Meta a primit acordul UE pentru reducerea datelor personale folosite în publicitate

T.B.
Companii / 9 decembrie, 07:23

Meta a primit acordul UE pentru reducerea datelor personale folosite în publicitate

Propunerea Meta Platforms de a utiliza mai puţine date personale în modelul său ”plăteşti sau consimţi”, care va intra în vigoare luna viitoare, a primit luni aprobarea autorităţilor europene de concurenţă, semnalând că gigantul american nu va mai fi expus la amenzi zilnice, transmite Reuters.

Investigaţia împotriva Meta marchează continuarea campaniei UE de restricţionare a Big Tech, în pofida criticilor din partea Statelor Unite, şi preferinţa Bruxelles-ului de a soluţiona cazurile prin compromisuri atunci când este posibil, pentru a evita tensiuni comerciale suplimentare.

Meta a fost în negocieri cu Comisia Europeană după ce, în aprilie, a fost sancţionată cu 200 de milioane de euro pentru încălcarea Digital Markets Act (DMA), legea menită să limiteze puterea platformelor dominante. Încălcarea a avut loc la Facebook şi Instagram, în perioada noiembrie 2023 - noiembrie 2024.

În urma sancţiunii, Meta a modificat modelul pay-or-consent astfel încât să folosească mai puţine date personale pentru publicitatea personalizată. Comisia a analizat dacă schimbările se conformează legislaţiei, compania riscând altfel amenzi zilnice de până la 5% din cifra de afaceri globală medie.

Ajustările includ modificări de formulare, design şi transparenţă pentru a reaminti utilizatorilor că au două opţiuni: să îşi ofere consimţământul pentru publicitate complet personalizată sau să permită colectarea unui volum redus de date, ceea ce duce la reclame mai puţin personalizate.

Comisia Europeană a confirmat primirea propunerii din noiembrie şi a anunţat că va monitoriza implementarea noului model publicitar şi va colecta feedback, eliminând perspectiva amenzilor periodice.

”Meta le va oferi utilizatorilor o alegere efectivă între a consimţi la partajarea tuturor datelor şi a primi publicitate complet personalizată, sau a partaja mai puţine date pentru o experienţă cu personalizare limitată”, a transmis executivul UE.

Opinia Cititorului ( 3 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. oare ce va face intreaga lume cand sediul Meta va inota cu pestii ? :)

    ce vor mai face carnitzele pline de autosatisfactie vizuala pe instagram cand ... nu vor mai putea accesa contul lor de identizare sociala de pe Insta, Meta .... SI NICI MACAR UN NENOROCIT DE WHATSAPP (detinut de Meta) pe telefonul lor atat de smart ? :)  

    dar de ce sa inoate cu pestii - va intrebati poate..... ?  

    pai uite de aia.... urmariti activitatea seismica din ultimele 2-3 luni de pe coasta vestica a SUA.... vedeti ce va spune asta. Care sunt concluziile? :) ;) ?  

    asa cum am mai zis de multe ori in comentarii ... The Big One (cutremurul mult asteptat) vine in SUA si se va lasa cu ruperea unei bucati din SUA (vest) + California si intrarea ei sub nivelul apei Oceanului.  

    probabil pestii se vor bucura de acces atat de direct la Meta, Insta, Whatsapp, Alphabet si Gemini si tot restul pleiadei de cyber-zei ai lumii de astazi. :)  

    Aaaa, da, aproape uitasem. Studiati legatura intre The Big One si ... Yellowstone ;) . Pentru ca exista o legatura clara la adancimea potrivita, in sol.  

     

    p.s. ...payback pentru abandonarea celui mai mare aliat din Europa al SUA (Romania) si abandonarea Europa in bratele Rusiei. Totul are un cost si SUA in urmatorii 7 ani e pe punctul de a suporta costul. Tradarea costa. Intotdeauna. Si stati linistiti ca si Rusia are destinul ei special rezervat cu razboi civil intern extrem de sangeros si spargerea in pana la 52 de state care se lupta intre ele inclusiv nuclear. Doar ca va dura nitel mai mult de 7 ani. Dar garantez personal ca se va intampla. Si asta pentru ca de-a lungul timpului s-au pus impotriva Romaniei.  

     

    p.p.s. Totul costa. Cine s-a pus impotriva tarii mele are de platit pret mare. Poate pretul final.  

    Singura tara mare care nu s-a pus impotriva Romaniei ba chiar de-a lungul timpului a avut o pozitie prieteneasca e China. Ea are un drum mare in fata, la nivel de secole. E semn de prietenie de la mine pentru prietenia ei fata de Romania. Asa da.  

    Ban.Cher.Vali

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. reamintesc ca MAREA MAJORITATE a big tech din SUA (inclusiv Apple) e concentrata in California.

      va dati seama ce zic eu aici si care sunt implicatiile economice (economia productiva, nu cea financiara) , societale, bursiere, etc?  

      Nu se face asa ceva... ce a facut SUA (factiune din CIA pro-Trump, extrem de rusofila, care a vrut acum un an sa arunce Romania in bratele Rusiei si in sfera ei de influenta prin Georgescu si mizeriile asociate lui)... payback is coming folks! ;)  

      fr om Vali, with love! ;) Tough Love! ;)  

      Ban.Cher.Vali 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      "probabil pestii se vor bucura de acces atat de direct la Meta, Insta, Whatsapp, Alphabet si Gemini si tot restul pleiadei de cyber-zei ai lumii de astazi. :)"

      aveti grija la cine va inchinati ... nu cyber-zeii sunt calea , ci doar Dumnezeu.  

      Cine se inchina la cyber-zei bazati pe nisip topit (chip-uri bazate pe siliciu) ... de nisipul deserturilor au parte in inima si suflet si minte.  

      NU vreti sa fiti in acea tabara , credeti-ma !  

      Ban.Cher.Vali 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

cristim.ro
digi.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0899
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3664
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4342
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8200
Gram de aur (XAU)Gram de aur590.1963

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
metalshow-tib.ro
ccib.ro
hiperambrozia.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
novaplus.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb