PwC: Guvernul renunţă la impozitul minim pe cifra de afaceri, dar introduce o regulă restrictivă de deductibilitate care loveşte multinaţionalele

Impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA), care a creat mai multe probleme decât a rezolvat, urmează să fie eliminat de anul viitor, potrivit unui comunicat emis redacţiei. Însă vestea este doar aparent bună pentru că autorităţile vor să compenseze această ”pierdere” printr-o regulă nouă de limitare a deductibilităţii cheltuielilor cu serviciile contractate de la afiliaţi. Practic, marile companii multinaţionale scapă de impozitul minim pe cifra de afaceri, dar sunt vizate de reguli şi mai restrictive. Ambele propuneri se găsesc în proiectul de lege care face parte din al doilea pachet pentru consolidare fiscală, pachet care ar fi trebuit să vizeze doar cheltuielile bugetare, conform declaraţiilor oficiale.

În opinia noastră, se conturează o nouă piedică în calea competitivităţii fiscale a României, afectată deja de creşterea fiscalităţii în ultima perioadă. Mediul de afaceri a semnalat, la momentul introducerii IMCA, că nu va avea efectele scontate pentru buget şi că va diminua apetitul pentru investiţii. Odată cu anunţul renunţării la IMCA, săptămâna trecută, autorităţile au confirmat că încasările suplimentare din IMCA au fost de 1,2 miliarde lei, mult sub aşteptările Ministerului de Finanţe care estimase 5-6 miliarde lei.

Potrivit sursei, odată cu apariţia acestei noi reguli de limitare a deductibilităţii, am înţeles scopul notificărilor pe care le-a trimis recent ANAF prin care le solicita contribuabililor să pună la dispoziţie, de o maniera structurată, valoarea serviciilor achiziţionate atât de la părţi afiliate cât şi de la părţi terţe, inclusiv în ceea ce priveşte plăţile de redevenţe sau plăţile de dobânzi pentru împrumuturile contractate.

Potrivit proiectului de lege publicat, cheltuielile aferente drepturilor de proprietate intelectuală, cheltuielilor de management, consultanţă, cheltuielilor cu dobânzile, efectuate cu entităţi afiliate vor fi calificate drept nedeductibile la determinarea rezultatului fiscal, dacă ponderea acestor cheltuieli în totalul cheltuielilor de aceeaşi natură este mai mare de 3%.

Pe baza textului de lege propus şi a expunerii de motive, se desprind următoarele aspecte importante care caracterizează această nouă regulă:

-Procentul de 3% se calculează prin raportare la toate cheltuielile de aceeaşi natură. Potrivit notei de fundamentare, limita în discuţie se calculează cumulat pentru aceste tipuri de cheltuieli, şi nu individual pe fiecare categorie. Astfel, sunt însumate toate cheltuielile din aceste categorii în relaţie cu afiliaţii şi împărţite la totalul cheltuielilor de aceeaşi natură, atât cu afiliaţi cât şi cu terţi. Rezultă că, pentru un anumit buget total alocabil acestor categorii de servicii companiile vor fi "obligate” să aloce cel puţin 97% din buget pentru servicii prestate de terţi şi nu mai mult de 3% din buget pentru servicii de la afiliaţi, chiar dacă aceste competenţe ar putea exista la nivelul grupului şi ar putea fi mai eficient să fie contractate intra-grup; Totodată, din această manieră de calcul rezultă că o societate poate, spre exemplu, să plătească redevenţe doar către afiliaţi, atât timp cât restul de servicii contractate (de ex. consultanţă, finanţare) sunt în relaţie cu terţii şi reprezintă minim 97% din totalul cheltuielilor de natura celor cuprinse în limita de deductibilitate.

-Dacă procentul de 3% este depăşit, cheltuiala aferentă va fi integral nedeductibilă şi nu doar partea care excede limita de 3%. E drept că, având în vedere procentul de doar 3%, deducerea în această limită nu ar face o diferenţă semnificativă.

-Potrivit textului de lege, dar şi notei de fundamentare, calculul procentului de 3% ar urma a se face pe baza cifrelor din penultimul exerciţiu financiar (de ex. pentru anul 2026 se vor utiliza cifrele aferente exerciţiului financiar 2024).

Astfel, punând nişte exemple numerice pe hârtie, regula propusă nu e foarte departe de o interzicere totală a serviciilor intra-grup, în special în cazul grupurilor cu activităţi puternic centralizate.

Conform comunicatului, de unde provine ideea acestei reguli? Conform informaţiilor cuprinse în Nota de fundamentare, ideea acestor reglementări ar avea în vedere bunele practici din alte state (de ex. Polonia, Ungaria, SUA etc).

Dacă ne raportăm, însă, la modelul polonez, observăm că Polonia a implementat încă din anul 2022 reguli privind impozitarea aşa numitelor "diverted profits” ("în română profituri transferate”). Acesta are următoarele caracteristici:

-Un impozit de 19% (echivalentul cotei standard de impozit pe profit din Polonia) se aplică asupra „profiturilor transferate” sub forma unor costuri de tipul redevenţe, costuri finanţare, plăţi pentru transferul de funcţii, active sau riscuri, etc înregistrate cu afiliaţi nerezidenţi.

-Impozitul se aplică dacă aceste categorii de servicii sunt considerate deductibile la calculul impozitului pe profit şi sunt îndeplinite următoarele condiţii:

-Impozitul pe venit plătit de beneficiarul nerezident pentru aceste servicii este fie scutit de impozit fie supus unei cote de impunere mai mică de 14.25% (3/4 din cota de impozit din Polonia) în statul de rezidenţă;

-Veniturile beneficiarului nerezident din aceste tipuri de activităţi, obţinut de la contribuabilul polonez sau de la alte companii din Polonia afiliate, reprezintă cel puţin 50% din veniturile totale ale respectivei societăţi;

-Beneficiarul plăţilor transferă cel puţin 10% din "profiturile primite” de la contribuabilul polonez sau de la celelalte societăţi din Polonia afiliate, către o altă entitate, sub formă de cheltuieli deductibile sau distribuiri de profituri.

-Impozitul pe "profiturile transferate” se aplică dacă suma costurile eligibile înregistrate într-un an în raport cu afiliaţii depăşeşte 3% din suma cheltuielilor deductibile de orice fel înregistrate de acel contribuabil în anul respectiv.

De asemenea, regula de deductibilitate din Polonia include şi un mecanism de "safe harbour” care presupune că această nu se aplică dacă respectivele cheltuieli sunt înregistrate pentru beneficiul unei entităţi afiliate subiect de impozit pe veniturile globale în UE/SEE, presupunând că acea entitate desfăşoară activitate economică reală şi materială, aspect cuantificat prin ponderea veniturilor obţinute din activitatea sa economică efectivă raportat la totalitatea veniturilor.

Astfel, următoarele aspecte principale sunt caracteristice regimului polonez, dar nu se aplică şi pe formula propusă în România:

-Limita de 3% în Polonia se calculează prin raportare la totalitatea costurilor deductibile (intră astfel şi cheltuielile cu salariile, cheltuieli legate de bunuri, amortizare, etc), pe când în România limită se aplică la totalitatea costurilor de aceeaşi natură;

-În Polonia impozitarea intervine doar pentru plăţile către nerezidenţi. Spre deosebire, în cazul României nu sunt excluse serviciile contractate de la afiliaţi români, deşi statul român nu pierde baza impozabilă având în vedere că această se "mută” de la beneficiarul serviciilor la prestator, ambii români.

-Regimul polonez taxează doar în situaţia în care la nivelul beneficiarului veniturile sunt supuse unui regim fiscal preferenţial / unei cote de impozitare favorabile, or acest lucru nu este valabil în România.

Prin urmare, se observă că modelul polonez, ce a servit ca inspiraţie pentru regulile din România nu conţine prevederi la fel de restrictive ci este menit a acoperi situaţiile în care aceste entităţi prestatoare de servicii sunt create în jurisdicţii cu o cota de impozitare mai redusă decât în Polonia, scopul fiind de a transfera profituri. Or regulile propuse spre implementare în România nu surprind aceste aspecte, ci mai degrabă propun o negare a deductibilităţii cu caracter general, fără a ţine cont de substanţa economică sau de normele internaţionale în domeniu.

În ceea ce priveste intrarea în vigoare a acestei reguli de deductibilitate, aceasta ar urma sa se aplice începând cu anul fiscal 2026, respectiv cu anul fiscal care începe în cursul anului 2026 (pentru contribuabilii cu an fiscal diferit de cel calendaristic).

Aşadar, rămâne de văzut care va fi forma finală a legii. Totuşi amintim că există o multitudine de acorduri de preţ în avans emise de autorităţile din România, unele bilaterale, care confirmă facturarea de astfel de servicii şi marja aplicabilă. Vor fi acestea ignorate?! În perioada următoare companiile ar trebui să analizeze impactul potential asupra structurii de costuri şi să evalueze dacă sunt necesare ajustări ale fluxurilor intra-grup.