Insolvenţa

21 februarie 2019
CITR: 179.000 de companii au intrat în insolvenţă, în ultimii zece ani

CITR: 179.000 de companii au intrat în insolvenţă, în ultimii zece ani

Ramona RaduZiarul BURSA #Companii / 31 octombrie 2018

Media europeană de insolvenţă nou intrată, raportat la numărul de companii din economie, este la circa 1,1%, iar ţara noastră are 0,99%, conform CITR 

Aproape 179.000 de companii au intrat în insolvenţă în ultimii zece ani,, în timp ce peste 800.000 au fost înfiinţate, a afirmat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, Vasile Godîncă-Herlea, CEO CITR.

Reprezentantul CITR a spus: "Cel mai înalt punct al numărului de insolvenţe a fost atins în anul 2013, când s-au înregistrat circa 24.000 de dosare nou deschise. România înregistra 16.499 de insolvenţe noi în 2008, în timp ce estimarea pentru finalul acestui an este de aproximativ 8.300, respectiv jumătate din numărul înregistrat în urmă cu zece ani şi o treime faţă de 2013".

MINISTRUL MEDIULUI: Legea insolvenţei trebuie modificată

Ziarul BURSA #Companii / 9 august 2018

Modificarea trebuie făcută astfel încât societăţile care s-au privatizat să nu-şi mai permită să nu respecte obligaţiile de mediu, potrivit ministrului 

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat ieri, la Alba Iulia, că speră ca legea insolvenţei să fie modificată în curând de către Parlament, astfel încât societăţile care s-au privatizat să nu-şi mai permită să nu respecte obligaţiile de mediu.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Potrivit doamnei Dana Ababei, scopul evaluării diferă în funcţie de faza în care se află procedura, şi anume: observaţie, reorganizare ori faliment.

CONFERINŢA CODUL INSOLVENŢEI - EDIŢIA A V-A / DANA ABABEI, PREŞEDINTE ANEVAR:"Evaluarea înaintea reorganizării trebuie să dea valoarea de piaţă şi de lichidare a tuturor activelor debitoarei"

V.RZiarul BURSA #Companii / 28 februarie 2018

Atunci când vorbim de evaluarea pentru insolvenţă în momentul premergător planului de reorganizare, din raportul de evaluare ar trebui să rezulte valoarea de piaţă şi de lichidare a tuturor activelor din patrimoniul companiei debitoare, afirmă...

<< mai multe ştiri >>

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0422
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4152
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3743
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9763
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.4646

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
aiiro.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo