Piaţa de Capital

9 iulie 2021
Tranzacţii de numai 30,4 milioane lei, sub cele din sesiunea anterioară

BVBTranzacţii de numai 30,4 milioane lei, sub cele din sesiunea anterioară

A.I.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 9 iulie 2021

BET se depărtează de pragul de 12.000 de puncte  

Valoarea tranzacţiilor realizate ieri la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) s-a ridicat la numai 30,4 milioane lei, sub cea din sesiunea anterioară, de 49,2 milioane de lei, într-o zi în care în piaţa "deal" nu a fost realizat niciun schimb.

Toţi indicii au avut scăderi, într-un context nefavorabil pentru activele de risc. Indicele BET, al celor mai lichide şaptesprezece acţiuni de la BVB, cu excepţia SIF-urilor, a coborât cu 0,5%, la 11.874,66 puncte, în timp ce indicele extins BET-XT, ce reflectă evoluţia celor mai tranzacţionate 25 de titluri ale bursei noastre, a coborât cu 0,65%, până la 1.052,68 de puncte.

Ministerul Energiei şi Romgaz au prelungit durata contractului de finanţare pentru investiţia de la Iernut

PÂNĂ LA FINELE ANULUI VIITORMinisterul Energiei şi Romgaz au prelungit durata contractului de finanţare pentru investiţia de la Iernut

A.I.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 9 iulie 2021

Ministerul Energiei şi Romgaz au prelungit durata contractului de finanţare pentru investiţia "Ciclu combinat de turbine pe gaz" - Iernut, până la data de 31 decembrie 2022, se arată într-un comunicat al companiei remis, ieri, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Practic, a fost încheiat un act adiţional la contractul încheiat în decembrie 2017, prin care Ministerul Energiei se angaja să acorde finanţare nerambursabilă companiei pentru implementarea investiţiei de la Iernut, în perioada 7 decembrie 2017 - 31 decembrie 2020, valoarea estimată atunci a contractului fiind între 227,2 milioane de lei şi 320, 9 milioane de lei, potrivit raportului din urmă cu trei ani jumătate de la BVB.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Combinatul COS Târgovişte a intrat în faliment

Combinatul COS Târgovişte a intrat în faliment

G.BPiaţa de Capital / 1 iulie 2021

Tribunalul Târgovişte a pronunţat ieri hotărârea prin care Combinatul COS Târgovişte (fost Mechel) a intrat în faliment, potrivit minutei de şedinţă. Combinatul a avut anul trecut pierderi de peste 62 milioane lei, faţă de profitul net din 2019...

<< mai multe ştiri >>
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0722
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3658
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4475
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8473
Gram de aur (XAU)Gram de aur468.9817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo