Proiectul rezidenţial Lakeside11, realizat de RRG Real Estate Group, a primit premiul Red Dot: Design Concept 2025 la categoria Design Urban pentru conceptul său „Float Spot” - un sistem de platforme comunale suspendate, concepute pentru a oferi spaţii publice sigure şi multifuncţionale într-un mediu rezidenţial, potrivit unui comunicat emis redacţiei.
"Domeniul imobiliar din România a devenit foarte competitiv şi aceasta nouă realitate provoacă dezvoltatorii să exploreze forme şi concepte noi pe piaţă, inclusiv implementarea unor dezvoltări orientate mai mult spre comunitate. Valoarea proiectului este confirmată astfel şi de recunoaşterea oferită de Red Dot Award,” a declarat Pavel Kodzik.
„Float Spot” reprezintă o serie de platforme suspendate la primul etaj, care leagă clădirile rezidenţiale şi găzduiesc diverse funcţiuni publice. Conceptul este inspirat de principiul arhitectului Le Corbusier de a ridica spaţiile de locuit şi comune deasupra nivelului solului, dedicând în acelaşi timp parterul infrastructurii, zonelor comerciale şi parcării. În cadrul Lakeside11, această abordare a fost reinterpretată prin principii centrate pe oameni şi adaptată nevoilor contemporane - integrând spaţii sociale care încurajează interacţiunea comunitară într-un mediu urban modern.
Prin separarea acestor zone de traficul rutier la nivelul solului, designul îmbunătăţeşte atât siguranţa. cât şi confortul locatarilor.
„Conceptul Float Spot este rezultatul unui efort de colaborare al unor specialişti multinaţionali în arhitectură, mobilitate şi planificare comunitară. Am combinat practicile internaţionale în designul sustenabil cu cerinţele specifice contextului românesc,” a declarat Sergey Artemenko, manager de proiect al Lakeside11.
Potrivit sursei, prima fază a proiectului Lakeside11, care include trei clădiri rezidenţiale cu 105 apartamente, este în prezent în construcţie, cu finalizare estimată până la sfârşitul anului 2026. Lucrările structurale sunt în stadiile finale, structura din beton armat şi pereţii exteriori fiind aproape de finalizare. Lucrările sunt realizate de Consstar Construct SRL.
Investiţia totală în proiectul Lakeside11, situat pe malul lacului Străuleşti din Bucureşti, se ridică la 60 de milioane de euro.
Opinia Cititorului