Nadia Comăneci şi Ciprian Marica sunt în căutarea unei noi generaţii de campioni

O.D.
Sport / 22 septembrie, 14:16

Nadia Comăneci şi Ciprian Marica sunt în căutarea unei noi generaţii de campioni

Proiectul GEN10, lansat ieri în Bucureşti, îşi propune să descopere şi să susţină următoarea generaţie de campioni ai României, cu ajutorul Nadiei Comăneci şi al lui Ciprian Marica. Copiii selectaţi vor beneficia timp de un an de mentoratul celor doi campioni, precum şi de sprijin financiar pentru practicarea gimnasticii şi fotbalului.

Iniţiativa a fost lansată în urma unui studiu realizat de D&D Research privind principalele temeri şi preocupări ale părinţilor referitoare la viitorul copiilor. Potrivit cercetării, părinţii consideră că responsabilitatea pentru implicarea copiilor în practicarea unui sport le revine în prezent în principal lor, iar presiunile financiare limitează posibilitatea de a susţine astfel de activităţi. În acelaşi timp, 81% dintre respondenţi consideră că marile companii private din România ar trebui să dezvolte programe de sprijin pentru talentele şi potenţialul copiilor. Potrivit studiului, părinţii consideră că aceste companii dispun de resursele financiare şi umane, precum şi de capacitatea de a mobiliza specialişti şi autorităţi pentru a genera schimbări.

„Tehnologia a devenit parte integrantă din viaţa fiecărei familii, oferind acces la educaţie şi informaţie, dar aducând şi provocări precum sedentarismul, dependenţa şi izolarea. În cei 29 de ani de când Vodafone este prezent în România, am fost implicaţi constant în viaţa românilor, iar acum, împreună cu doi mari campioni, ne asumăm responsabilitatea de a oferi copiilor toate şansele pentru a-şi descoperi potenţialul. Astăzi, prea multe visuri se opresc înainte să înceapă, nu din lipsă de potenţial, ci din lipsă de sprijin. Prin GEN10, vrem să schimbăm acest lucru: să căutăm talentul oriunde s-ar afla şi să nu lăsăm niciun copil în urmă. Pentru că următorii campioni ai României pot veni de oriunde, dacă noi le oferim şansa să ajungă departe”, a declarat Nedim Baytorun, CEO Vodafone România.

Prin platforma GEN10, părinţii îşi pot înscrie copiii care au talent la gimnastică sau fotbal în competiţia pentru obţinerea uneia dintre bursele oferite de companie. Timp de un an, copiii selectaţi vor beneficia de mentoratul Nadiei Comăneci, pentru gimnastică, şi al lui Ciprian Marica, pentru fotbal. Cei doi, împreună cu echipele lor din întreaga ţară, le vor oferi tinerelor talente îndrumare directă şi lecţii desprinse din propriul parcurs către performanţă. Nadia Comăneci a subliniat că investiţia în copii nu trebuie privită exclusiv prin prisma sportului de performanţă. „Copiii nu îşi doresc să fie o a doua Nadia, ci să fie ei înşişi. O investiţie în copilul tău nu înseamnă neapărat sport de performanţă, ci sănătate şi valori care rămân cu el toată viaţa. Mulţi vor să investească abia după momentul în care cineva a ajuns undeva, dar ca să ajungă acolo, este nevoie de acei 5-6 ani în care un copil creşte în valoare, atât ca sportiv, cât şi ca om. Investiţia în copii este, de fapt, o investiţie într-o generaţie sănătoasă”, a spus Nadia Comăneci.

La rândul său, Ciprian Marica a declarat: „Am convingerea că viitorii campioni ai României există deja. Responsabilitatea noastră este să le oferim mediul, reperele şi susţinerea de care au nevoie pentru a transforma potenţialul în rezultate. Sportul are puterea de a schimba destine, dar adevărata performanţă apare atunci când un copil învaţă să creadă în el, să muncească pentru obiectivele lui şi să nu renunţe la primul obstacol”.

Înscrierile în programul GEN10 încep astăzi, 22 septembrie, şi se vor derula până la finalul lunii octombrie. Părinţii vor putea încărca pe platforma programului videoclipuri în care copiii execută exerciţiile recomandate de echipele Nadiei Comăneci şi ale lui Ciprian Marica. Materialele video vor fi analizate de comisiile de evaluare. În luna noiembrie, 30 de finaliste la gimnastică şi 33 de finalişti la fotbal vor fi invitaţi la o etapă de selecţie organizată la Bucureşti. Etapa finală va lua forma unei competiţii fizice, în urma căreia, sub îndrumarea directă a celor doi mentori, vor fi desemnaţi bursierii programului: 10 copii la gimnastică şi 11 la fotbal.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2647
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5934
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6085
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1371
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.3962

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb