Ministrul Apărării din Lituania, Robertas Kaunas, a declarat vineri că ţara testează un sistem de supraveghere aeriană dezvoltat în Ucraina pentru a proteja împotriva ameninţărilor generate de drone, relatează dpa, citat de Agerpres.
„Ameninţările aeriene se schimbă rapid, aşa că ne adaptăm soluţiile în consecinţă. În loc să dezvoltăm totul de la zero, adaptăm sistemele care au fost deja folosite în Ucraina”, a afirmat Kaunas, potrivit sursei citate.
Ucraina, aflată în al cincilea an de apărare împotriva unei invazii ruse la scară largă, este considerată lider mondial în războiul cu drone, precizează sursa.
Potrivit autorităţilor lituaniene, sistemul „Sky Fortress” foloseşte inteligenţa artificială pentru a detecta şi urmări dronele şi rachetele de croazieră care zboară la joasă altitudine, pe baza semnăturilor lor acustice sau electromagnetice, informează agenţia de presă. Sistemul poate clasifica obiectele detectate în timp real, a indicat ministrul apărării lituanian, potrivit sursei menţionate.
Mai multe incidente implicând drone au avut loc deja în Lituania şi în celelalte două state baltice, Estonia şi Letonia, în contextul războiului în Ucraina, adaugă sursa citată. De mai multe ori, drone ucrainene lansate de Kiev pentru a lovi ţinte în nord-vestul Rusiei au fost au deviat de la traiectorie în urma bruiajului rusesc şi au intrat în spaţiul aerian al ţării baltice, unde s-au prăbuşit, potrivit sursei. De asemenea, drone ruseşti venind din Belarus au intrat în spaţiul aerian al Lituaniei, aminteşte dpa, citat de Agerpres.

























































Opinia Cititorului