Proiectele maritime, navale pe care le are România ar putea fi incluse în proiectele comune de apărare a graniţelor, de consolidare a scutului estic din Finlanda până în Bulgaria, a declarat, ieri, la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene la finalul vizitei sale oficiale în statele UE aflate pe Flancul Estic al NATO.
Ursula von der Leyen a precizat: "Ne dorim să menţinem Europa sigură pe cale aeriană şi maritimă la Marea Neagră, iar România este un partener cheie pe Flancul estic al NATO. România a demonstrat o rezilienţă impresionantă în democraţie, a combătut cu succes încercări de dezinformare, de manipulare şi oferă un sprijin ferm pentru Republica Moldova, rezistând în faţa intimidărilor Moscovei. Ştim că trebuie să majorăm investiţiile din apârare, avem finanţarea necesară, dar trebuie să lucrăm pe implementarea acesteia şi să îi asigurăm sustenabilitatea pe termen lung. În cadrul Consiliului European am fost de acord pe un pachet de 800 miliarde euro până în anul 2030, iar o parte din el este reprezentant de instrumentul SAFE în valoare de 150 miliarde euro, pentru care s-au înscris 19 state membre, inclusiv România, care vor face achiziţii şi proiecte comune. La baza navală militară din Portul Constanţa am văzut deja primele idei de proiecte ale Forţelor Navale Române privind potenţiala utilizare a împrumuturilor din cadrul SAFE. (...) Pentru implementare vom dezvolta o foaie de parcurs cu ţinte şi jaloane până în anul 2030 pe care o vom prezenta la şedinţa următoare a Consiliului European. Pentru viitorul exerciţiu financiar multianual, ne dorim să triplăm finanţarea pentru securitatea graniţelor, să mărim de cinci ori investiţiile în apărare şi să creştem de zece ori investiţiile în mobilitatea militară. Trebuie să ne grăbim cu implementarea programului SAFE. Avem o industrie de apărare incredibilă care are abilitatea de a se dezvolta rapid. Avem însă nevoie de predictibilitate şi contracte pe termen lung în această industrie, nu doar pe un an. Am încredere că vom avea primele proiecte la finalul lui 2025 sau începutul anului 2026. Companiile străine din state terţe UE pot participa la aceste contracte, dar cu anumite restricţii, pentru că vorbim despre banii europenilor, iar aceştia trebuie să se întoarcă într-un fel la europeni, adică să se vadă în locurile de muncă create în industria de apărare”.
La rândul său, preşedintele Nicuşor Dan a spus că a discutat cu şefa Comisiei Europene despre viitorul hub de securitate la Marea Neagră al Uniunii Europene, pe care ţara noastră ar dori să îl vadă realizat la Constanţa.
Nicuşor Dan a spus: "Ne bucurăm că Uniunea Europeană a adoptat o strategie pentru Marea Neagră pe care o dorim operaţionalizată cât mai curând şi ne dorim ca hubul european de securitate inclus în strategie să fie localizat în România, la Constanţa. Mai ales că România, prin portul Constanţa şi pe Dunăre poate oferi o modalitate ieftină de transport atunci când va începe reconstrucţia Ucrainei”.
Preşedintele Nicuşor Dan a amintit presiunile din partea Federaţiei Ruse şi a spus că în actualul context solidaritatea europeană este un factor important, mai ales că ea se concretizează acum în programul ReArm EU, pe a cărui primă componentă - instrumentul SAFE - ţara noastră a propus Comisiei Europene realizarea unor proiecte la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu şi în Portul Constanţa.
"Programul SAFE va fi o oportunitate pentru dezvoltarea industriei de apărare româneşti, pentru că vorbim despre echipamente care se vor realiza în ţara noastră şi pentru construire unei infrastructuri care să deservească atât zona militară cât şi zona civilă. Mai ales că în acest moment avem provocări suplimentare. Suntem la Marea Neagră, care este extrem de importantă pentru noi şi pentru Europa, deoarece începând cu anul 2027 România va începe să extragă gaz din perimetrele offshore, ceea ce va contribui la securitatea energetică naţională şi europeană. Apoi zona aceasta este importantă pentru că reprezintă o cale de comunicare sigură cu statele din Asia Centrală”, a concluzionat Nicuşor Dan.
Menţionăm că Ursula von der Leyen a efectuat ieri o scurtă vizită în România pentru a vedea ce proiecte dorim să facem în privinţa securităţii la Marea Neagră. Preşedinta Comisiei Europene a vizitat împreună cu preşedintele Nicuşor Dan portul militar Constanţa, unde au urcat la bordul fregatei Regele Ferdinand, şi apoi baza aeriană militară de la Mihail Kogălniceanu. Cei doi oficiali au fost însoţiţi de Andrius Kubilius, comisarul european pentru Apărare şi Spaţiu şi de Ionuţ Moşteanu, ministrul Apărării Naţionale.
Opinia Cititorului