat foarte atent atât trendurile internaţionale, cât şi nevoile consumatorilor români, adaptându-ne în permanenţă gama sortimentală în funcţie de acestea: am lansat game de produse noi şi am renunţat la acele produse care nu aveau performanţa necesară. Rezultatele obţinute au fost posibile, nu în ultimul rând, şi prin reinvestirea sistematică a profitului. Practic, din anul 2006, reinvestim an de an profitul, pentru asigurarea unei dezvoltări eficiente".

Una din provocările cu care se confruntă toţi producătorii autohtoni de profil este bugetul de marketing net inferior celui de care dispun companiile internaţionale, ceea ce face ca promovarea brandurilor româneşti să aibă de suferit, ne-a mai declarat domnia sa.

"O altă provocare ar fi cea legată de achiziţia ambalajelor, întrucât sunt foarte puţini producători autohtoni de ambalaje, iar calitatea ofertei acestora nu se ridică întotdeauna la standardele pe care trebuie să le respectăm noi. De aceea, suntem nevoiţi să achiziţionăm ambalaje din străinătate şi, în consecinţă, ne confruntăm cu preţuri mai mari, cu termene de livrare mai lungi, constrângeri cantitative şi cheltuieli de transport crescute.

Înfiinţată în 1991 la Cluj-Napoca, ca afacere de familie, Cosmetic Plant a urcat, în ultimii trei ani, pe podiumul World Quality Selections, cel mai important concurs internaţional de calitate a produsului din lume, organizat de Monde Selection.

În prezent, portofoliul Cosmetic Plant include peste 100 de produse, împărţite în 13 game sortimentale, grupate în funcţie de ingredientul activ principal (gălbenele, cătină, ulei de măsline, Q10 + ceai verde, ulei de argan etc.) sau de utilizarea produsului (protecţie solară, anticelulită, îngrijirea părului).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

26 Ian. 2023
Euro (EUR)Euro4.8858
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4803
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8787
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5520
Gram de aur (XAU)Gram de aur279.0697

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro