Regimul juridic al Strâmtorii Ormuz, între dreptul internaţional şi realităţile războiului

Situaţia din Strâmtoarea Ormuz ilustrează limitele şi nuanţele aplicării dreptului internaţional în condiţii de conflict armat, în contextul în care principiul libertăţii de navigaţie este supus unor presiuni semnificative, potrivit unei analize semnate de Nilufer Oral, director al Centrului de Drept Internaţional din cadrul Universităţii Naţionale din Singapore şi membru al Comisiei de Drept Internaţional a ONU, publicate de Fulcrum.

Conform sursei citate, după atacurile lansate de Statele Unite şi Israel asupra Iranului, Teheranul a decis închiderea strâmtorii pentru traficul maritim, măsură care a generat o criză în lanţurile globale de aprovizionare cu energie şi efecte economice semnificative pentru statele dependente de această rută, în special din Asia. În paralel, administraţia americană a anunţat o blocadă extinsă asupra porturilor iraniene, cu impact asupra întregului trafic maritim din zonă, potrivit Fulcrum.

Analiza subliniază că Strâmtoarea Ormuz reprezintă unul dintre cele mai importante puncte de tranzit energetic la nivel global, prin care circulă aproximativ 20% din petrolul mondial, mare parte fiind destinat pieţelor asiatice, conform aceleiaşi surse.

Deşi este frecvent descrisă drept o „strâmtoare internaţională”, sursa citată arată că aceasta face parte din apele teritoriale ale Iranului şi Omanului şi se află sub suveranitatea acestora. Cu toate acestea, dreptul internaţional impune reguli specifice pentru strâmtorile utilizate pentru navigaţie internaţională, care limitează posibilitatea statelor riverane de a restricţiona tranzitul, potrivit Fulcrum.

Potrivit analizei, în mod obişnuit, statele riverane trebuie să permită trecerea navelor sub pavilion străin, însă situaţia este complicată de faptul că Iranul a semnat, dar nu a ratificat Convenţia Naţiunilor Unite asupra dreptului mării (UNCLOS), ceea ce creează o zonă de ambiguitate juridică privind obligaţiile sale. Chiar şi în aceste condiţii, Iranul nu poate acţiona contrar obiectului şi scopului convenţiei, conform aceleiaşi surse.

Analiza sursă explică evoluţia regimului juridic al navigaţiei: înainte de UNCLOS, acesta era bazat pe „trecerea inofensivă nesuspendabilă”, iar ulterior a fost introdus conceptul de „tranzit”, care garantează libertăţi extinse de navigaţie, inclusiv pentru submarine şi aeronave. În ambele regimuri, statul riveran nu poate suspenda sau condiţiona arbitrar tranzitul, potrivit Fulcrum.

Analiza evidenţiază însă că, odată cu declanşarea conflictului, devin aplicabile normele dreptului conflictelor armate pe mare, reflectate în Manualul de la San Remo, care diferenţiază între state beligerante şi state neutre. În acest cadru, un stat aflat în conflict poate viza navele aparţinând adversarului sau pe cele care îl sprijină, cu respectarea principiilor de proporţionalitate, necesitate militară şi distincţie, conform aceleiaşi surse.

În consecinţă, Iranul ar putea împiedica sau ameninţa tranzitul navelor considerate ostile, însă nu ar putea bloca în mod legitim trecerea navelor aparţinând statelor neutre, care îşi păstrează dreptul de navigaţie prin strâmtoare, potrivit interpretării prezentate de Nilufer Oral.

Analiza aminteşte că, în ciuda numeroaselor tensiuni istorice, inclusiv în perioada războiului Iran-Irak şi a aşa-numitelor „Tanker Wars”, Iranul nu a închis complet strâmtoarea până la actualul conflict, ceea ce subliniază caracterul excepţional al situaţiei actuale, potrivit Fulcrum.

Impactul se extinde dincolo de regiune, afectând economii din Asia de Sud şi de Sud-Est, unde unele state se confruntă cu penurii de energie, iar altele au încercat să negocieze accesul prin strâmtoare, generând tensiuni politice regionale, conform aceleiaşi surse.

În paralel, blocada navală anunţată de Statele Unite adaugă un nivel suplimentar de complexitate juridică şi operaţională, întrucât, deşi astfel de măsuri sunt permise în anumite condiţii ale dreptului conflictelor armate, ele riscă să agraveze perturbările asupra traficului maritim şi asupra libertăţii de navigaţie, potrivit Fulcrum.

Potrivit analizei sursă, dreptul internaţional oferă în continuare cadrul pentru menţinerea unui echilibru între securitate şi libertatea de navigaţie, însă aplicarea acestuia devine tot mai dificilă în contextul conflictelor contemporane, care afectează direct securitatea energetică şi stabilitatea economică globală.