IPOTEZE DE WEEKEND Un vasal la curtea Regelui XI

Spre deosebire de ceea ce spune retorica oficială şi vorbăria comentacilor aplaudaci arendaţi pentru ocazie, vizita la Beijing a lui Donald Trump, Preşedintele în exerciţiu al Statelor Unite, seamănă mai mult cu un ”Exerciţiu de închinăciune”, decît cu ”Desantul diplomatic al Eternului Învingător”. Pentru o reprezentare vizuală se poate cerceta cu folos basorelieful de pe poarta Palatului de la Persepolis, unde se află reprezentată procesiunea supuşilor de rang regal veniţi să prezinte Marelui Darius, semnele şi ofrandele vasalităţii lor: tot ceea ce este mai bun, mai frumos şi mai de preţ în ţinutul în care îşi exersează prerogativele regale prin bunăvoinţa şi din autoritatea Suveranului din palatul de la Persepolits, în jurul căruia întreaga lume se încheagă. Semnul care nu lasă loc nici unei îndoieli în privinţa acestei interpretări este componenţa delegaţiei Statelor Unite. Cu excepţia Vice-preşedintelui Vance, care trebuia să rămînă acasă, pentru că Trump se află în afara teritoriului Statelor Unite, toate ”perlele coroanei” au fost rînduite pentru plecăciunea de la Beijing: familia Trump, fiul şi soţia acestuia, secretarul de stat (normal), secretarul apărării (deloc obişnuit), trei dintre cei cinci cei mai importanţi consilieri de la Casa Albă, miniştrii pentru comerţ şi trezorerie. Nestematele alaiului de închinăciune, însă, sunt cei 18 CEO de pe ”lista titanilor”: Tim Cook, Apple; Larry Fink, Black Rock; Stephen Schwartzman, Blackstone; Kelly Ortberg, Boeing; Brian Sikes, Cargill; Chuck Robbins, Cisco; Jane Fraser, Citigroup; Jim Anderson, Coherent; Larry Culp, General Electric; David Solomon, Goldman Sachs; Jacob Thaysen, Illumina; Michael Miebach, Marstercard; Dina Powell, Meta Platforms; Sanjay Mehrotra, Micron Technology; Jensen Huang, Nvidia; Elon Musk, Tesla/Space X; Cristiano Amon, Qualcomm; Ryan McInerney, Visa!!! Ei reprezintă un soi de ”timbre” pe scrisorile de acreditare cu care Trump se prezintă la Beijing, repere ale puterii pe care se sprijină şi pe care el o poate mobiliza în ţinuturile sale. De aceea au fost încolonaţi şi prezentaţi Împăratului XI. Nu este nici o greşeală şi nici vreo metaforă, XI Jinping are toate prerogativele imperiale, iar regimul său reproduce, pînă la detaliu, formele clasice ale acestui tip de instituţii ale puterii. Gargara de două parale a lui Trump, că a luat cu el un asemenea buchet de personalităţi ale puterii şi măreţiei americane pentru a-l convinge pe XI Jinping să deschidă China pentru ”vrăjitorii americani ai afacerilor” gata să contribuie la propăşirea şi înflorirea Chinei, nu o crede nici măcar Trump! Fiecare dintre cei de pe listă comunică zilnic cu spaţiul chinez, fiecare se putea sui în avionul particular pentru a zbura la Beijing, oricînd ar fi dorit, dacă avea de ce; fiecare deţine canalele proprii de acces la diferitele etaje de afaceri şi de putere politică de la Beijing, cel puţin cele de care depind afacerile lor; cuvîntul şi greutatea fiecăruia dintre ei, în parte, fac mai mult decît tot ceea ce poate face un Preşedinte american primit cu deferentă şi calculată răceală diplomatică cum este acum cazul lui Trump.

Un Preşedinte aflat la mare strîmtoare. Iar cheile strîmtorii, cel puţin cîteva dintre cele esenţiale, se află în mîinile lui Xi Jinping. Ecuaţia Iranului este una dintre ele. Este clar pentru oricine, deja, că Trump nu poate stabili, fixa şi impune singur, decisiv, soluţiile pentru Iran. Atît China, cît şi Rusia, ba chiar şi Europa se opun acestui soi de ”unilateralism”. Atît Rusia, cît şi China au sprijinit activ, economic şi militar, inclusiv pe componenta nucleară, ”sfidarea americană” a regimului ayatollahilor de la Teheran. Pe măsură ce timpul trece şi situaţia se complică, Trump este disperat să obţină o soluţie care îi salvează pretenţiile de ”învingător”, fără de care susţinerea sa electorală în Statele Unite se prăbuşeşte definitiv. A sa şi a nucleului MAGA. Iar timpul nu aşteaptă pe nimeni. Scadenţele electorale bat al uşă, insistent. Problema uriaşă a lui Trump este aceea că se duce la Beijing să ceară sprijin după ce şi-a făcut sfidător nevoile, la gardul lor. Ba chiar a şi aruncat cu o parte din reziduuri în ograda de peste gard. Se cheamă ”politica tarifelor”. Demersurile aiuritoare ale lui Trump, după cum va afla acum, direct de la sursă, nu au deranjat doar sau mai ales economic China. Ea are resurse şi soluţii să disipeze şi să contracareze cel puţin efectele de distorsiune cele mai grave ale ”politicilor punitive” cu care Trump a crezut că face praf ascensiunea Noului Imperiu de la Răsărit. Supărarea cea mare la Beijing nu ţine de economie şi nici măcar de politicile curente, ci de ”Etichetă”. Ceva ce Trump nu are instrumente să înţeleagă. ”Joaca” lui cu tarifele aplicate Chinei reprezintă, din perspectiva lui Xi şi a culturii politice milenare de la Beijing, mai mult decît o nesăbuinţă, mai mult decît o încercare de a testa rezistenţa ”Imperiului”. Ea reprezintă o insultă!!! Iar insultele nu sunt niciodată, nici trecute cu vederea, nici uitate în Palatul Puterii Celeste. America va plăti neghiobia Administraţiei Trump, în relaţia cu China, cel puţin o sută de ani de acum înainte! Unii ar fi gata să spună, chiar, o mie de ani!!!

A doua ”proptea” de care Trump are nevoie din partea lui Xi Jinping are de a face cu Rusia şi ecuaţia ucraineană, mai larg cu Rusia şi relaţiile cu Europa. Trump ar vrea ca puterea de la Beijing să-i lase mînă liberă în relaţia cu Putin şi mai larg, mînă liberă pentru planurile Putin-Trump de a prăbuşi Europa, economic, politic şi militar. China înţelege perfect că o asemenea abordare ar putea fi fatală Chinei. Europa repezintă pentru China un fel de plasă de siguranţă. Mai slabă, dar totuşi funcţională. Atît pentru relaţia cu Statele Unite, cît şi pentru relaţia cu Rusia. Pe măsură ce relaţiile Chinei cu America devin tot mai tensionate, mai tulburi şi mai puţin previzibile, importanţa Europei pentru China creşte. Politic şi într-o măsură destul de importantă şi economic. Pe de altă parte, nou regăsitul ”prieteşug ruso-chinez” bazat pe aprovizionarea directă cu gaze şi petrol a Chinei, nu echivalează cu un contract strategic care ar da ”carte albă” Rusiei în privinţa Europei. Nici măcar a Ucrainei, luată izolat. China nu va face niciodată ”cadouri” Rusiei. În nici o privinţă. Dimpotrivă, China va cultiva slăbiciunile Moscovei pentru a le putea exploata decisiv, la momentul potrivit. Că asta se va întîmpla acum sau peste trei sute de ani, pentru puterea de la Beijing, este aproape totuna! Din perspectiva Chinei, ”aventura ucraineană” a lui Putin este o sursă creatoare de slăbiciune pentru Rusia. De aceea o şi susţine!!! E un mic brînci dat carului, ajutat să se grăbească la vale... spre rîpă!

În sfîrşit, Trump va fi obligat să ofere ceva Chinei pentru ”Chestiunea Taivanului”. Şi, orice va oferi, va însemna un cost ridicat pentru relaţiile Statelor Unite cu Japonia şi Coreea de Sud. Cu alte cuvinte, o clasică problemă cu toate soluţiile pierzătoare pentru Trump.

În rest, după două zile, Trump se va alege, din partea gazdelor de la Beijing, doar cu un banchet în Marea Sală a Poporului, cîteva discursuri de convenienţă, răceală politicoasă cît cuprinde şi urări sincere de: drum bun la cale-ntoarsă!

Simple ipoteze, desigur!