OpenAI promovează alianţa cu Amazon

S.B.
Companii / 14 aprilie, 14:59

OpenAI promovează alianţa cu Amazon

Directorul pentru venituri recent numit al OpenAI, Denise Dresser, a trimis duminică un memoriu angajaţilor în care a prezentat alianţa companiei cu Amazon drept un motor important de creştere pentru segmentul de clienţi corporativi, menţionând totodată limitările create de colaborarea de lungă durată cu Microsoft, informează news.ro.

Memoriul vine la mai puţin de două luni după ce Amazon a anunţat planuri de a investi până la 50 de miliarde de dolari în OpenAI, ca parte a unui parteneriat strategic. Microsoft, principalul rival al Amazon în domeniul cloud computing, a investit peste 13 miliarde de dolari în OpenAI din 2019, sprijinind compania înainte ca aceasta să declanşeze boomul inteligenţei artificiale generative prin lansarea ChatGPT.

Amazon Web Services, liderul infrastructurii cloud, oferă companiilor acces la principalele modele de inteligenţă artificială, inclusiv cele dezvoltate de OpenAI, prin platforma Bedrock.

”Parteneriatul nostru cu Microsoft a fost fundamental pentru succesul nostru. Dar ne-a limitat şi capacitatea de a ajunge la companii acolo unde se află ele, iar pentru multe dintre ele aceasta înseamnă Bedrock. De când am anunţat parteneriatul la sfârşitul lunii februarie, cererea venită din partea clienţilor pentru această ofertă a fost, sincer, uriaşă.”, a scris Dresser în memoriul consultat de CNBC.

Microsoft a refuzat să comenteze.

OpenAI încearcă să câştige cotă de piaţă în sectorul corporativ, unde modelul Claude al rivalului Anthropic s-a impus ca lider, în timp ce Google concurează agresiv cu Gemini. Avântul modelului Claude a fost unul dintre subiectele principale la conferinţa de inteligenţă artificială HumanX din San Francisco, unde Arvind Jain, directorul general al companiei Glean, a descris fenomenul drept ”mania Claude”.

”A devenit aproape o religie, acesta este nivelul de entuziasm”, a spus Jain într-un interviu acordat în cadrul evenimentului.

Atât OpenAI, cât şi Anthropic încearcă să convingă investitorii de soliditatea poziţiilor lor înaintea unor posibile listări publice iniţiale, care ar putea avea loc chiar în acest an. Segmentul corporate este esenţial, deoarece companiile investesc masiv în inteligenţă artificială, tendinţă care a afectat evaluările firmelor de software listate, considerate tot mai vulnerabile.

OpenAI a fost evaluată la peste 850 de miliarde de dolari în cea mai recentă rundă de finanţare, la sfârşitul lunii martie, în timp ce Anthropic fusese evaluată la aproximativ 380 de miliarde de dolari cu o lună mai devreme.

Dresser a declarat anterior pentru CNBC că segmentul corporate reprezintă aproximativ 40% din veniturile OpenAI şi că este pe cale să ajungă la acelaşi nivel” cu segmentul de consum până la sfârşitul anului.

În memoriul de duminică, ea a spus că piaţa poate fi ”zgomotoasă, volatilă şi uneori distractivă”, îndemnând angajaţii să se concentreze pe relaţia cu clienţii. Dresser a adăugat că strategia Anthropic se bazează pe ”teamă, restricţii şi ideea că un grup restrâns de elite ar trebui să controleze inteligenţa artificială”, în timp ce mesajul pozitiv al OpenAI va avea câştig de cauză pe termen lung.

Anthropic a anunţat la începutul lunii că veniturile sale anuale estimate au depăşit 30 de miliarde de dolari, faţă de aproximativ 9 miliarde la sfârşitul anului trecut. Dresser a susţinut însă că această estimare este ”umflată” cu aproximativ 8 miliarde de dolari.

”Folosesc metode contabile care fac veniturile să pară mai mari decât sunt în realitate, inclusiv prin includerea integrală a veniturilor împărţite cu Amazon şi Google. Noi raportăm veniturile partajate cu Microsoft în formă netă, ceea ce este mai apropiat de standardele la care am fi supuşi ca societate listată”, a scris ea.

Anthropic a afirmat că recunoaşte veniturile brute din vânzările realizate prin parteneri deoarece este entitatea principală în tranzacţie, în timp ce partenerii cloud acţionează ca distribuitori. Compania susţine că tratamentul contabil depinde de circumstanţele fiecărei tranzacţii şi este conform practicilor contabile GAAP.

Dresser a mai afirmat că Anthropic a făcut şi ”o eroare strategică” prin faptul că nu a asigurat suficientă capacitate de calcul, reluând comentarii făcute de OpenAI într-un alt memoriu trimis investitorilor. Potrivit companiei, Anthropic operează pe ”o curbă de creştere mult mai mică”, în timp ce OpenAI îşi accelerează dezvoltarea.

Anthropic a anunţat la începutul lunii un acord cu Google şi Broadcom pentru a obţine ”mai mulţi gigawaţi” de capacitate de calcul.

Pentru OpenAI, relaţia cu Microsoft rămâne una pe care ambele companii o descriu drept esenţială şi strategică, însă au apărut semne de tensiune pe măsură ce cele două firme au început să concureze în unele domenii. În 2024, Microsoft a inclus OpenAI pe lista competitorilor din raportul său anual, alături de Amazon, Apple, Google şi Meta.

În acelaşi timp, OpenAI a început să utilizeze tot mai mult infrastructura altor furnizori cloud, precum CoreWeave, Google şi Oracle, pentru capacitate de calcul. Microsoft testează, la rândul său, propriul model de inteligenţă artificială, care ar putea îmbunătăţi asistentul Copilot.

Denise Dresser, fost director general al Slack şi director de lungă durată la Salesforce, a fost angajată de OpenAI în decembrie, în funcţia de director de venituri. Recent, ea şi-a extins atribuţiile pentru a include responsabilităţile comerciale ale lui Brad Lightcap, după ce acesta a trecut într-un rol axat pe ”proiecte speciale”.

Dresser a subliniat în memoriu că OpenAI trebuie ”să rămână concentrată, să lucreze ca o singură echipă şi să opereze la cel mai înalt nivel”.

”Piaţa ne aparţine, trebuie doar să executăm strategia în consecinţă”, a scris ea.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

transgaz.ro
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0920
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3196
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8512
Gram de aur (XAU)Gram de aur663.4576

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
Turul Dobrogei Ciclism
uniprest.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb