Meta Estate Trust schimbă conducerea executivă în pregătirea unei noi etape de dezvoltare

A.B.
Piaţa de Capital / 26 august, 11:58

Meta Estate Trust schimbă conducerea executivă în pregătirea unei noi etape de dezvoltare

Meta Estate Trust (BVB: MET) a anunţat că actualul CEO, Alexandru Bonea, îşi va încheia mandatul la finalul lunii octombrie 2025, de comun acord cu Consiliul de Administraţie, potrivit unui comunicat al companiei. Decizia marchează încheierea unei misiuni asumate acum doi ani, perioadă în care compania şi-a consolidat poziţia pe piaţă şi a recâştigat încrederea investitorilor.

„Încheierea acestui mandat nu înseamnă o schimbare de direcţie, ci o tranziţie firească către următoarea etapă de creştere. Îi mulţumim pentru modul diligent în care a reuşit să contribuie la consolidarea companiei şi pentru rezultatele obţinute în această perioadă. Meta Estate Trust are astăzi o echipă executivă unită, un portofoliu diversificat, caracterizat de o dispersie adecvată a riscului şi un model de business validat de piaţă. În următoarele trei luni, vom desemna un nou CEO printr-un proces de recrutare riguros, căutând să aducem în echipă noi competenţe şi abilităţi necesare în dezvoltarea cu succes a liniilor de business”, a declarat Laurenţiu Dinu, preşedintele Consiliului de Administraţie Meta Estate Trust.

În timpul mandatului său, Alexandru Bonea a coordonat un proces de stabilizare şi relansare a companiei. „În aceşti doi ani am reuşit să securizăm expuneri de 8 milioane de euro, să generăm lichidităţi de 10 milioane de euro şi profituri nete de 4 milioane de euro, să investim 6 milioane de euro în segmentul rezidenţial şi încă 6 milioane de euro în noi segmente precum cel hotelier, de retail şi medical, şi să încheiem finanţări bancare de 2 milioane de euro. Aceste realizări, alături de o comunicare transparentă, ne-au ajutat să dublăm baza de acţionari. Astăzi, Meta Estate Trust este mai stabilă şi mai bine poziţionată strategic ca oricând. Este momentul potrivit să fac un pas lateral şi să creez spaţiu unui nou CEO care să conducă următoarea etapă de creştere”, a declarat Alexandru Bonea, cofondator şi CEO Meta Estate Trust.

Acesta a precizat că va rămâne implicat în dezvoltarea companiei în calitate de cofondator. „Le mulţumesc în mod special echipei mele, Consiliului de Administraţie şi acţionarilor pentru încrederea care a făcut posibil ca viziunea MET să devină realitate”, a adăugat Bonea.

Potrivit companiei, Meta Estate Trust are în prezent un portofoliu restructurat şi diversificat, pregătit pentru o nouă etapă de creştere, inclusiv posibilitatea de transformare într-un REIT atunci când cadrul legislativ va permite, precum şi listarea pe segmentul principal al Bursei de Valori Bucureşti începând de anul viitor.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0552
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3437
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3905
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8533
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.7734

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
romexpo.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb