ÎN PRIMELE NOUĂ LUNI ALE ANULUI, Grupul Teraplast a înregistrat un profit net de peste 24 milioane lei

Adina Lateş
Companii / 12 noiembrie 2015

Grupul Teraplast, procesator de PVC şi producător de materiale pentru piaţă construcţiilor şi instalaţiilor, a confirmat în trimestrul al treilea parcursul bun din prima jumătate a anului. Cifra de afaceri consolidată a Grupului Teraplast a înregistrat o creştere de 18,5% în perioada ianuarie-septembrie 2015, iar profitul net s-a cifrat la 24,16 milioane lei, faţă de 11,29 milioane lei, valoarea obţinută în aceeaşi perioada a anului trecut, informează un comunicat remis astăzi redacţiei.

Indicatorii de profitabilitate şi veniturile Grupului au continuat să crească, în timp ce datoriile către institutille de credit au scăzut.

Grupul Teraplast include compania Teraplast, subsidiară Plastsistem, subsidiară Teraglass (începând cu aprilie 2015, anterior activitatea Teraglass fiind organizată că o linie de business a companiei Teraplast), subsidiară Teraplast Moldova şi Politub (entitate controlată în comun).

"În primele nouă luni din 2015 performanţă financiară a Grupului Teraplast a continuat să se îmbunătăţească în ciuda unui context economic destul de volatil. Creşterile cu peste 50% ale preţurilor principalelor materii prime, precum şi de disponibilitatea redusă a acestora, intrarea în insolvenţă a unor clienţi, dar şi evoluţia modestă a investiţiilor, sunt doar câteva dintre provocările cărora a trebuit să le facem faţă în perioada ianuarie-septembrie 2015", a declarat Dorel Goia, Preşedinte al Consiliului de Administraţie Teraplast

Cifra de afaceri consolidată a Grupului Teraplast a înregistrat o creştere de 18,5% în perioada ianuarie-septembrie 2015, până la valoarea de 282,74 milioane lei. Consolidarea include elementele de venituri şi cheltuieli ale companiilor Teraplast, Plastsistem, Teraplast Moldova şi Teraglass, în procent de 100%, şi nu le include pe cele ale firmei Politub. Această din urmă, fiind entitate controlată în comun, se consolidează doar la nivelul profitului, în procent de 50%.

Conform sursei citate, evoluţia cifrei de afaceri la nivel de Grup Teraplast a fost susţinută pe de o parte de evoluţiile înregistrate de piaţă construcţiilor, iar pe de altă parte pe fondul câştigării de cota pe piaţă internă. În plus, livrările pe pieţele externe au crescut cu aproximativ 10%, faţă de perioada similară a anului trecut.

Potrivit datelor disponibile, volumul lucrărilor de construcţii a încheiat primele nouă luni ale acestui an cu un avans de 10,5%. Datele de la Institutul Naţional de Statistică arată că, în perioada ianuarie-septembrie 2015, lucrările de construcţii pe segmentul nerezidential au crescut cu 5,2%, iar pe segmentul rezidenţial au scăzut cu 0,2%, în timp ce lucrările inginereşti sau de infrastructură, au avut o evoluţie pozitivă de 15,6%.

"Grupul Teraplast deţine poziţii de top pe o mare parte din pieţele pe care activează. Compania-mama Teraplast este între primii trei jucători din piaţă pe segmentele de canalizări exterioare, canalizări interioare, granule şi lambriuri, iar subsidiară Plastsistem deţine poziţii de top de pieţele de panouri sandwich şi structuri metalice zincate. În doar doi ani, Plastsistem a reuşit să se poziţioneze pe locul doi în piaţă de elemente structurale zincate, cu o cota de 28% în 2014 (conform Neomar)", se arată în comunicat.

În perioada analizată, profitul net al Grupului Teraplast s-a cifrat la 24,16 milioane lei, faţă de 11,29 milioane lei, valoarea obţinută în aceeaşi perioada a anului trecut. Evoluţia profitului net la nivel consolidat a fost susţinută în principal de îmbunătăţirea semnificativă a performanţei operaţionale, Grupul Teraplast realizând în perioada ianuarie-septembrie 2015 un profit operaţional în valoare de aproape 24,46 milioane de lei, faţă de 13 milioane lei în perioada similară din 2014. Din valoarea realizată din activitatea operaţională, aproximativ 0,5 milioane lei reprezintă venituri din tranzacţii nerecurente. Profitul net a fost de asemenea susţinut de îmbunătăţirea rezultatului financiar, că urmare a veniturilor obţinute din dividende. În 2015, Teraplast a încasat de la compania Politub dividende în valoare de 1,95 milioane lei, că urmare a repartizării profitului din anul 2014.

"EBITDA la nivel de Grup Teraplast este de asemenea în creştere, acest indicator cifrându-se la peste 35,67 milioane lei, raportat la 24,30 milioane lei, în perioada similară din 2014.

În primele nouă luni ale anului 2015 datoriile către instituţiile de credit ale Grupului Teraplast au scăzut cu aproape 8%, faţă de perioada similară din 2014. În structura, datoriile pe termen scurt ale Grupului Teraplast au scăzut cu 5 milioane lei faţă de primele nouă luni ale anului trecut, iar valoarea datoriilor pe termen lung este cu 0,75 milioane lei peste valoarea realizată în perioada similară din 2014", prezintă documentul amintit.

Reprezentanţii Teraplat menţionează că creanţele Grupului sunt în creştere în primele nouă luni, pe de o parte pe fondul evoluţiei cu peste 18,5% a cifrei de afaceri, iar pe de altă parte că urmare a transferului liniei de business tâmplărie termoizolantă către compania Teraglass, impactul transferului în valoarea creanţelor fiind de 9,18 milioane lei. În plus, în prima jumătate a anului Teraplast a asigurat o parte din portofoliul de clienţi, ceea ce a permis extinderea termenelor de plata pentru aceşti clienţi. Grupul continuă însă politică prudenţă de acordare a creditului comercial şi monitorizează constant lichiditatea clienţilor săi, prin intermediul departamentului de credit existent.

Grupul Teraplast a realizat în primele nouă luni din 2015 investiţii totale în valoare de 14,33 milioane lei. Pentru întregul an Grupul şi-a propus un program de investiţii în valoare de peste 19 milioane lei, cea mai mare parte a acestor sume fiind orientate înspre achiziţia de echipamente.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7393
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3444
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0043
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.7351

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb