Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi inspectoratelor teritoriale ale Poliţiei de Frontieră Giurgiu şi Iaşi au descoperit, în urma unor acţiuni desfăşurate în zona de competenţă, şase autoturisme aflate în atenţia autorităţilor europene, estimate la o valoare de aproximativ 2 milioane de lei, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
Trei dintre autoturisme fuseseră dezmembrate pentru a fi transportate şi exportate în scopul disimulării provenienţei acestora, a relatat comunicatul, care a subliniat că, în baza analizei de risc, a fost efectuat un control amănunţit asupra unei semiremorci înmatriculate în Polonia, aflată în incinta unui operator portuar, care transporta trei caroserii auto, fără motoare şi alte componente esenţiale, declarate în documente ca piese auto uzate.
În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat că seriile de şasiu înscrise nu erau autentice. Continuând controlul şi extinzând verificările asupra altor mijloace de transport aflate în zona portuară, a fost identificată o a doua semiremorcă în care se aflau motoarele, cutiile de viteze şi alte componente aparţinând celor trei caroserii. Prin coroborarea datelor obţinute, poliţiştii de frontieră au reuşit identificarea seriilor reale de şasiu, stabilind că două autoturisme figurau ca fiind furate din Germania, iar cel de-al treilea din Suedia, conform sursei citate.
Întregul ansamblu de bunuri - caroserii şi piese componente - în valoare de aproximativ 320.000 de euro (aproximativ 1,6 milioane de lei) a fost indisponibilizat la sediul Gărzii de Coastă, fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de tăinuire, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, a informat comunicatul de presă.
Totodată, poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, la Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, au depistat, ieri, un autoturism furat din Norvegia, transportat pe o platformă de către un cetăţean ucrainean. Autovehiculul, evaluat la 216.000 de lei, fusese achiziţionat, potrivit declaraţiilor conducătorului auto, de la un cetăţean cunoscut, pe o platformă online, fără a cunoaşte situaţia juridică a acestuia. Şi în acest caz, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, autoturismul fiind indisponibilizat, potrivit comunicatului.
De asemenea, poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu au depistat, în ultimele două zile, două autoturisme urmărite în vederea confiscării, semnalate de autorităţile din Ungaria şi Germania. În ambele cazuri, au fost întocmite dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar în cazul unuia dintre conducătorii auto, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta nu deţinea nici dreptul de a conduce, fiind întocmit dosar penal şi pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Autovehiculele, în valoare totală de 150.000 de lei, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor, a mai transmis comunicatul.












































Opinia Cititorului