Scrisoarea II

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 12 mai

Cornel Codiţă

"Atunci lumea cea gîndită pentru noi avea fiinţă,

Şi, din contra, cea aevea ne părea cu neputinţă".

Gîndurile se adună şi îşi răspund în universuri culturale şi nuclee de istorie după meandre care nu ţin cont nici de rectitudinea logică, nici de timp, nici de spaţiu. Scrisorile despre care vorbim astăzi nu sunt cele ale lui Eminescu, dar ceea ce l-a mişcat pe el să le aştearnă în tiparul limbii literare româneşti, pe care a zidit-o, pare să fie împărtăşit, iată, de oamenii altor vremuri şi spaţii politice. Acţiunea se deapănă în Franţa. Destinatarii scrisorilor? Unul individualizat, Preşedintele Franţei. Altul de grup, elita politică a Franţei. În sfîrşit, unul general, opinia publică, Poporul francez. Expeditorul este şi el colectiv. În cazul primei scrisori, identificat totuşi cu nume, prenume şi grad militar. În cazul celei de a doua, anonim-colectiv, precizînd doar o calitate distinctivă, aceea de militar în serviciul activ. Pe scurt, "Armata" corespondează cu "Republica", mai precis cu cei care o reprezintă la cel mai înalt nivel şi cărora le incumbă responsabilitatea prezervării valorilor şi a structurilor ei instituţionale fundamentale. Exact ca şi în cazul lui Eminescu, autorii acestor scrisori sunt încredinţaţi că lumea, cea aevea şi mai ales lumea care ar putea deveni aevea cît de curînd, nu este şi nu poate fi lăsată să fie cu putinţă. Franţa secolului XXI ar fi în pericol să devină teatrul unui război civil. Mai rău, un război în care instituţia militară, în parte sau în totalitate, s-ar desprinde din lanţul natural al subordonării democratice faţă de autoritatea instituţiilor Republicii pentru a susţine, ajutată poate şi de "formaţiuni civile", un război contra unei părţi a populaţiei. Acea parte care, în opinia autorilor scrisorilor, sapă cu sîrg, la rădăcină, valorile şi instituţiile Republicii. Aceea care dispreţuieşte făţiş, care neagă şi degradează cu metodă valorile şi credinţele Franţei istorice. Aceea care este pe cale să împlinească profeţia cea mai neagră a lui De Gaulle, conform căreia Colombey les Deux Églises, "Patria mormîntului său", ar putea deveni într-o zi, Colombey les deux Mosquees!!! Cu mantia destinului pe umeri, purtată cîndva de Cato cel Tînăr în anii din urmă ai Romei republicane, "Armata" sună goarna deşteptării: "Patria este în pericol!" Iar pericolul nu este unul care pluteşte nedefinit în oceanul larg al posibilităţilor, ci unul care stă să se precipite, iminent.

Cum să clasifici şi pe ce pagină a insectarului politic al Franţei să pui acest, cel puţin curios, episod? Ca să găsim răspuns cu temei, avem nevoie de referenţiale. Primul la îndemînă: episodul de istorie care stă la cumpăna dintre cea de a IV-a şi cea de a V-a Republică a Franţei. Criza din 1958 generată de dinamica politică şi militară din Algeria şi respectiv, de reacţiile autorităţilor de la Paris. Pe scurt, Armata declanşează nu doar preliminariile, ci şi primele acţiuni ale unei "lovituri de stat" oprite doar în pragul Parisului. Salvatorul? Generalul De Gaulle, desigur! Omul providenţial în istoria de secol XX a Franţei. Cel care, pe cale cvasi-constituţională, primeşte mînă liberă pentru un regim de mînă forte, limitat în timp, cu mandatul reformării radicale a instituţiilor republicane şi, desigur, al formulării unei soluţii politice pentru criza algeriană. Cea care avea să ducă, în cele din urmă, la independenţa de stat a Algeriei. S-ar putea repeta, aşadar, Istoria? Într-o altă criză, în alte vremuri, să fie Armata capabilă să precipite condiţiile pentru formularea pe baze politice noi a soluţiilor radicale de care are nevoie Republica Franceză? Foarte probabil, nu! Este adevărat, criza Republicii a V-a este astăzi la fel de gravă şi fără ieşire, cum era, în 1958, cea a predecesoarei sale, Republica a IV-a. Toate celelalte condiţii şi în primul rînd condiţia instituţiei militare sunt însă radical diferite şi neprielnice unui "recital politic" susţinut de Armată. Cel de al doilea referenţial este, desigur, modelul loviturilor militare de pe scena politică a periferiei lumii bipolare care a dominat secolul XX. Africa, Asia şi America Latină furnizează exemple cu duiumul, nu doar în trecutul imediat, legat de moştenirea colonială, ci şi astăzi în era acestui val de globalizare ratată. Să fi decăzut Franţa pînă într-acolo încît modelele autonomizării armatei ca centru de putere politică să dicteze, cel puţin în parte, dinamica vieţii de stat? Pare că încă nu suntem acolo! Şi, atunci, ce-i cu scrisorile "Armatei" către "Putere şi Naţiune"?

Răspunsul simplu ar fi un joc derizoriu, ca miză şi anvergură, limitat la scorul alegerilor viitoare, în special reprezentarea forţelor naţionaliste care domină nu doar extremele, ci şi bună parte din centrul scenei politice franceze. Cineva a profitat de proverbiala "naivitate politică a militarilor", le-a fluturat pe sub nas "pericolul" şi s-au găsit cîteva sute să-şi pună semnătura pe nişte hîrtii de propagandă, numai bune pentru adunat voturi în contul mişcării condusă de Marine Le Pen, "Rassemblement National". Răspunsul complicat s-ar putea să fie, însă, foarte... foarte... complicat! Vedeţi dumneavoastră, frontul ofensivei menită să distrugă instituţiile şi mai general, modelul democraţiilor moderne este larg şi reprezintă o constelaţie de centre de putere, interne şi internaţionale, nu neapărat foarte bine coordonate şi nici conduse neapărat doar dintr-un singur punct. De la bătălia făţişă dintre elitele naţionale şi cele trans-naţionale, atît de vizibilă pe fundalul Uniunii Europene, pînă la "revanşa istorică" pe care Rusia putinian-autoritaristă urmăreşte cu metodă să şi-o ia, faţă de cei care au contribuit, în parte, dar mai ales în comun, la desfiinţarea URSS şi limitarea istorică a influenţei Moscovei în jocul de putere global, de la elitele globaliste şi pînă la noile elite post-globaliste ale unei lumi care stă să se nască pe mormanul uriaş de moloz şi ruină al post-modernităţii, centrele interesate direct şi acut de destrămarea modelelor "tradiţionale" ale politicii şi democraţiei create de modernitate, de care ne-am lepădat ca de un ciorap găurit, lumea este prinsă într-o reţea de interese radical opuse "modelului tradiţional". Nu este doar un program politic de perspectivă, ci o agendă a treburilor şi acţiunilor curente. Cine crede că e vorba doar despre Franţa, sau în principal despre Franţa, să se uite cu atenţie la ceea ce s-a întîmplat şi la ceea ce se întîmplă în Statele Unite, în Marea Britanie, în Germania, în Italia, în Spania şi mai peste tot unde generaţiile următoare vor putea admira ruinele impozante ale modernităţii pe care am abandonat-o entuziast de dragul "reformelor", al "schimbării", al "evoluţiei şi revoluţiei", al "sincronizării cu viitorul" etc.

Modernitatea şi moştenirea ei democratică, la ale cărei fundaţii Franţa a contribuit atît de substanţial, nu pot fi salvate de "Armată". Din păcate, sunt semne tot mai clare şi apăsate că nu mai pot fi salvate deloc, de nimeni şi nimic. Dacă e să luăm de bună "logica Istoriei", urmează, inevitabil, vremurile "Imperiilor". Atîta doar că nu ştim, încă, dacă se vor înţelege între ele cu privire la locul în care va fi aşezată "Noua Romă" sau vor trece, ca şi altădată, prin lungi perioade de înfruntări şi confruntări menite să stabilească prin foc şi distrugere unde va fi centrul oficial al "Lumii Noi". Şi, să mai zică cineva că Istoria nu se repetă! Iaca, bunăoară, Scrisorile!

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. ... cand vechi imperii se revad ... prin occident se canta doar prapad ... cand altii trec la schimburi noi ... prin occident se lafaie ciocoi ... preocupati de gen si rasa ... prin est isi vad de a lor casa ... si turci arabi si egipteni ... se redescopera meseni ... si toate simple s-or vedea ... doar daca ciuma nu-i inebunea ... si chiar si ciuma de o trece ... vor cauta o clima rece ... doar, doar de-un credit s-o mai puna ... ca nu cumva parisul sa apuna ... in conspiratii monolit in vest se crede ... credulii politicieni se umfl-n pene ... crezandu-se ei protejati ... fara de vaza ca-s argati ... potrivnicul nu e in alta parte ... e in birocratia ce desparte ... caci ea desparte om de om ... doar promitandu-le un dom ... un dom de biti mult preaslavit ... ma tem ca vestu-si cere asfintit ...

    1. Interesant.

    Noua Roma va fi probabil Bucureștiul iar sediul Guvernului Mondial, o clădire pe măsură, făcută să inspire forță totalitară - Casa Poporului.

    Așa se explică că Iohannis e in tot și în toate în acest proces de transformare a planetei in distopie militarizată. 

    1. nu.

      imi pare rau, dar nu.  

       

      Bucurestiul va fi pe harta Lumii dar nu ca ratiune (cum e Washington sau Beijing sau Moscova) ci ca inima a Lumii.

      mai multe nu zic pentru ca nu are nici cel mai mic rost acum. . . mai e mult pana departe ;)  

      Umanitatea nu dispare din Romania (asa cum de exemplu se va intampla in SUA sau Vestul Europei sau prin alte parti....). Aici in Romania inca se vor mai gasi oameni. In alte parti, nu prea... spre deloc.

    Ți-am scris pe-al tău destin de lacrimi stors, de stele aprins

    ce zâmbesc prin ev aburit, noi imperii cu dorinți de nebănuit 

    și v-am scris p-a destinului rouă cu vântul din noi dezlănțuit 

    Supunem ca marea ce geme de-al puterii dor apus și reaprins 

     

    din infinitate, cărări ce duc spre puteri despletite de dorinți 

    ascunse și deschise sorții, lupte pierdute prin valuri de zare 

    regăsite și risipite de valul cel democratic dar nu prin uitare, 

    ce desenau noi hărți pe servețele de hârtie, vii sfere, fierbinți. 

    1. Mi se rup brațele-n frânturi de destin din ceață spre patru zări

      și spre patru răsărituri, poduri spre infinite poteci pitite-n tine 

      Mi se rup brațele-n cuvinte, vii izvoare ceață țâșnesc din mine 

      și curg înspre regate sângerii arse-n durerea păcii, în depărtări. 

       

    Câmpurile morfogenetice sunt alcătuite din șabloane de lumină și sunet conștiente care servesc drept planuri pe care materia și identitatea conștientă se vor manifesta apoi.Sistemele naturale sau unitățile morfice, la toate nivelurile de complexitate - atomi, molecule, cristale, celule, țesuturi, organe, organisme și societăți de organisme - sunt animate, organizate și coordonate de câmpuri morfice, care conțin o plasmatică cimatică cuantică inerentă. câmp forma, din punctul nostru de vedere, memorie sau mnemonică, dar conceptul este cu mult dincolo de conceptul de memorie dată.

    1. Se scurg raze de soare înspre noi și din noi conștient viu tipar

      de lumină și sunete, ce servesc drept matrici din care cu artă 

      materia și agentul conștient manifestava-se, viu iar ne poartă 

      spre nevăzute țărmuri de plasmatic nor, nesfârșit de ceață val. 

       

       

      Se scurg și ne aduc înapoi-n grădini ferecate-n destin de fericire 

      și de lacrimi cerute cu împrumut din Rai, sparte-s tămăduitoare 

      Se scurg razele de soare, infinit Flux viu de plasmatice izvoare 

      Și ne mângâie fețele întunecate de dor, de griji și de neîmplinire. 

       

DIN ACEEAŞI SECŢIUNE

Editorial

Citeşte toate articolele din Editorial

Videoconferinţa “Sistemul bancar după un an de pandemie”
Dtlawyers
BTPay
Allview
Stiri Locale
AAGES

Curs valutar BNR

22 Iun. 2021
Euro (EUR)Euro4.9253
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1431
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5003
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7465
Gram de aur (XAU)Gram de aur236.9350

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Boromir
piperea.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
CCIB - Focus Bucuresti - iunie 2021
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro