MApN: Atacuri cu drone asupra unor obiective din Ucraina, în apropierea frontierei cu România

L.B.
Miscellanea / 2 octombrie, 08:04

MApN: Atacuri cu drone asupra unor obiective din Ucraina, în apropierea frontierei cu România

Ministerul Apărării Naţionale a anunţat că, în noaptea de 1 spre 2 octombrie, sistemul de supraveghere radar al instituţiei a detectat noi atacuri cu drone asupra unor obiective civile şi de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, în zona de nord a judeţului Tulcea, potrivit unei postări pe Facebook.

MApN a precizat că, în jurul orei 05:00, a fost raportată căderea unui obiect, posibil o dronă aeriană, în zona localităţii Plauru, judeţul Tulcea, urmată de producerea unui incendiu, fără a produce victime sau pagube materiale.

MApN a menţionat că o autospecială ISGU şi echipe ale instituţiei au fost direcţionate către locul evenimentului, pentru stingerea incendiului produs, iar zona a fost securizată, urmând ca echipe specializate ale MApN să efectueze cercetări la faţa locului.

MApN a subliniat că sistemele radar ale instituţiei nu au raportat nicio pătrundere neautorizată în spaţiul aerian naţional în cursul nopţii trecute, iar situaţia este în dinamică şi vor reveni cu detalii pe măsură ce acestea vor fi disponibile.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Iar povesti cu balonase,dronulete si rachetute ?

    noi tot asteptam de peste 2 ani, 

    ca Zelenski sa porneasca Marele Contraatac 

    cu toate super armele+banii,de la 32 de tari NATO, 

    si sa aduca pe Putin in lanturi la Curtea Internationala de Justitie.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb