Procesele împotriva companiilor de AI schimbă regulile jocului la nivel global

A.B.
Miscellanea / 9 septembrie, 14:54

Procesele împotriva companiilor de AI schimbă regulile jocului la nivel global

Creşterea numărului de procese împotriva companiilor de inteligenţă artificială modelează progresul tehnologic şi strategiile de afaceri, arată Bogdan Maioreanu, analist eToro, într-un comentariu publicat ieri. În prezent, sunt peste 60 de litigii active numai în SUA, vizând companii precum OpenAI, Microsoft, Meta, Anthropic, Stability AI, Google sau Midjourney, iar acţiuni similare se desfăşoară şi în Europa şi China.

Cazurile acoperă teme diverse, de la drepturi de autor şi confidenţialitate la bias algoritmic, răspunderea pentru produse sau încălcări antitrust. Printre procesele de referinţă se numără cel al New York Times împotriva OpenAI şi Microsoft, pentru utilizarea articolelor de presă în antrenarea modelelor AI fără licenţă, dar şi cazul Getty Images împotriva Stability AI. Marile case de discuri au acţionat în instanţă platformele muzicale bazate pe AI, Suno şi Udio, pentru încălcarea drepturilor de autor.

Un precedent major a fost creat de înţelegerea dintre Anthropic şi un grup de autori, compania acceptând să plătească 1,5 miliarde de dolari pentru utilizarea neautorizată a unor cărţi în antrenarea chatbotului Claude. Este cea mai mare compensaţie pentru încălcarea drepturilor de autor din istoria AI şi pune presiune pe toate firmele din industrie să licenţieze datele de antrenament.

Pe lângă litigiile privind copyrightul, există şi acţiuni cu miză concurenţială. xAI, compania lui Elon Musk, a dat în judecată Apple şi OpenAI, acuzându-le de conspiraţie pentru menţinerea monopolului şi blocarea competitorilor. În Europa, Uniunea Europeană a iniţiat acţiuni legate de copyright, antitrust şi confidenţialitate, iar în China tribunalele internet au stabilit deja responsabilitatea unor platforme AI pentru încălcarea drepturilor de autor şi a drepturilor de personalitate.

„Aceste procese ar putea încetini ritmul inovării în AI, întrucât companiile sunt forţate să redirecţioneze resurse către apărarea juridică, conformitate şi audit, în detrimentul cercetării şi lansării de produse. Totuşi, litigiile pot genera beneficii pe termen lung, ducând la mai multă transparenţă, siguranţă şi o compensare echitabilă a creatorilor de conţinut”, subliniază Bogdan Maioreanu.

În acelaşi timp, investitorii rămân optimişti: 63% dintre investitorii individuali români şi 55% la nivel global se aşteaptă ca acţiunile companiilor de AI să crească în 2025, conform sondajului eToro Retail Investor Beat.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3122
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8581
Gram de aur (XAU)Gram de aur506.4161

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb