Hong Kong, Sri Lanka, Chile şi Bangladesh doresc să adere la Regional Comprehensive Economic Partnership (RCEP), cel mai mare bloc comercial din lume, susţinut de China, au declarat astăzi oficiali din Asia de Sud-Est, scrie Reuters, de la care reluăm următoarele.
RCEP este alcătuit în prezent din China, Japonia, Coreea de Sud, Australia, Noua Zeelandă şi toţi cei zece membri ai Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN).
Oficialii RCEP, reuniţi în paralel cu întâlnirea miniştrilor ASEAN pentru comerţ şi economie, organizată săptămâna aceasta în Malaezia, au declarat că există puţine obiecţii faţă de acceptarea noilor solicitanţi şi că vor lucra pentru integrarea celor patru economii în bloc.
„Suntem, desigur, în favoarea oricărei ţări dispuse să adere la RCEP”, a declarat vice-ministrul indonezian al Comerţului, Dyah Roro Esti Widya Putri, reporterilor la Kuala Lumpur.
Ministrul comerţului din Malaezia, Tengku Zafrul Aziz, a spus că orice decizie privind noii membri ai RCEP va fi discutată la summitul liderilor blocului, care va avea loc în octombrie, pentru prima dată după cinci ani.
Tengku Zafrul a declarat anterior că RCEP va urmări să modernizeze acordul comercial semnat în 2020, în cadrul summitului din octombrie.
Unii analişti au descris RCEP ca pe un potenţial tampon împotriva tarifelor impuse de Statele Unite, deşi prevederile sale sunt considerate mai slabe decât cele ale altor acorduri comerciale regionale, din cauza intereselor divergente ale membrilor săi.
Opinia Cititorului