IT

19 aprilie 2017

Universal Robots vrea să vândă, în 2017, peste 100 de roboţi colaborativi în România

Ziarul BURSA #Companii / 12 aprilie 2017

Compania daneză Universal Robots, care produce roboţi colaborativi pentru Dacia şi Continental, a vândut în perioada 2014-2016 prin intermediul distribuitorilor mai mult de 100 de roboţi colaborativi în România, iar ţinta pentru anul acesta este de a vinde peste 100 de roboţi de acest fel în acest an, a declarat, ieri, directorul general al Universal Robots pentru Europa Centrală şi de Est, Slavoj Musilek.

Victor Negrescu (Sursa foto: Facebook)

Sectorul IT din ţara noastră, în atenţia Parlamentului European

Alexandra CismaruCompanii / 1 aprilie 2017

Europarlamentarul PSD, Victor Negrescu, cel care a fost, în ultimele zile, gazda unei delegaţii a Parlamentului European venită în ţara noastră pentru a cunoaşte reprezentanţi de top din industria IT autohtonă, precum şi factori de decizie şi membri ai societăţii civile a transmis că ţara noastră are "un potenţial enorm în sectorul digital şi al inovării", ce poate contribui decisiv la construirea unei imagini pozitive de ţară, potrivit unui comunicat remis Redacţiei.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
"Toshiba" riscă să intre în faliment

"Toshiba" riscă să intre în faliment

ADI IACOBZiarul BURSA #Companii / 16 februarie 2017

Analiştii economici speculează posibilitatea ca producătorul japonez de dispozitive şi componente electronice "Toshiba" să fie în pragul falimentului, după ce Shigenori Shiga, preşedintele companiei, a eşuat în găsirea unei soluţii pentru...

<< mai multe ştiri >>

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0695
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2820
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8441
Gram de aur (XAU)Gram de aur505.3604

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
investenergy.ro
world-nuclear-exhibition.com
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo