LUDOVIC ORBAN: "Între premier şi preşedinte este, în sfârşit, o relaţie de dialog, de cooperare loială, de parteneriat"

M.I.A.
Politică / 25 noiembrie 2019

Ludovic Orban (Sursă foto: Twitter)

Ludovic Orban (Sursă foto: Twitter)

Premierul Ludovic Orban a declarat luni că între şeful guvernului şi preşedintele României există, "în sfârşit, o relaţie de dialog, de cooperare loială, de parteneriat", adăugând că va merge la Palatul Cotroceni de fiecare dată când va fi invitat, transmite Agerpres.

"Între mine, ca prim ministru, şi preşedintele României, între guvernul pe care îl conduc şi preşedinte, este, în sfârşit, o relaţie de dialog, de cooperare loială, de parteneriat, în care ne coordonăm toate acţiunile, toate deciziile şi toate politicile publice în beneficiul cetăţeanului român", a afirmat Orban, după ce a participat la un eveniment organizat de Academia Română.

Întrebat dacă va merge luni la Palatul Cotroceni, pentru a se întâlni cu şeful statului, Orban a spus: "Merg la Palatul Cotroceni de fiecare dată când este cazul, când sunt invitat, când avem diferite discuţii şi întâlniri".

El a reafirmat că există deocamdată o majoritate parlamentară, chiar dacă aceasta este una fragilă, potrivit sursei citate.

"Dar există, şi noi am semnat înţelegeri şi acorduri cu partenerii care au fost alături de noi în succesul moţiunii de cenzură, care au susţinut învestirea guvernului pe care îl conduc şi noi ne respectăm înţelegerile şi cred că putem să menţinem această majoritate. Sigur, preşedintele se referea la formarea unei majorităţi mai largi, mai stabile, care să sprijine reforme mai ample după alegeri", a adăugat Orban, întrebat în privinţa unei noi majorităţi parlamentare.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Cu siguranta de acum incolo o sa curga lapte plus galeti de miere.

    Previziune: la urmatoarele alegeri parlamentare romanii vor vota in disperare cu PSD din cauza debitului mare de lapte si a galetilor cu miere care vor curge pana atunci. O sa fie inundatii de lapte si miere care vor scadea nivelul de trai in ultimul hal.  

    Conventia Democrata Redivivus

    1. Concordie si armonie - numai daca unul duce tucalul celuilalt , premierul se pricepe la asta !

    Adica Iohannus e top si Organ e bottom.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0603
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2917
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4141
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8612
Gram de aur (XAU)Gram de aur461.6576

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb