English
În România anului 2025, una dintre cele mai profitabile industrii este cea a asigurărilor, potrivit unui comunicat emis redacţiei. Cu sedii din sticlă, campanii de marketing glossy şi comunicate sterile, asiguratorii raportează triumfător: „Profit net: 892 milioane lei. În doar 6 luni.” Sursa: 1asig.ro
Şi tot în aceeaşi Românie, în spatele unei uşi de service, un tehnician îşi scoate salopeta plină de praf de chit, pune pauză la diagnoză şi răspunde la al şaptelea apel de la constatare: „Tariful de manoperă a fost refuzat. E prea mare. Oferim maximum cât am oferit în anul 2017.” Dar piesele s-au scumpit, curentul s-a dublat, salariile trebuie plătite cu 300% mai mult decât atunci, iar clientul are pretenţii - pe bună dreptate.- Se ţine cu mâna de cap service-ul.
Potrivit sursei, service-ul auto e ultimul bastion între un şofer şi o maşină nesigură. Nu asiguratorul ţine cont dacă airbagul a fost înlocuit corect. Nu el stă cu ochii în manualul constructorului. Nu el verifică aliniamentele sau şuruburile de impact. Asta o face service-ul.
Dar ironic, service-ul e plătit cel mai prost. Discreditat public, acuzat subtil că „umflă devize” sau că „profită de sistem”, în timp ce adevăratul beneficiar al haosului - asiguratorul - contabilizează miliardele şi spune sec: „Nu putem creşte tariful de manoperă. Piaţa nu permite.”
Dar, Piaţa permite profituri fabuloase. Permite sedii închiriate la preţuri de lux. Permite procente uriaşe plătite către reasiguratorii din străinătate.
Ce nu permite?
O reparaţie cinstită, bine plătită, făcută legal, cu factură.
Şoferul crede că e protejat de asigurator. Dar nu ştie cine luptă pentru el.
În clipa în care un şofer este implicat într-un accident, nu asiguratorul îl întreabă dacă vrea piese originale sau aftermarket. Nu el îl întreabă dacă preferă chit poliesteric sau înlocuire cu element OEM.
Service-ul e cel care stă la masă cu asiguratorul şi spune: „Clientul trebuie să plece cu o maşină sigură. Nu cu una reparată pe genunchi.”
Şoferul nu aude conversaţia. Nici nu ştie că, de multe ori, se încheie cu: „Refuzăm devizul. Nu aprobăm. Dacă nu vă convine, mergeţi în instanţă.”
Asiguratorul îşi doreşte o maşină „reparată” cu gloanţe de calibru mic.
„Service-ul este acel înger păzitor pe care nimeni nu-l aplaudă.
Dar fără el, volanul ar deveni o armă. Şi nimeni nu i-ar verifica încărcătura.”
Regia proprie? O glumă contabilă. Clientul ia banii, nu repară. Sau repară la negru. Fără TVA. Fără garanţie. Fără siguranţă. Şi când se va întâmpla inevitabilul, cine va fi de vină? Service-ul. De ce? Pentru că în România, adevărul costă, dar minciuna... e deductibilă.
POSA (Patronatul Operatorilor de Service Auto) trage linie. Şi sună alarma.
Tariful de manoperă trebuie actualizat şi corelat cu realitatea economică.
Practica regiei proprii, mascată ca drept al păgubitului, trebuie limitată. Nu încurajată.
Conform comunicatului, reparaţia trebuie să redevină un act de responsabilitate, nu o negociere între profit şi improvizaţie.
„Aceasta nu e o simplă relaţie dezechilibrată. Este o piramidă răsturnată: sus sunt profiturile, jos sunt riscurile. Noi, service-urile, suntem cărămizile care ţin întreaga construcţie. Dar nimeni nu se întreabă cât mai putem susţine.”
Asiguratorii îşi numără dividendele.
Iar service-urile... îşi numără şuruburile, ca să nu lipsească niciunul de pe următorul cap de pod.
Euro
Dolar SUA
Franc elveţian
Liră sterlină
Gram de aur
