Parteneriatele Public-Private (PPP) sunt prezentate adesea ca un instrument strategic pentru dezvoltarea economică, atragerea de expertiză privată şi reducerea presiunii pe bugetele publice, potrivit unui comunicat Trusted Advisor Strategy & Finance emis redacţiei. În teorie, PPP-urile pot fi cheia unor proiecte majore în infrastructură, sănătate, educaţie sau agricultură. În practică, însă, realitatea din România ridică semne de întrebare privind transparenţa, predictibilitatea şi accesul real al mediului privat la astfel de colaborări.
Ioana Arsenie atrage atenţia asupra unei bariere majore: incompatibilităţile şi interesele duble în aparatul de stat, care pot altera funcţionarea corectă a licitaţiilor şi selecţiei partenerilor. În plus, pentru o companie privată, intrarea pe piaţa contractelor B2G (business-to-government) presupune:
-Resurse financiare semnificative pentru a susţine termene lungi şi imprevizibile de încasare.
-Plata corectă a taxelor în timp ce fluxul de numerar poate fi dezechilibrat.
-Lipsa garanţiei că procedurile vor fi transparente şi competitive.
Rezultatul: mulţi antreprenori aleg să nu participe deloc la licitaţii publice, chiar dacă au capacitatea tehnică de a livra.
Potrivit sursei, la nivel european şi internaţional, există exemple de succes:
-Franţa: integrarea resurselor naturale în proiecte turistice (ex. parc acvatic într-o localitate cu probleme sociale), generând locuri de muncă şi venituri fiscale.
-Spania şi Germania: spitale, infrastructură de transport urban, centre culturale sau filarmonici realizate prin PPP.
-Asia şi America: proiecte pe 20-30 de ani, închise cu succes, cu lecţii importante despre guvernanţă şi monitorizare.
În România, Ioana Arsenie vede ca priorităţi strategice:
-Infrastructura de irigaţii - pentru a reduce despăgubirile plătite din cauza secetei.
-Huburi logistice regionale - pentru valorificarea potenţialului de distribuţie.
-Proiecte ample în infrastructură, sănătate şi educaţie - susţinute din fonduri europene şi capital privat.
Conform comunicatului, experienţa internaţională arată că un PPP de succes are două faze critice:
1. Etapa de design, finanţare şi construcţie
-Control strict al bugetului de investiţie (CAPEX).
-Monitorizarea permanentă a progresului, pentru a evita depăşirile de termen care reduc perioada de profitabilitate.
2. Etapa de operare şi mentenanţă
-Controlul calităţii serviciilor şi al execuţiei bugetului de operare.
-Implementarea unui set clar de penalităţi contractuale pentru întârzieri, nerespectarea standardelor de calitate sau a tarifelor agreate.
Un element cheie, susţinut de Ioana Arsenie, este administratorul independent de contract, care să garanteze echilibrul între parteneri şi respectarea obligaţiilor asumate.
Pentru ca parteneriatele public-private să fie un motor real al economiei româneşti, este nevoie de:
-Criterii clare de calificare pentru companiile private.
-Procese transparente de selecţie şi atribuire.
-Monitorizare independentă pe întreaga durată a proiectului.
-Contracte standardizate, cu KPI măsurabili şi sancţiuni aplicabile.
Fără aceste elemente, PPP-ul riscă să rămână un concept frumos în teorie, dar blocat în suspiciuni şi birocraţie.
Opinia Cititorului