Insurgenţi sunniţi au executat 21 de persoane în două oraşe din Irak

E.D.
Internaţional / 23 iunie 2014

Insurgenţi au ucis 21 de persoane în două zile, în oraşele Rawa şi Aana, în vestul Irakului, au anunţat ofiţeri şi medici duminică, citaţi de presa internaţională.

Potrivit acesteia, unele persoane au fost ucise prin împuşcare, sâmbătă, când insurgenţi sunniţi conduşi de către jihadişti din cadrul grupării Statul Islamic în Irak şi Levant (SIIL) au preluat controlul asupra celor două oraşe situate pe drumul care conduce către frontiera cu Siria, în timp ce alţi oficiali au fost executaţi duminică, potrivit surselor citate.

Aceste acte au avut loc după ce armata irakiană s-a retras din cele două oraşe.

"Unităţile militare s-au retras (din Al-Qaim, Rawa şi Aana) pentru a se redesfăşura", a declarat generalul Qassem Atta, care a evocat o "retragere tactică".

Potrivit unor martori, insurgenţii au intrat sâmbătă în Rawa şi Aana, două oraşe vecine din provincia Al-Anbar, după ce au preluat controlul asupra Al-Qaim, la frontiera cu Siria.

Insurgenţii sunt prezenţi în provincia Al-Anbar încă din ianuarie, deţinând controlulul asupra oraşului Fallujah, situat la aproximativ 60 de kilometri vest de Bagdad, şi unor cartiere din oraşul Ramadi, situat cu aproximativ 40 de kilometri mai la vest.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3485
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7640
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8104
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3851
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.6821

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb