România schimbă regulile preţurilor de transfer

Într-un context de digitalizare accelerată a ANAF, contribuabilii trebuie să trateze preţurile de transfer ca parte a guvernanţei fiscale, nu doar ca obligaţie anuală de documentare, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.

Printr-o serie de reforme adoptate într-un interval de doar câteva săptămâni, noile reguli privind dosarul preţurilor de transfer, acordurile de preţ în avans (APA) şi procedura amiabilă (MAP), România se aliniază unui model de administrare fiscală tot mai răspândit la nivelul OCDE: mai mult accent pe prevenţie, transparenţă şi certitudine fiscală.

Dacă în ultimul deceniu, pentru a ne referi doar la această perioadă, discuţia despre preţurile de transfer în România a fost dominată de controale fiscale, ajustări şi litigii, acum asistăm la o schimbare de abordare, în contextul procesului de digitalizare al ANAF şi al orientării instituţiei către analiza de risc.

Raportul de performanţă al ANAF pentru 2025, publicat recent, arată că numărul inspecţiilor fiscale şi al controalelor documentare a crescut cu 134,14% faţă de 2020, iar aceste acţiuni au generat obligaţii fiscale suplimentare de aproximativ 4,35 miliarde lei şi reducerea pierderilor fiscale cu încă 1,07 miliarde lei. În paralel, instrumente precum SAF-T, e-Factura, e-Transport şi RO e-TVA permit autorităţilor să înţeleagă tot mai bine operaţiunile contribuabililor şi să identifice mai rapid zonele de risc fiscal (inclusiv în zona preţurilor de transfer).

În acest context, reforma preţurilor de transfer trebuie privită ca parte a unei transformări mai ample a administraţiei fiscale din România: respectiv, trecerea de la controale bazate preponderent pe verificări retrospective, la un ecosistem fiscal construit pe date, raportare standardizată şi monitorizare continuă.

Devine esenţială, în acest model, capacitatea autorităţilor fiscale de a colecta, corela şi valorifica informaţiile deja disponibile. Accentul se va muta treptat de la controale bazate pe examinarea retrospectivă a tranzacţiilor, către utilizarea eficientă şi avansată a datelor pentru identificarea timpurie a riscurilor, încurajarea conformării şi creşterea predictibilităţii fiscale.

Una dintre cele mai importante modificări vizează marii contribuabili, care vor avea obligaţia de a întocmi anual dosarul preţurilor de transfer şi de a-l depune prin Spaţiul Privat Virtual (SPV), în termen de 30 de zile lucrătoare de la termenul legal de depunere a declaraţiei de impozit pe profit, dacă sunt depăşite pragurile de semnificaţie aplicabile. Dacă obligaţia de depunere prin SPV nu este îndeplinită, documentaţia va trebui prezentată într-un interval de maximum cinci zile lucrătoare de la solicitarea ANAF.

Astfel, dosarul preţurilor de transfer nu mai poate fi tratat ca un exerciţiu anual de conformare pregătit abia după închiderea exerciţiului financiar, ci devine parte integrantă a proceselor curente de raportare fiscală şi financiară. Companiile vor trebui să îşi adapteze sistemele ERP, fluxurile de date şi procesele de închidere contabilă pentru a putea documenta şi reconcilia în timp util tranzacţiile intra-grup şi eventualele ajustări de final de an ale preţurilor de transfer.

Ceea ce se întâmplă acum în România reflectă, de fapt, un trend internaţional. În multe jurisdicţii OCDE, administraţiile fiscale solicită din ce în ce mai frecvent acces anticipat la informaţii şi folosesc analiza de risc pentru selectarea cazurilor care justifică investigaţii suplimentare.

Noile reguli cresc nivelul de detaliu cerut contribuabililor

Pragurile de semnificaţie sunt recalibrate şi aplicate pe categorii de tranzacţii şi pe fiecare persoană afiliată, iar companiile trebuie să furnizeze informaţii suplimentare privind profilul funcţional al părţilor la tranzacţiile analizate, selecţia părţii testate, baza de costuri şi justificarea economică a metodei de preţuri de transfer utilizate. Analizele de comparabilitate trebuie, la rândul lor, prezentate într-un format mai transparent, inclusiv cu privire la companiile acceptate şi respinse în procesul de benchmarking.

Introducerea unei anexe standardizate prin care sunt raportate tranzacţiile intra-grup, ajustările de preţuri de transfer şi informaţiile relevante despre entităţile afiliate marchează, de altfel, o nouă etapă în relaţia dintre contribuabili şi administraţia fiscală. Standardizarea permite agregarea şi compararea datelor între companii, industrii şi tipuri de tranzacţii, consolidând capacitatea ANAF de a identifica modele de risc fiscal.

În acest nou cadru, preţurile de transfer devin un instrument de guvernanţă corporativă, dincolo de o raportare fiscală obligatorie, iar funcţiile fiscale, financiare şi operaţionale trebuie să colaboreze pentru a demonstra modul în care este creată valoarea în cadrul grupurilor multinaţionale.

Schimbări privind acordurile de preţ în avans (APA)

O latură importantă a reformei este cea legată de acordurile de preţ în avans (APA), pentru care noua reglementare permite solicitarea aplicării retroactive pentru până la cinci ani fiscali încheiaţi, condiţia fiind ca tranzacţiile, circumstanţele economice şi ipotezele critice relevante să rămână comparabile.

Această evoluţie apropie România de practicile internaţionale din zona OCDE, unde mecanismele de certitudine fiscală sunt folosite nu doar pentru tranzacţiile viitoare, ci şi pentru reducerea incertitudinilor legate de perioade anterioare.

Datele disponibile sugerează că şi administraţia fiscală dezvoltă treptat expertiza necesară administrării acestor instrumente. Potrivit ANAF, în 2025 au fost finalizate şase APA, unul bilateral şi cinci unilaterale, în timp ce alte şase se aflau în diferite stadii de procesare.

Pentru marile grupuri internaţionale, predictibilitatea fiscală are o valoare economică tot mai mare, mai ales în contextul global marcat de cerinţele BEPS şi de implementarea Pilonului II al OCDE, unde stabilitatea tratamentului fiscal poate influenţa direct planificarea investiţiilor şi gestionarea ratelor efective de impozitare.

MAP şi lupta împotriva dublei impuneri

Reforma este completată de actualizarea procedurii amiabile (MAP), care permite depunerea electronică a solicitărilor şi perfecţionează mecanismele de soluţionare a disputelor fiscale transfrontaliere. Rezultatele procedurii prevalează asupra unor acte administrative fiscale anterioare şi sunt implementate indiferent de termenul de prescripţie.

În paralel, ANAF raportează o activitate tot mai intensă în acest domeniu: în 2025, au fost transmise 88 de poziţii către jurisdicţii partenere, au fost organizate 21 de întâlniri cu autorităţi fiscale străine şi au fost finalizate 45 de cazuri MAP, dintre care 34 au vizat alocarea profiturilor şi preţurile de transfer. Cifrele pot fi interpretate inclusiv în sensul că România încearcă să îşi consolideze capacitatea administrativă necesară gestionării litigiilor fiscale internaţionale, în acelaşi timp cu implementarea modificărilor legislative interne necesare.

Conformarea devine investiţie în predictibilitate

Din perspectiva EY, cea mai importantă schimbare adusă de reforma din 2026 nu este de natură procedurală, ci conceptuală. Între administraţia fiscală şi contribuabili se conturează o nouă relaţie: companiile trebuie să ofere mai multă transparenţă şi date mai detaliate, ceea ce va duce la o raportare mai rapidă şi mai structurată, iar autoritatea fiscală va trebui să asigure mecanisme mai eficiente de prevenire şi soluţionare a disputelor.

În acest model, dosarul preţurilor de transfer nu mai este doar o documentaţie pregătită pentru a răspunde cerinţelor unei inspecţii fiscale, ci devine o componentă esenţială a guvernanţei fiscale şi de gestionare a riscurilor fiscale. În acelaşi timp, acordurile de preţ în avans nu mai sunt instrumente la care se apelează doar în situaţii excepţionale, ci pârghii prin care contribuabilii pot transforma conformarea într-un avantaj strategic.

Competiţia regională pentru capital rămâne intensă, iar investitorii se uită şi la capacitatea unei jurisdicţii de a oferi certitudine şi predictibilitate fiscală, dincolo de nivelul taxelor şi al impozitelor ca atare. Prin urmare, considerăm că succesul acestei reforme va depinde de modul în care aceste instrumente vor fi implementate şi utilizate în practică şi va fi măsurat în primul rând prin capacitatea administraţiei fiscale de a reduce disputele, de a creşte predictibilitatea şi de a consolida încrederea mediului de afaceri în sistemul fiscal.