Rusia are o opinie negativă despre propunerile europene în legătură cu garanţiile de securitate pentru Ucraina şi nu va accepta prezenţa trupelor NATO pe teritoriul vecinului său, a anunţat Kremlinul, informează Reuters.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a lăudat eforturile preşedintelui american Donald Trump de a pune capăt războiului din Ucraina, calificându-le drept „foarte importante”, şi a declarat că Moscova speră ca acestea să continue.
Ca parte a unui potenţial acord de pace, aliaţii europeni ai Ucrainei lucrează la elaborarea unui set de garanţii pentru Ucraina care să o protejeze de un posibil atac viitor al Rusiei. Însă Peskov a afirmat că desfăşurarea de trupe europene în Ucraina ar însemna prezenţa NATO în această ţară, lucru pe care Rusia a încercat să îl împiedice încă de la început.
„De fapt, la început, avansarea infrastructurii militare a NATO şi infiltrarea acestei infrastructuri militare în Ucraina ar putea fi probabil numite printre cauzele principale ale situaţiei de conflict care a apărut”, a spus el. „Deci, avem o atitudine negativă faţă de aceste discuţii”, a punctat Peskov.
Toate părţile sunt de acord că garanţiile de securitate pentru Ucraina trebuie să facă parte din orice eventual acord de pace, dar nu sunt de acord în mod fundamental cu privire la forma pe care ar trebui să o ia acestea.
Rusia susţine că ar trebui să se numere printre garanţii securităţii Ucrainei şi doreşte să reia o propunere care a fost discutată între cele două părţi în 2022, în primele săptămâni ale războiului. Kievul respinge această propunere, afirmând că ar da Moscovei un drept de veto efectiv asupra oricărui sprijin militar extern pentru Ucraina.
Peskov a punctat că garanţiile de securitate sunt „unul dintre cele mai importante subiecte”, dar a repetat că Rusia nu consideră utilă discutarea lor în public. El a spus că summitul SUA-Rusia din această lună din Alaska, între preşedinţii Donald Trump şi Vladimir Putin, a fost „foarte substanţial, constructiv şi util”.
Trump a declarat că Statele Unite nu vor trimite trupe în Ucraina ca parte a unor viitoare garanţii de securitate. Cu toate acestea, el a lăsat deschisă posibilitatea unei alte implicări militare a SUA, inclusiv cu sprijin aerian şi informaţional.
Peskov a declarat că negociatorii de pace ruşi şi ucraineni sunt în contact, dar nu poate da o dată pentru o următoare întâlnire. Cele două părţi au purtat ultima dată discuţii faţă în faţă la Istanbul, pe 23 iulie, într-o reuniune care a durat doar 40 de minute.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.08.2025, 18:41)
irelevant
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.08.2025, 18:43)
atita timp cit rusia si america au oferit pe tava nemtilor posibilitatea de a se inarma totul intra intr-o alta paradigma
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.08.2025, 19:47)
S-o crezi tu ca Rusia sau SUA isi doresc o Germanie reinarmata. Germania e colonie americana. Cate soldati nemti sunt in SUA? Cate baze militare nemtesti in SUA? Zero. Dar viceversa? There's your answer.
Americanii vor ca Europa sa le plateasca lor 5% din pib, fiindca firmele lor sunt incapabile sa concureze eficient cu cele europene. E gangsterism.
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.08.2025, 23:46)
In statul cel mai sarac din USA Mississippi GDP/cap de locuitor este de 200 % mai mare decat in cel mai bogat stat din UE,Germania.
Cifra de neconceput in urma cu 10-15 ani.
Europa e pe faras,din cauza politicienilor "minunati".
3. fără titlu
(mesaj trimis de esop în data de 27.08.2025, 19:31)
Deja se intimpla ceea ce spun de multa vreme .Va fi creata o zona de demarcatie intre Europa cu Ucraina incorporata 80 la suta de Europa si Rusia zona patrulata de fortele de mentinere a pacii avind de o parte si alta trupele sovietice si cele ale UE si ucrainiene cu sprijin din spate american .Nu exista alta solutie convenabila .La modul faptic UE isi adauga in acasta noua etapa 80 la suta din Ucraina plus Rep.Moldova.Romania iese cistigata .
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.08.2025, 19:48)
Ar fi o piatra de moara pt UE, mai ales pt Est Europeni. Sper sa nu se intample asa.
4. fără titlu
(mesaj trimis de esop în data de 27.08.2025, 20:03)
Europa este astfel obligata sa se uneasca in integralitatea ei nici o natiune non UE neputind rezista fara sprijinul UE .Practic este un nou an 1989 ce reuseste sa intregeasca Imperiul cu partea sa de rasarit .Ucraina va deveni , prin refacerea ei, dupa vechile harti medievale , un paradis al frumusetii .Investitiile vor fi de ordinul sutelor de miliarde .Ceea ce am sperat inca din 1989 se realizeaza acum .Mai ramine ,ca si ultima etapa , Constantinopole .Avem si banii si forta tehnologica necesara .
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.08.2025, 22:44)
Cred ca ai baut prea mult cand ai dat in carti. Daca vrei sa transformi Istanbulul in Constantinopole, te rog sa pofesti pe front impotriva neo-otomanilor, pana una alta, turcii fac legea in pietele romanesti. Scapa mai intai de rosiile si lamaile turcesti, apoi vorbim de renasterea Bizantului :))
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.08.2025, 20:29)
propunerile europene în privinţa garanţiilor de securitate pentru Ucraina sant vorbe goale
6. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.08.2025, 21:45)
Putin merge cu Trump mai departe, Europa e nimeni pentru ei