ÎN 2018Romgaz a sponsorizat cu 14 milioane lei cluburile sportive şi spitalele
V.V. Piaţa de Capital / 23 iunie 2019
V.V. Piaţa de Capital / 23 iunie 2019
M.G.Piaţa de Capital / 21 iunie 2019
Electrica (EL) a câştigat în primă instanţă litigiul contra Societăţii de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE), prin care SAPO solicita obligarea EL, în solidar cu alţi pârâţI, la plata unor despăgubiri de circa 800 milioane de euro, potrivit unui comunicat al emitentului transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
MAKEZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 21 iunie 2019
Şase milioane de acţionari (5.754.670, la 31 decembrie 2018) au năvălit în bloculeţul de parter şi cinci etaje, unde, în Arad, îşi are sediul SIF Banat-Crişana (SIF 1), adresă la care fusese programată, pentru ieri, Adunarea generală; înăuntru au încăput patru sute două zeci, câte şaptezeci pe etaj, urlând unii la alţii, pentru că, în orice caz, cei de la parter nu se auzeau cu ăia de la etajul cinci, din cauza celor de la doi, care se certau cu ăia de la patru - pe scurt, ziariştii nu au fost primiţi înăuntru.
Andrei IacomiZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 21 iunie 2019
• Propunerea distribuirii ca dividende a sumei de 77,62 milioane de lei, respinsă în adunarea de ieri
Acţionarii SIF Banat - Crişana (SIF1) au respins, în Adunarea Generală Ordinară (AGA) de ieri, punctele introduse pe ordinea de zi la solicitarea grupului format în jurul SIF Oltenia (SIF5), printre care şi demiterea conducerii SIF1 formată din Bogdan Drăgoi şi Radu Răzvan Străuţ, într-o adunare la care au votat aproape 40% din acţionarii SIF-ului, se arată în raportul transmis de societate către Bursa de Valori Bucureşti (BVB).
Mihai GongoroiZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 21 iunie 2019
• Rulaj de 73,37 milioane de lei
O nouă şedinţă de tranzacţionare în care optimismul şi rulajul s-au menţinut la niveluri ridicate a fost consumată ieri, indicele BET, referinţa Bursei de Valori Bucureşti (BVB), ce conţine cele mai lichide acţiuni de la bursa locală, încheind ziua cu o creştere de 1,04%, a treia şedinţă consecutivă de creştere, şi reuşind astfel să atingă 8.672,34 de puncte, un nou maxim al anului.
A.P.Piaţa de Capital / 21 iunie 2019
I.M.Piaţa de Capital / 21 iunie 2019
Mihai GongoroiPiaţa de Capital / 20 iunie 2019
Andrei Iacomi Piaţa de Capital / 20 iunie 2019
D.I. Piaţa de Capital / 20 iunie 2019
I.M.A.Piaţa de Capital / 20 iunie 2019
Mihai AntonescuZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 20 iunie 2019
• Va fi revocat Drăgoi de AGEA? Oricum, şi el doreşte asta şi o cere şi legea
ANDREI IACOMIZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 20 iunie 2019
Andrei Iacomi Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 20 iunie 2019
• Creşteri pe linie pentru indicii bursei
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 20 iunie 2019
I.M.Piaţa de Capital / 19 iunie 2019
A.P.Piaţa de Capital / 19 iunie 2019
Andrei Iacomi Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 19 iunie 2019
• Scădere de 0,15% pentru BET-FI
Cristian DogaruZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 19 iunie 2019
M.I.Piaţa de Capital / 18 iunie 2019
Andrei IacomiPiaţa de Capital / 18 iunie 2019
M.I.A.Piaţa de Capital / 18 iunie 2019
A.P.Piaţa de Capital / 18 iunie 2019
Aristică BrânzanZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 18 iunie 2019 /
Andrei IacomiPiaţa de Capital / 14 iunie 2019
I.M.Piaţa de Capital / 14 iunie 2019
I.M.A.Piaţa de Capital / 14 iunie 2019
T.T.Piaţa de Capital / 14 iunie 2019
Andrei IacomiZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 14 iunie 2019
• Rulaj de 43 milioane de lei, în apropierea valorii medii din acest an
M.I.Piaţa de Capital / 13 iunie 2019
M.I.Piaţa de Capital / 13 iunie 2019
Andrei Iacomi Piaţa de Capital / 13 iunie 2019
A.P.Piaţa de Capital / 13 iunie 2019
Andrei IacomiZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 13 iunie 2019
ANDREI IACOMIZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 13 iunie 2019
• Societatea plăteşte 2,4 lei/acţiune, cu circa 5% sub preţul din piaţă
ANDREI IACOMIZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 13 iunie 2019
ANDREI IACOMIZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 13 iunie 2019
• Preţul oferit este egal cu ultimul VUAN raportat
P.A.Piaţa de Capital / 12 iunie 2019
V.T.Piaţa de Capital / 12 iunie 2019
Andrei Iacomi Piaţa de Capital / 12 iunie 2019
A.P.Piaţa de Capital / 12 iunie 2019
Andrei Iacomi Piaţa de Capital / 12 iunie 2019
A.P.Piaţa de Capital / 12 iunie 2019
Indicii de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au deschis în teritoriu pozitiv în şedinţa de tranzacţionare de astăzi.
Andrei IacomiZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 12 iunie 2019
• Raportările financiare - principala sursă de informare a investitorilor
Andrei IacomiZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 12 iunie 2019
• Patru administratori ai SIF5 sunt acuzaţi de obstrucţionarea voinţei acţionarilor, încălcarea obligaţiei de loialitate faţă de societate şi a prevederilor legale referitoare la corecta informare a investitorilor
(Mihai Iscusitu) Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 12 iunie 2019
• Creşteri pe linie pentru indicii bursei
Andrei Iacomi
Redacţia BURSA
F.A.
Călin Rechea
Andrei Iacomi
Andrei Iacomi
![]() | 5.0810 |
![]() | 4.3461 |
![]() | 5.4596 |
![]() | 5.8849 |
![]() | 466.3616 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A. I. - 7 mai
Piaţa de Capital /A.V. - 30 aprilie
Piaţa de Capital /A.I. - 29 aprilie
Cornel Codiţă (translated by Cosmin Ghidoveanu)
Călin Rechea ( translated by Cosmin Ghidoveanu)