Premierul R. Moldova: Cu Ilie Bolojan prim-ministru, cu Nicuşor Dan, preşedinte, relaţiile Chişinău-Bucureşti s-au ridicat la cel mai frăţesc nivel

T.B.
Politică / 23 august, 12:37

Premierul R. Moldova: Cu Ilie Bolojan prim-ministru, cu Nicuşor Dan, preşedinte, relaţiile Chişinău-Bucureşti s-au ridicat la cel mai frăţesc nivel

Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a afirmat sâmbătă, într-o conferinţă de presă comună cu Ilie Bolojan, că relaţiile dintre Chişinău şi Bucureşti s-au ridicat la cel mai frăţesc nivel cu Ilie Bolojan prim-ministru şi cu Nicuşor Dan preşedinte, conform news.ro. Recean a menţionat că cele două ţări s-au susţinut reciproc în ultimii ani în faţa greutăţilor şi a interferenţei unor forţe străine în alegerile din cele două ţări.

Dorin Recean a declarat, sâmbătă, că relaţia dintre Republica Moldova şi România nu poate fi distrusă de vremuri sau de politicieni.

”Relaţia dintre Republica Moldova şi România s-a construit ani la rând, pe legăturile între oameni de pe ambele maluri ale Prutului. Pentru că este înrădăcinată în conştiinţa noastră. Ea nu poate fi distrusă de vremuri sau nu poate fi distrusă de politicieni, dar poate fi întărită ca să asigure rezistenţa noastră în faţa oricăror provocări străine şi să aducă rezolvarea problemelor cetăţenilor cât mai curând”, a afirmat premierul Republicii Moldova, potrivit sursei.

El a menţionat că relaţiile dintre Chişinău şi Bucureşti se află la cel mai frăţesc nivel.

”Cu Ilie Bolojan prim-ministru, cu Nicuşor Dan preşedinte, relaţiile dintre Chişinău şi Bucureşti s-au ridicat cred că, la cel mai frăţesc nivel. În ultimii ani ne-am susţinut reciproc în faţa greutăţilor, în faţa interferenţei unor forţe străine în alegerile noastre. Dar am şi celebrat în aceeaşi bucurie succesele fiecăruia. Când pe podiumurile internaţionale urcă Moldova sau România, când la fotbal câştigă Moldova sau România, trăim aceeaşi emoţie de mândrie şi de bucurie.

România este alături de noi în construirea drumului european al Republicii Moldova la fiecare pas. Parteneriatul dintre guvernele noastre, companiile noastre, teatrele şi universităţile noastre se materializează în rezultate concrete pentru oamenii de ambele maluri ale Prutului”, a transmis Dorin Recean, informează news.ro.

El a mulţumit României că ajută Republica Moldova în procesul de a deveni independentă energetic.

”Luăm din România peste 50% din energia electrică la preţuri avantajoase şi construim împreună linii de interconexiune vitale pentru securitatea energetică a Republicii Moldova. Împreună cu România facem lucruri mari şi avem planuri ambiţioase în următoarea perioadă. Contăm şi mai departe pe susţinerea României când se discută cadrul financiar al Uniunii Europene pentru includerea ţării noastre în planificarea bugetară europeană şi pentru accesarea cât mai curând a fondurilor de preaderare”, a subliniat Dorin Recean.

El a mai precizat că trebuie reduşi timpii de aşteptare în punctele de frontieră.

”Finalizăm linia Vulcăneşti-Chişinău la sud şi pornim construcţia a încă două linii Bălţi-Suceava la nord şi Străşeni-Gutinaş în centru. Pe lângă podul de la Ungheni care va fi primul pod rutier permanent peste Prut construit în ultimele şase decenii, avem în plan încă patru poduri noi, care vor face mai uşoară viaţa călătorilor, dar şi important a transportatorilor de mărfuri, adică a mediului de afacere.

Avem obligaţia să reducem timpii de aşteptare în punctele de frontieră şi astăzi am o şedinţă de lucru cu toate instituţiile responsabile şi vom grăbi implementarea sistemului electronic de programare, aşa încât transportatorii să se înregistreze online pentru a-şi programa timpul exact de trecere a frontierei. Şi este foarte important să valorificăm punctele Lipcani-Rădăuţ-Prut şi Leuşeni-Albiţa în acest sens”, a mai afirmat premierul Republicii Moldova.

El a adăugat că o treime din exporturile Republicii Moldova ajung în România.

”O treime din exporturile noastre sunt cumpărate de România, de la conductoare electrice, la grâu, mobilier şi, desigur, vinuri. Republica Moldova are în România o piaţă de export foarte importantă. Peste 1600 de companii cu capital românesc oferă locuri de muncă aici în Republica Moldova şi este important ca toate aceste cifre să crească, schimburile comerciale, numărul de locuri de muncă deschise, numărul de companii de succes, care se deschid pe ambele maluri ale Prutului. Însă toate acestea depind de modul în care ne vom alege viitorul. Pentru că viitorul se construieşte, nu se ghiceşte. Moldova are de luat o decizie esenţială la toamnă şi sunt încrezător că neamul nostru va alege ce este mai bine pentru el”, a mai precizat Dorin Recean.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. La ce sume imense,n e costa din bugetul nostru,

    aceasta prietenie,

    mai bine,aveam relatii numai normale. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0545
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3573
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3834
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8454
Gram de aur (XAU)Gram de aur466.5432

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
romexpo.ro
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb