Pielea în băţ

Gheorghe Piperea
Ziarul BURSA #Miscellanea / 02 noiembrie 2020

Gheorghe Piperea

Capitalismul industrial (unde industria = activitate umană productivă, benefică pentru individ şi pentru comunitate), mai precis capitalismul meritoriu, este despre asumarea riscurilor şi a res­ponsabilităţilor 1.

În prezent, noţiunea de capitalism meritoriu este golită de conţinut. Gradul de libertate a pieţei este din ce în ce mai redus. Marile afaceri care eşueaza sunt salvate de stat, cu banii contribuabililor (bail-out), sau cu banii deponenţilor şi ai investitorilor (bail-in). Ceea ce domină lumea economică în prezent este un capitalism low-road, monopolist şi rentier, care se apropie mai mult de sistemul feudal de organizare a economiei şi a societăţii decât de sistemul capitalismului high-road. Angajaţii sunt, în prezent, "resurse umane" pentru corporaţiile globale, şi nu fiinţe umane, cifre, şi nu individualităţi sau persoane cu familie şi obligaţii faţă de comunitate. Conceptul de human resources a devenit un adevarat marker cultural în corporaţiile "moderne" şi chiar în limbajul "elevat" al snobilor noştri. Rentele, monopolurile şi exclusivităţile marilor corporaţii sunt susţinute de state puternice, care au în spate armate cu capacitate de intervenţie globală. În istoria secolului XX, acest tip de "capitalism" s-a numit fascism. Corporaţiile în sine (exceptând cazurile în care îşi cumpără supravieţuirea cu amenzi penale negociate cu autorităţile penale, după modelul american), au imunitate în faţa legii, inclusiv cea penală, cu tot cu managerii lor (exceptând cei câţiva necesari ţapi ispăşitori, meniţi a crea iluzia de luptă anti-coruptie şi de rule of law), putând să continue să facă acelaşi comerţ monopolist şi rentier, de tip neo-feudal, şi, uneori, incorect şi ilicit, pentru simplul motiv că zisele corporaţii sunt prea mari pentru a fi lăsate să falimenteze. Ca cercul să se închidă perfect, eventualele sancţiuni pecuniare aplicate de autorităţi acestor inevitabili şi irepresibili ai economiei globale se regăsesc în costurile achitate de consumatori odată cu achiziţia de produse comercializate - tehnicile contabile mult prea laxe permit răspândirea (împrăştierea) în cantităţi infinitezimale a amenzii în costuri şi, implicit, în preţurile pe care le achităm. O afacere de 1 trilion de dolari anual nu are nicio dificultate de a răspândi în costuri o amendă de 500 de milioane de euro pentru practici comerciale incorecte sau pentru concurenţă ilicită. Iar consumatorii şi chiar IMM-urile nu pot să nu le achiziţioneze produsele, pentru că pe piaţă nu mai sunt produse concurente echivalente ca valoare de întrebuinţare. Brandurile şi ideile inovatoare, "provocatoare" la adresa monopolurilor globale, sunt imediat cumpărate, inclusiv cu sprijinul statului (exemplele cele mai frecvente şi cele mai elocvente fiind achiziţiile de branduri de pe piaţa medicamentelor sau achiziţiile de pagini de socializare sau de aplicaţii de pe piaţa serviciilor IT).

Definiţia din dreptul roman a dreptului de proprietate face referire la atributele acestuia - usus, fructus şi abusus, adică dreptul de a utiliza bunul, de a-i culege fructele şi de a dispune de el. E foarte interesant că titularul dreptului de proprietate este denumit, în dreptul roman, dominus, cuvânt care are şi sensul de "stăpân". Când s-a referit la oamenii care puteau fi obiecte ale dreptului de proprietate - sclavii "clasici" ai antichităţii, slcavii SUA şi ai României, din perioada de până la 1864, precum şi sclavii moderni, care robotesc pe plantaţiile comercianţilor de carne vie sau ale întreprinderilor care "delocalizează" producţia şi distribuţia în zonele in care muncitorii, inclusiv copiii, acceptau să lucreze şi cu un dolar pe săptămână - noţiunea de dominus a fost contrariul libertăţii, expresia cea mai înfricoşătoare a abuzului de putere. Cand se referă la obiectele pe care le cumpărăm pe credit sau la datoriile pe care le facem pentru a consuma, noţiunea de dominus (stăpân) reflectă forma cea mai insidioasă, dar şi cea mai constrângătoare de captivitate. Ca să plătim aceste obiecte, de care nu avem întotdeauna nevoie, ne amanetăm veniturile viitoare şi ne facem captivi unor contracte. Fiind titulri executorii în ele însele, putem fi oricând executaţi silit, în urmarea unor proceduri derulate de formă, care se soldează, într-un prim pas, cu pierderea proprietăţii asupra acelor obiecte, în pasul doi, cu "vânzarea" noastră către colectorii de creanţă, la pachet cu alţi "proprietari" de obiecte şi oameni "liberi să aleagă", iar în pasul trei, cu poprirea la nesfârşit a unei părţi din venituri, rapiţe, în acest fel, de la destinaţia lor naturală, aceea a supravieţuirii personale şi familiale. Preferăm, însă, să nu vorbim despre această captivitate în aceşti termeni, pentru că încă ne alimentăm confortul psihic din iluzia de libertate şi de egalitate a şanselor. Dar asta nu înseamnă că urâtul adevăr nu există.

Unii economişti occidentali s-au întrebat, pornind de la atributul dreptului de proprietate denumit în dreptul roman abusus, dacă nu cumva proprietatea ultra-concentrată în foarte puţine mâini este în sine un abuz, şi nu doar o manifestare a libertăţii discreţionare a proprietarului2. Opinia publică este deja familiarizată cu butada lui Joseph Stiglitz 3 conform căreia "1% din populaţie deţine 99% din avuţiile întregii umanităţi". Sub acoperirea unei intenţii bune, aceea de a asigura o mai bună justitie socială şi de a feri cetăţenii de concentrarea averilor şi a valorilor în mâinile celor puţini care deţin puterea economică, dreptul de proprietate individuală a devenit principala garanţie ideologică a stabilităţii societăţii contemporane4, , dar şi principală iluzie de libertate, iluzie pe baza căreia inegalitatea economică se acutizează, puterea economică concentrându-se în mâini tot mai puţine, în "schimbul" pauperizării tuturor celorlalţi. Principala dezbatere a economiei politice contemporane se derulează în jurul necesităţii de a şti cât de departe poate merge această libertate discreţionară în exerciţiul atributului dreptului de proprietate denumit abusus, fără ca fundamentele capitalismului să fie zdruncinate sau chiar aneantizate. Economia de piaţă nu poate funcţiona fără consumatori sau pe baza pauperizarii acestora, prin socializarea pierderilor şi privatizarea profitului.

În sistemul capitalismul clasic, industrial şi meritoriu, costul unui produs sau serviciu este costul pentru acea firmă, şi nu costul pentru societate. La fel şi riscul, care este asumat de către întreprinzator, şi nu socializat. Răspunderea este individuală, şi nu dispersată şi împrăştiată la toţi, în doze homeopatice, în aşa fel încât să nu se simtă atunci cand otrava este înghiţită. Un sistem în care profitul este privatizat, iar puterea tot mai concentrată şi pierderile se socializează, nu e capitalism, ci feudalism.

Comerţul nu există decât pentru că există societatea şi comunitatea celor care participă la piaţă (concurenţi ai comercianţilor şi consumatorii). Comerciantul câştigă pentru că există această comunitate şi câştigă mult pentru că există o societate, o comunitate interesată de comerţ şi de schimb. O cetate sărăcită de câţiva comercianţi egolatri nu mai este o cetate interesată de comerţ, ci de supravieţuire prin alte metode decât producţia de bogăţii şi schimbul de valori şi, de aceea, ea încetează să mai fie sursa îmbogăţirii tuturor comercianţilor.

Scopul unei economii de piaţă nu este acumularea excesivă de bogăţii şi nici controlul strict al celor puţini asupra celor mulţi ci, aşa cum susţinea Bertrand Russell 5 , "să asigure populaţiei şi companiilor oportunităţile de a-şi cheltui banii pe o largă gamă de produse şi servicii şi de a-şi păstra o parte din bani pentru evenimente sau oportunităţi de neimaginat".

Economia, în sensul său originar, oiconomos, înseamnă organizarea justă şi prudentă a gospodăriei şi, la scara unei comunităţi naţionale, a avuţiei naţiunii. Economia de piaţă nu înseamnă capitalismul de grotă, rentier, şi nici ideologia stăpânilor, care i-au convins pe sclavi şi pe iobagi că munca este o datorie sfântă, în timp ce inactivitatea (echivalată, pentru efect, cu lenevia) este un păcat capital. Economia de piaţă nu înseamnă nici extrema fascista arbeit macht frei (munca te va face liber), înscrisă pe intrarea în lagărul de concentrare de la Auschwitz şi nici cea comunistă "munca l-a făcut pe om". Economia de piaţă nu se confundă nici cu darwinismul economic/social. Scopul economiei de piaţă este democratizarea consumului. Acelaşi Bertrand Rusell susţinea că deţinătorii puterii au timp liber şi posibilitatea de a se bucura de viaţă pentru că alţii muncesc pentru ei, că moralitatea muncii este moralitatea sclavilor şi că, dacă oamenii de afaceri ar dori cu adevarăt să devină bogaţi cu mai multă ardoare decât ar dori să îi menţină pe ceilalţi în sărăcie, lumea ar deveni un paradis.

1Ideea este amplu dezbătută în eseul lui Nassim N. Taleb, Skin in the game.

2A se vedea Les Echos, ediţia print din 19 septembrie 2019, care consacră mai multe pagini de comentarii dedicate noii cărţi a lui Thomas Pikety, Capital et ideologie, apărută în septembrie 2019 la editura Seuil, Paris.

3 J. Stiglitz, Pretul inegalitatii, 2012, editura Publica 2012.

4 Aşa cum reţine Thomas Pickety (Capitalism si ideologie, lucrare evocata supra), respectul absolut al proprietăţii individuale, care a devenit o adevarată sacralizare, o nouă transcendenţă menită a evita haosul generalizat, a transformat capitalismul în "proprietarism", adica într-o ideologie cu accente religioase.

5 Betrand Russell, In Prise of Idleness, ediţie în limba română publicată la editura Vellant, Bucureşti, 2017, sub titlul Elogiul inactivitatii, p.69. la p.29 din aceeaşi lucrare, B. Russell spune; "băncile şi moneda ofera un exemplu admirabil de astfel de oportunitate ratată; creditarea poate să facă să pară ca viitorul alimentează prezentul; dar un om nu poate să mănânce o pâine care încă nu există".

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Autorul poate ca este un bun avocat.

    La interpretarea functionari economiei capitaliste este de nota zero.  

    Este insa posibil sa aiba apel la lunatici de stanga.

    Fenomenele negative care mai apar in piata pot fi controlate prin legislatie. Marile companii in majoritatea lor sunt controlate de actionari si nu de indivizi care exercita puteri necontrolate asupra societati. 

    1. Zau domnule? Controlate de actionari? Se pare ca si tu esti un "analfabet functional" in cazul asta...nu vezi ca ne satureaza make cu articolele lui gen "castravete, fruct financiar, de culoare galben-portocalie, el face parte din familia SIF-urilor, are tulpina in forma de caracatita , se inmulteste prin securisti si are 98% apa de ploaie"...cu alte cuvinte care sunt companiile controlate de actionari?

      da ,se pare ca am identificat lunatici carora li se adreseaza articolul

      Ai o logica de kakao....nu are legatura ce a vrut piperea sa prezinte in articol cu ce ai inteles tu.

      Mai citeste cu atentie articolul inca odata. 

    Ptr.mine un lucru este cert :citesc cu interes ce scrie dl Piperea dar si mai mult îi apreciez implicarea !

    Felicitări pentru articol. Ideea e că ne paște fascismul ca unică soluție de a servi la fileu un capitalism rapace care și-a tăiat singur craca de sub picioare condamnând consumatorii la sărăcie și supraviețuire. În noua varianta de fascism, capitalismul (sau ceea ce a mai rămas din el) supraviețuiește cu ajutorul statului și băncilor care împrumută statul, cetățenii având rol de masa de sacrificiu pe altarul fascismului de stat sau privat.

    1. 1.2 se refera mai mult la trei !!!

    Capitalismul a fost dintotdeauna un sistem abuziv, ticălos, ipocrit dar acum, la final, înainte să facă implozie, își atinge maximul ticăloșiei și ipocriziei in raport cu populația civilă, se transforma in fascism, un sistem terorist în care băncile, guvernele și corporațiile își dau mâna împotriva cetățeanului.

    Pentru ca_capitalismu sa subziste încă 10-15 ani statul s-a gândit să-l sprijine cu arma poziționată la curul cetățeanului, a omului simplu. 

    1. Bah Cristiane, asa cum spusei si altadat' nu are legatura prefectura cu legea pe care ma-ta a facut-o in casa ta.

      Cauza deturnarii capitalismului este de inteles si analizat. Ca sistem in sine pina la un anumit punct este foarte bun pentru ca exprima libertatea individuala cel mai bine in comparatie cu oricare alt sistem social. 

      este cazul sa pui mina pe o carte si mai comenteaza dupa....  

Dtlawyers
BTPay
Allview
Stiri Locale
AAGES

Curs valutar BNR

11 Iun. 2021
Euro (EUR)Euro4.9202
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0467
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5150
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7275
Gram de aur (XAU)Gram de aur246.3162

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Boromir
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
energynomics.ro
CCIB - Focus Bucuresti - iunie 2021
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro