Perspectivele economiilor aduc un nou val de pesimism în pieţele de acţiuni

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 26 septembrie

Perspectivele economiilor aduc un nou val de pesimism în pieţele de acţiuni

Willem Sels, HSBC: "Investitorii care caută acţiuni de venit trebuie să evite Europa"

Carl Icahn: "Am tipărit prea mulţi bani şi am crezut că petrecerea nu se va termina niciodată" Goldman Sachs şi-a redus cu 16% prognoza pentru cotaţia indicelui S&P 500, la finalul anului

Pieţele de acţiuni au avut una dintre cele mai agitate săptămâni din acest an, marcată de creşteri ale dobânzilor de către băncile centrale în Statele Unite, Anglia şi Elveţia, în încercarea de a domoli inflaţia care se află la niveluri nemaiîntâlnite de decenii.

Cu unele excepţii, analiştii şi investitorii au devenit mai pesimişti privind perspectivele burselor, care au deja scăderi pronunţate în acest an sau chiar se află în teritoriul "bear", definit generic ca un declin de peste 20% faţă de un maxim recent.

Indicele pan-european Stoxx 600 se afla, vineri după-amiază, la un nivel nemaiatins din decembrie 2020 când, spre deosebire de căderea de acum, coşul de acţuni era instalat confortabil pe trendul ascendent ce a marcat revenirea din şocul Covid-19. În Statele Unite, S&P 500 se apropia de minimul format la jumătatea lunii iunie, în timp ce randamentul titlurilor de stat cu scadenţa pe zece ani se află la cel mai ridicat nivel din 2011. Randamentul titlurilor se mişcă invers faţă de preţuri.

Willem Sels: "Aş fi circumspect în ceea ce priveşte cumpărarea de acţiuni europene doar pe baza evaluărilor mai reduse şi mişcărilor ratelor dobânzii"

Willem Sels, director de investiţii la HSBC Private Banking & Wealth Management, spune că investitorii care caută acţiuni de venit (engl. value stocks) trebuie să evite Europa deoarece, criza energetică prin care trece continentul arată că raportul risc-recompensă încă nu este favorabil, scrie CNBC.

Conform sursei menţionate, perspectivele macroeconomice ale Europei sunt sumbre, în condiţiile în care întreruperile aprovizionării şi impactul războiului Rusiei din Ucraina asupra preţurilor energiei şi alimentelor continuă să înăbuşe creşterea şi obligă băncile centrale să înăsprească politica monetară pentru a controla inflaţia. În general, pentru acţiuni de venit (ale unor companii din industrii defensive, ce au multiplii de evaluare reduşi şi bune plătitoare de dividende) investitorii aplează la pieţele europene, în Statele Unite fiind dominante companiile de creştere. Dar, deşi Europa este o piaţă mai ieftină decât cea americană, Sels crede că diferenţa dintre cele două prin prisma raportului Preţ/Câştig (engl. Price to Earnings Ratio), nu compensează riscul suplimentar asumat.

"Credem că accentul ar trebui pus pe calitate. Dacă căutaţi un stil de investiţii, cred că ar trebui să vă uitaţi la diferenţa de calitate dintre Europa şi Statele Unite, mai degrabă decât la acţiuni de creştere faţă de cele de venit", a spus Sels la CNBC.

În opinia directorul de investiţii de la HSBC, investitorii nu ar trebui să facă alocări geografice pe baza caracteristicilor companiilor (de venit vs. de creştere), ci pe baza perspectivelor economice şi ale câştigurilor. "Aşa că, aş fi circumspect în ceea ce priveşte cumpărarea de acţiuni europene, doar pe baza evaluărilor mai reduse şi mişcărilor ratelor dobânzii", a afirmat Sels.

De altfel, previziunile pentru indicele Stoxx 600 au scăzut luna trecută, conform unui sondaj realizat de Bloomberg, la care au participat 16 strategi. Pentru finalul anului, media estimărilor acestora pentru indice este de 427 de puncte, iar mediana este de 418 puncte. Sunt cotaţii peste cele actuale ale coşului de acţiuni, dar cu mult sub nivelul de debut din acest an al Stoxx 600, de circa 490 de puncte.

"Forţa oricărui raliu este pusă la îndoială de faptul că, în mediul actual, nu există aşteptări ca politica monetară sau fundamentalele companiilor să se îmbunătăţească în curând", au spus strategii de la Barclays, conduşi de Emmanuel Cau, conform Bloomberg.

Carl Icahn: "Cred că multe lucruri sunt ieftine, dar vor deveni şi mai ieftine"

Vestitul investitor activist Carl Icahn este de părere că, chiar şi după un declin de peste 20% în acest an pentru indicele S&P 500, acţiunile pot să scadă în continuare, scrie Market Watch.

"Ce este mai rău abia urmează", a spus săptămâna trecută Icahn, care este preşedintele Icahn Enterprises şi are o avere netă de 23 miliarde de dolari. Investitorul este de părere că, printr-o combinaţie de dobânzi aproape de zero în timpul pandemiei şi măsuri de relaxare cantitativă, Rezerva Federală a propulsat preţurile activelor la niveluri nesustenabile.

"Am tipărit prea mulţi bani şi am crezut că petrecerea nu se va termina niciodată", a spus el conform sursei menţionate, adăugând că în opinia sa, odată cu schimbarea abordării Fed-ului şi creşterea dobânzilor, "petrecerea s-a terminat".

Miliardarul s-a arătat foarte îngrijorat de inflaţie şi a subliniat că şi-ar fi dorit să vadă Fed-ul majorând ratele dobânzilor cu 1% la mijlocul săptămânii trecute, pentru a se asigura că preţurile ridicate nu se menţin. În opinia sa, există acţiuni care au preţuri atrăgătoare, dar investitorii nu trebuie să devină lacomi prea curând.

"Cred că multe lucruri sunt ieftine, dar vor deveni şi mai ieftine", a spus Icahn, adăugând că emitenţii din domeniul rafinării petroului şi producătorii de îngrăşăminte ar trebui să aibă o performanţă peste cea a pieţei.

David Kostin, Goldman Sachs: "Majoritatea administratorilor de portofoliu cred că Fed va trebui să crească ratele suficient de mult încât, pe parcursul anului 2023, economia SUA va intra în recesiune"

Echipa de la Goldman Sachs şi-a redus cu aproximativ 16% prognoza pentru cotaţia indicelui S&P 500, la finalul anului, până la 3.600 de puncte, îndeosebi pe baza faptului că, Rezerva Federală nu dă semne că va renunţa la abordarea agresivă privind majorarea ratelor dobânzilor, conform Reuters.

Într-o notă publicată la finele săptămânii trecute, analiştii au scris că acum, aşteptările lor privind traiectoria ratelor dobânzilor de politică monetară sunt mai ridicate. Ţinta lor anterioară pentru S&P 500 era de 4.300 de puncte, pentru finalul anului.

David Kostin, analist la Goldman, spune că inflaţia s-a dovedit mai persistentă decât estima şi este puţin probabil să dea semne clare de amelioare pe termen scurt, astfel încât se aşteaptă chiar ca Fed-ul să-şi înăsprească politica. "Cei mai mulţi administratori de portofoliu cred că, pentru a limita inflaţia, Fed-ul va trebui să crească ratele suficient de mult astfel încât, pe parcursul anului 2023, economia Statelor Unite va intra în recesiune", a spus Kostin, conform Reuters.

Barry Bannister, Stifel: "Vânzările agresive din prezent sunt parte dintr-un proces prin care piaţa îşi atinge minimul, preţurile urmând în curând să crească"

Dar nu toţi analiştii de pe Wall Street sunt pesimişti cu privire la perspectivele pieţei de acţiuni americane. Barry Bannister de la banca de investiţii şi servicii financiare Stifel, crede că vânzările agresive din prezent sunt parte dintr-un proces prin care piaţa îşi atinge minimul, preţurile urmând în curând să crească, conform Business Insider.

În opinia sa, există câţiva catalizatori ce pot propulsa indicele S&P 500 la 4.400 de puncte până în primul trimestru al anului viitor, cu 17% peste nivelul de joi al coşului de acţiuni, de 3.758 de puncte.

"Cu excepţia cazului în care Fed-ul devine din ce în ce mai agresivă în noiembrie şi decembrie iar randamentul titlurilor de valoare protejate împotriva inflaţiei (TIPS) continuă să crească, credem că raportul Preţ/Câştiguri (engl. Price to Earnings) este în zona minimelor", a spus Bannister, adăugând că se aşteaptă la scăderi ale inflaţiei.

"Atât indicele PCE (Cheltuielile Personale de Consum) cât şi IPC (Indicele Preţurilor de Consum) încetinesc/se află la maxime. Inflaţia scade, aşa că întrebarea este dacă procesul are loc suficient de rapid pentru Fed", a spus analistul.

În august, Indicele Preţurilor de Consum în SUA a fost de 8,3% în dinamică anuală, peste aşteptări, ceea ce a condus la vânzări masive de acţiuni, dar a reflectat o decelerare faţă de creşterea de 8,5% din iulie şi de cea de 9,1%, din iunie.

Inflaţia mai scăzută ar trebui să dea mai multă încredere Rezervei Federale că poate să facă o pauză în ceea ce priveşte creşterea dobânzilor, pe măsură ce deciziile băncii centrale americane sunt tot mai dependente de datele din economie, crede Bannister. Iar o astfel de schimbare poate duce la o creştere semnificativă a preţurilor acţiunilor. Dar, poate mai important pentru direcţia indicelui decât inflaţia este economia, adică dacă va intra în recesiune sau nu, iar analistul nu vede un astfel de scenariu până în trimestrul al treilea din 2023. În plus, această perioadă se aliniază foarte bine cu datele sezoniere favorabile pieţei de acţiuni.

"Aproape toate randamentele S&P 500 apar de la data de 1 noiembrie până la 30 aprilie a anului următor. Nu vă luptaţi cu sezonalitatea!" spuse Bannister. "Politica Fed-ului plus sezonalitatea negativă a S&P 500 (din perioada mai-octombrie) sunt vânturi din faţă pentru acţiuni, care ar trebuie să se domolească din noiembrie până în aprilie anul viitor".

În plus, până în noiembrie este posibil să se clarifice mai multe aspecte care induc temeri investitorilor, inclusiv războiul Rusia-Ucraina, prognozele mai bune pentru iarnă ceea ce va fi de bun augur pentru criza energetică din Europa şi o rezoluţie a alegerilor intermediare din SUA, crede analistul.

La mijlocul săptămânii trecute, Rezerva Federală a crescut dobânda de politică monetară cu 0,75%, mişcare aşteptată de investitori, dar discursul preşedintelui Jerome Powell şi noile prognoze ale băncii au fost cele care au agitat pieţele. Practic, Powell a recunoscut că obiectivul Fed-ului de a avea o "aterizare lină" a economiei (care presupune creşterea dobânzilor astfel încât inflaţia să scadă, dar să se evite intrarea în recesiune) pare din ce în ce mai puţin probabil. Banca anticipează o stagnare a economiei Statelor Unite în acest an şi o creştere sub potenţial în 2023. Inflaţia va reveni la ţinta de 2% în 2025, conform ultimei estimări a Rezervei Federale.

În Europa, inflaţia zonei euro a atins recordul de 9,1% în august, de peste patru ori mai mare faţă de obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene, de 2%. La ultima şedinţă de politică monetară, banca a crescut ratele cu 0,75%, rata principală de refinanţare fiind acum la 1,25%, conform Trading Economics.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Bursa urca și coboară cu ciclicitate , sentimentele investitorilor (aia mai sensibili) se schimbă după cum bate vântul, lucru bun pentru sănătatea bursei! Oportunitățile vin atunci când este agitație in piețe, altfel mai greu!

    1. ACUM E CAM TOTU PE ROSU!

      ACU SA AI un milion SA CUMPERI CA TRIPLEZI BANII IN CATIVA ANI!

      Problema e ca putini au bani de riscat pe bursa deci pare un moment bun! 

      pai hai brokerete baga ti banii personali pe bursa, nu mai da sfaturi altora, ca in contextul actual firma de brokeraj la care lucrezi tot o sa te dea afara in max 1-2 ani :)))))))))

    DAX la 8.000 pts. in maxim 12 luni, adica acolo unde era la sfarsitul anului 2012.

    Asa va fi un alt deceniu pierdut, iar propagandistii ne vor spune cata prosperitate "livreaza" capitalismul, iar managerii de fonduri ne vor spune cat de bine este sa investesti pe termen lung platindu'le lunar un comision. 

    In urmatoarele 3-6 luni se vor ivi oportunitati FB

    de cumparare,ptr, investitii medii - lungi (5-15 ani),

    asa ca bursa isi face treaba ca intotdeauna 

    Nu va luați după toti predicatorii, bursa va depăși maximele pana la finalul anului

    Eu am mai împrumutat bani cu dobanda și cumpar constant Aero

    Așa sunt eu, îmi place sa fiu aerian  

    1. Da, ai dreptate , ești eu fac la fel

      Îmi place sa dau la pompa 

      prietene Florin , daca e real ce zici si nu ai postat la misto ... vezi ca intr-un numar de saptamani (6-14 sapt)... asta daca nu acum imediat... urmeaza un superval de coborare pe toate bursele din intreaga lume (inclusiv Ro).

      daca esti pe bursa cu bani imprumutati te sfatuiesc sa inchizi imediat INTEGRAL SI URGENT imprumutul si sa nu repeti figura pana cand bursa nu ajunge la podea cel mai devreme in primavara 2023 si cel mai tarziu in decembrie 2023. 

      daca nu... faci cum vrei.

      cu totii ne-am primit lectiile la timpul potrivit (inclusiv eu).  

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2022
Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Dec. 2022
Euro (EUR)Euro4.9186
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6835
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9766
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7021
Gram de aur (XAU)Gram de aur267.0437

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro