Mol renunţă la cumpărarea Slovenske Elektrarne de la Enel

Ioana Dogaru
Companii / 20 octombrie 2015

Mol nu va achiziţiona participaţia de 66% în compania slovacă de utilităţi Slovenske Elektrarne, scoasă la vânzare de Enel, a declarat marţi directorul operaţional al grupului energetic ungar, Sándor Fasimon, într-un interviu acordat portalului origo.hu, transmite site-ul portfolio.hu.

Acesta a precizat că Mol se aşteaptă la o creştere lentă a preţului ţiţeiului în următorii ani şi îşi va ajusta acţiunile în funcţie de aceste evoluţii.

Marţi, cotaţia barilului de petrol Brent cu livrare în luna decembrie era în scădere cu 0,2%, la 48,74 dolari.

Grupul italian Enel a scos la vânzare, anul trecut, participaţiile sale la companiile din Slovacia şi România în cadrul unui plan destinat reducerii datoriilor pentru a putea susţine investiţiile şi dividendele. Recent, însă, Enel a hotărât să oprească procesul de vânzare a activelor sale de distribuţie din România, dar a decis să continue cu vânzarea activelor Enel din Slovacia.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2718
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6289
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5798
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1282
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.7919

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb