Pactul de creştere economică, adoptat cu rezerve

F. A.
Internaţional / 29 iunie 2012

Premierul italian Mario Monti s-a declarat în această dimineaţă "mulţumit" de acordul la care s-a ajuns în cadrul summit-ului european de la Bruxelles, care, în opinia sa, este "foarte important pentru viitorul Uniunii Europene (UE) şi zonei euro", relatează AFP, conform surselor de presă.

Potrivit lui Monti, "satisfacţia Italiei este dublă", atât în privinţa "conţinutului" acordului, cât şi pentru "stimularea procesului", în urma blocării adoptării pactului de creştere economică până la obţinerea, în cursul nopţii a unor măsuri de urgenţă pentru ţările aflate în dificultate financiară.

Şeful Guvernului italian a recunoscut că negocierile cu partenerii săi europeni au traversat "un moment foarte dificil". "A existat un pic de tensiune", dar "a fost utilă", a apreciat el. "Chiar dacă ne recunoşteam în pactul de creştere economică, Italia a prezentat o rezervă şi a împiedicat adoptarea imediată a pactului de creştere economică, lucru pe care l-a făcut, ulterior, şi Spania", a explicat el.

Într-un final, această condiţionare dură a condus la "măsuri mulţumitoare pentru stabilizarea zonei euro", a continuat Monti.

Teoria dobâzii
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2688
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4746
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7429
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0960
Gram de aur (XAU)Gram de aur676.0740

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
ubuntu-world.org
datacenter-forum.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb