Noul preşedinte al Serbiei oferă un discurs pro-european

Vlad F. Dumea
Internaţional / 21 mai 2012

Naţionalistul Tomislav Nikolic a promis să menţină Serbia pe un traseu pro-european, după ce a fost ales drept noul preşedinte al ţării, informează CNN.

Candidatul în vârstă de 60 de ani l-a învins pe preşedintele în exerciţiu, Boris Tadic, în cadrul alegerilor de ieri, Nikolic obţinând 50,21% din voturi, faţă de cele 46,77% ale lui Tadic, potrivit rezultatelor preliminare ale comisiei electorale.

"Serbia nu se va abate de la calea europeană", a declarat Nikolic, în discursul său, de după alegeri, adăugând: "Serbia trebuie să-şi dezvolte economia. Lucrurile spre care am pus lupa în campanie trebuie îmbunătăţite. Trebuie să ne eliberăm de sărăcie. Trebuie să ne eliberăm de rata mică a natalităţii, de mită, corupţie şi să avem prieteni în toată lumea".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3272
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7520
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7591
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3336
Gram de aur (XAU)Gram de aur636.9848

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb