Ponta, la CNN: "Rusia nu trebuie lăsată să redeseneze graniţe prin forţă"

V.B.
Internaţional / 21 mai 2014

Premierul Victor Ponta a declarat ieri seară, pentru CNN, că Rusia nu trebuie lăsată să redeseneze graniţele Europei recurgând la forţă sau şantajând diferite ţări, iar prezenţa vicepreşedintelui SUA Joe Biden şi a secretarului general al NATO Anders Fogh Rasmussen în Bucureşti întăreşte poziţia ţării noastre în faţa Rusiei.

Întrebat dacă se teme că Rusia ar putea interveni în problemele interne ale României, Ponta a răspuns negativ: "Nu mă tem de acest lucru. Am trăit timp de secole cu un vecin aşa de mare şi de agresiv, cum a fost Uniunea Sovietică şi cum este Rusia acum, care foloseşte mai mult sau mai puţin aceleaşi metode ca în trecut. Faptul că vicepreşedintele Biden este aici, iar secretarul general al NATO a fost săptămâna trecută transmite un mesaj foarte puternic de angajare din partea Statelor Unite ale Americii şi a NATO faţă de această parte a Europei, care este cea mai aproape de Rusia şi de toate ameninţările".

Şeful Executivului a relatat că această susţinere întăreşte poziţia României în faţa Rusiei, fiind, totodată, un mesaj de susţinere faţă de Republica Moldova, Ucraina şi Georgia în parcursul lor european.

Întrebat dacă, în opinia domniei sale, Rusia este pregătită să lase în pace Ucraina după ce a obţinut Crimeea, Ponta a replicat că se impune multă precauţie când este nevoie ca acţiunile Rusiei şi ale lui Vladimir Putin să fie evaluate şi să se aştepte la ce este mai rău.

Prim-ministrul a mai spus că anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea nu trebuie acceptată ca atare, deoarece vor apărea situaţii asemănătoare şi va lua naştere o ameninţare pentru Republica Moldova.

Victor Ponta a mai menţionat importanţa securităţii energetice şi a faptului că Rusia nu trebuie lăsată să redeseneze graniţele Europei recurgând la forţă sau şantajând diferite ţări.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Se cam unfla-n pene domnul Ponta. 

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3485
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7640
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8104
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3851
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.6821

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb