Siegfried Mureşan, opţiunea pentru un guvern credibil în faţa agenţiilor de rating

Desemnarea lui Siegfried Mureşan pentru funcţia de prim-ministru nu rezolvă automat criza politică şi nici nu garantează că România va avea, în următoarele zile, un guvern cu puteri depline. Din punctul de vedere al experienţei profesionale şi al adecvării candidatului la problemele economice ale momentului, este însă cea mai coerentă dintre cele trei alegeri făcute până acum de preşedintele Nicuşor Dan. Spre deosebire de Eugen Tomac, care şi-a depus mandatul fără să ajungă în Parlament, şi de Adrian Veştea, al cărui cabinet a obţinut numai 189 dintre cele 233 de voturi necesare, Mureşan porneşte nu doar cu susţinerea declarată a PNL, USR şi UDMR, ci şi cu un profil profesional care corespunde principalelor urgenţe ale României: bugetul pentru 2027, deficitul, protejarea investiţiilor, absorbţia fondurilor europene şi apărarea intereselor ţării în negocierile privind viitorul buget al Uniunii Europene.

Nu este o desemnare lipsită de riscuri. Mureşan nu a condus până acum un minister, o administraţie locală sau guvernul, iar experienţa acumulată la Bruxelles nu se transferă automat la Palatul Victoria, mai ales că un prim-ministru trebuie să controleze o administraţie greoaie, să arbitreze conflicte între miniştri, să negocieze zilnic cu partidele şi să obţină voturi pentru proiectele sale. Cea mai importantă întrebare nu este dacă Siegfried Mureşan ştie să citească un buget, ci dacă poate transforma competenţa tehnică şi relaţiile europene într-o majoritate parlamentară funcţională. Totuşi, dacă desemnarea este judecată prin raportare la problemele pe care viitorul guvern trebuie să le rezolve, alegerea are o logică greu de contestat.

Ţara noastră se află într-un moment în care politica bugetară nu mai poate fi tratată ca o anexă a guvernării. Instabilitatea politică pune presiune asupra ratingului suveran, iar agenţiile Fitch şi Moody's au legat menţinerea credibilităţii financiare de capacitatea ţării privind reducerea deficitului public şi adoptarea unui buget coerent pentru anul 2027. Experţii agenţiei Standard&Poor's se vor afla începând de miercuri la Bucureşti, după care în 2 octombrie vor publica o nouă evaluare a ţării noastre.

În acest context, profilul unui negociator familiarizat cu bugetele, regulamentele europene şi compromisurile instituţionale devine mai relevant decât cel al unui politician ales exclusiv pentru capacitatea de a împăca taberele din propriul partid.

• Cine este Siegfried Mureşan

Siegfried Mureşan este europarlamentar din 2014, membru al Comisiei pentru bugete şi vicepreşedinte al Grupului Partidului Popular European, cea mai mare familie politică din Parlamentul European. A fost raportor general al Parlamentului pentru bugetul Uniunii pe 2018, negociator pentru mai multe bugete anuale şi pentru rectificări bugetare, iar în actualul ciclu instituţional este coraportor pentru Cadrul financiar multianual 2028-2034. Cu alte cuvinte, nu a alcătuit bugetul unui stat şi nu trebuie prezentat drept autorul întregii arhitecturi financiare a Uniunii, dar a lucrat direct în mecanismul prin care Parlamentul European îşi formulează poziţia şi o negociază cu guvernele reunite în Consiliul UE şi cu Comisia Europeană. Rapoartele oficiale întocmite şi prezentate în Parlamentul European de Siegfried Mureşan confirmă participarea la dosarul viitorului buget multianual, la implementarea Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă şi la mai multe bugete rectificative ale UE.

Cu toate acestea, noul premier desemnat nu este un „făuritor al bugetelor Europei”, dar este o persoană care înţelege procedurile, cifrele şi raportul de forţe dintre instituţiile europene şi care a negociat, din partea Parlamentului, cu reprezentanţii Comisiei şi ai Consiliului UE.

Faptul că Ursula von der Leyen aparţine aceleiaşi familii politice - PPE - nu înseamnă că Siegfried Mureşan a executat ordinele Comisiei, aşa cum s-a tot vehiculat în spaţiul public în ultimele zile. În procedura bugetară, Parlamentul European, Consiliul UE şi Comisia Europeană au interese instituţionale distincte, iar negociatorii Parlamentului, adică inclusiv Siegfried Mureşan, trebuie să-i apere poziţia inclusiv atunci când intră în contradicţie cu Executivul european.

Mai mult, domnul Mureşan a lucrat şi împreună cu social-democratul Victor Negrescu la raportul privind aplicarea Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă, dar şi pe alte rectificări bugetare anuale sau bugete anuale ale Uniunii. Colaborarea nu dovedeşte că PSD îl va vota, dar arată că premierul desemnat poate lucra instituţional cu un reprezentant al taberei adverse atunci când dosarul o cere. Raportul respectiv a solicitat, între altele, găsirea unei soluţii pentru proiectele mature care riscă să nu fie finalizate până la termen şi o implicare mai mare a autorităţilor locale şi regionale.

Apoi, un premier care vine din postura de negociator şef al Parlamentului European pentru cadrul financiar multianual 2028-2034, se presupune că ştie arhitectura bugetului european şi poate să identifice din timp riscurile pentru agricultură, infrastructură şi dezvoltarea regională, ceea ce oferă ţării un avantaj potenţial. Siegfried Mureşan nu poate decide singur distribuţia fondurilor şi nu poate promite că fiecare solicitare a României va fi acceptată, dar ştie unde, când şi cu cine trebuie purtată negocierea.

Aceasta este diferenţa esenţială faţă de Eugen Tomac, ce are experienţă politică, parlamentară şi europeană, precum şi o identitate publică bine conturată în dosarele referitoare la Republica Moldova, securitate şi integrare europeană. Numirea sa a fost însă construită în jurul relaţiei de încredere cu preşedintele şi mai puţin în jurul unei baze parlamentare reale. Eşecul nu a constat neapărat într-o lipsă de calităţi personale, ci în faptul că desemnarea nu a fost rezultatul unei formule politice capabile să producă un cabinet şi o majoritate. Tomac nu a prezentat Parlamentului o echipă, depunându-şi mandatul după expirarea perioadei de negocieri. Mureşan pleacă, cel puţin formal, de la un nivel superior: este propunerea comună a trei formaţiuni, nu exclusiv opţiunea preşedintelui.

• Acuzaţiile de subminare a intereselor ţării, demontate de poziţiile din Parlamentul European

În dosarele europene sensibile pentru România, Siegfried Mureşan a încercat să se poziţioneze între apărarea interesului naţional şi respectarea regulilor europene. În cazul aderării la Schengen, a intervenit repetat în plenul Parlamentului European, a susţinut rezoluţiile favorabile României şi a contestat argumentele Austriei, arătând că ţara noastră îndeplinise criteriile tehnice, că ruta migratorie invocată de Viena nu trecea în principal pe la noi şi că veto-ul austriac era politic şi nejustificat. Într-o intervenţie oficială din 2023, Siegfried Mureşan afirma că România securizase frontiera „conform celor mai înalte standarde”, îndeplinise toate condiţiile şi obţinuse sprijinul a 26 dintre cele 27 de state membre, singurul obstacol rămânând Austria. A cerut Comisiei conduse de Ursula von der Leyen să nu trateze blocajul drept o simplă dispută bilaterală şi a exercitat presiune politică asupra reprezentanţilor austrieci pentru ridicarea veto-ului.

În privinţa Mecanismului de Cooperare şi Verificare, Siegfried Mureşan a susţinut ridicarea acestuia după îndeplinirea recomandărilor Comisiei, prezentând închiderea mecanismului şi aderarea la Schengen ca două confirmări ale apartenenţei depline a României la nucleul european. Poziţia sa nu a însemnat însă protejarea guvernelor PSD din perioada Liviu Dragnea. În februarie 2018, în plenul Parlamentului European, el acuza coaliţia PSD-ALDE că încearcă să slăbească instituţiile şi să pună justiţia sub control politic, afirmând că exista o ruptură între cetăţenii care cereau justiţie şi stat de drept şi conducerea politică ce modifica legile în interes propriu. În acelaşi timp, a susţinut ideea că sancţiunile europene trebuie să-i vizeze pe cei responsabili pentru încălcarea statului de drept, nu să-i pedepsească indistinct pe cetăţeni, fermieri, autorităţi locale sau întreprinzători prin blocarea generală a fondurilor destinate României. Cu alte cuvinte, linia sa a fost: presiune maximă asupra puterii politice care ataca justiţia, dar fără blocarea banilor europeni alocaţi ţării noastre, deoarece aceasta ar fi însemnat o sancţiune colectivă împotriva cetăţenilor români.

Aceeaşi distincţie apare şi în controversa recentă referitoare la cele 770 de milioane de euro din PNRR şi la aşa-numitul „amendament Fritz”. Grupurile PPE şi Renew au cerut Comisiei să verifice compatibilitatea noii legi a integrităţii cu dreptul european şi să condiţioneze plata celor 770 milioane euro de respectarea jalonului din PNRR. Practic PPE şi Renew Europe nu au cerut blocarea alocării, ci verificarea respectării jalonului. Este o diferenţă de nuanţă pe care liderii politici de la Bucureşti şi presa aservită omit să o comunice publicului.

Comisia a decis că va evalua legea ANI în cadrul celei de-a şasea cereri de plată şi va lua abia atunci o decizie. Menţionăm că ţara noastră a depus de curând abia a cincea cerere de plată pentru sumele alocate prin PNRR.

Cu alte cuvinte, Siegfried Mureşan nu a cerut ca România să piardă cele 770 de milioane de euro şi nici nu a prezentat sancţionarea financiară a ţării ca obiectiv. Poziţia exprimată de el la Strasbourg a fost că Guvernul trebuie să ofere explicaţiile solicitate, iar dacă Executivul european constată că legea nu respectă cerinţele PNRR, Parlamentul României trebuie s-o corecteze pentru ca banii să poată fi încasaţi.

„Partidul Naţional Liberal va susţine modificarea legii ANI în acord cu cerinţele Comisiei Europene, dacă asta ne dă şansa de a primi cele 770 de milioane de euro”, a declarat, la Strasbourg, Siegfried Mureşan, după ce PPE şi Renew Europe au făcut apel la Executivul comunitar.

Poziţia sa poate fi criticată pentru că acceptă intervenţia Comisiei într-un caz în care Curtea Constituţională se pronunţase deja asupra constituţionalităţii legii. Totuşi, argumentul lui Mureşan este că decizia CCR şi evaluarea Comisiei au obiecte juridice diferite: Curtea verifică respectarea Constituţiei României, în timp ce Comisia examinează compatibilitatea cu dreptul Uniunii şi îndeplinirea unui jalon asumat prin PNRR. Din această perspectivă, el nu a ales între Dominic Fritz şi banii României, ci a cerut clarificarea şi, dacă va fi necesar, corectarea legii înaintea evaluării finale, tocmai pentru evitarea pierderii banilor. Aceasta este continuitatea poziţiei sale: apărarea statului de drept, dar fără acceptarea ideii că românii trebuie să suporte financiar greşelile sau calculele politicienilor.

• Siegfried Mureşan, o nominalizare mai bună decât Veştea şi Grindeanu

În ceea ce priveşte premierul desemnat anterior lui Siegfried Mureşan, Adrian Veştea, acesta din urmă are experienţă executivă în administraţia românească, acumulată ca primar, preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov şi ministru al Dezvoltării. Problema candidaturii sale a fost politică, deoarece preşedintele Nicuşor Dan l-a nominalizat fără acordul conducerii PNL, iar partidul din care provenea a refuzat să-i susţină cabinetul. Guvernul Veştea a obţinut 189 de voturi, cu 44 mai puţine decât pragul necesar, deşi PSD îl sprijinise. O desemnare făcută în afara partidului candidatului şi respinsă chiar de acesta avea încă de la început o vulnerabilitate structurală. În cazul lui Siegfried Mureşan, preşedintele nu mai încearcă să creeze o majoritate în jurul unui nume ales unilateral, ci porneşte de la candidatul care a primit cele mai multe opţiuni explicite la consultări, adică de la PNL, USR şi UDMR.

În comparaţie cu propunerea PSD, Sorin Grindeanu, avantajul lui Mureşan ţine în primul rând de adecvarea profesională la criza financiară şi de capacitatea de reprezentare europeană. Grindeanu are, în schimb, o experienţă executivă naţională pe care Mureşan nu o posedă: a fost premier, vicepremier şi ministru, a condus instituţii şi conduce cel mai mare partid parlamentar. Din perspectiva aritmeticii brute, candidatura liderului PSD nu poate fi tratată ca una lipsită de legitimitate. PSD a câştigat alegerile parlamentare din 2024 şi are cel mai numeros grup din Parlament.

Dar Sorin Grindeanu vine şi cu un bagaj politic mult mai greu. Primul său mandat de premier s-a încheiat în 2017 printr-o moţiune de cenzură iniţiată chiar de propriul partid, după conflictul cu Liviu Dragnea, iar guvernarea sa a rămas asociată cu Ordonanţa de Urgenţă nr. 13 şi cu unele dintre cele mai ample proteste civice de după 1989. Mai mult, actuala criză politică a fost declanşată de PSD care şi-a retras miniştrii din guvernul Bolojan şi apoi a votat împreună cu AUR pentru demiterea acestuia, fapt ce echivalează cu ieşirea din coaliţia iniţială, fără să fi format în prealabil o majoritate alternativă. Pretenţia PSD privind preluarea conducerii guvernului este constituţional legitimă, dar politic vulnerabilă: partidul care a contribuit decisiv la căderea guvernului cere acum funcţia de premier pentru a rezolva blocajul rezultat.

Prin comparaţie, Mureşan este mai puţin împovărat de conflictele ultimelor luni şi poate pretinde mai credibil că reprezintă o încercare de relansare, nu simpla redistribuire a puterii în interiorul vechii coaliţii.

Într-o perioadă în care ţara negociază fonduri europene, încearcă să-şi apere ratingul şi trebuie să adopte rapid bugetul, predictibilitatea lui Mureşan constituie un avantaj evident.

În toată situaţia de mai sus, pot fi incluse şi informaţiile din declaraţia de avere a lui Siegfried Mureşan. Deputatul european are investiţii de peste un milion de euro în titluri de stat româneşti, fapt ce arată că a ales să îşi plaseze o parte importantă a economiilor în capacitatea statului român de a-şi onora obligaţiile. Este un semnal de încredere şi creează, la nivel personal, un interes legitim pentru stabilitatea financiară a ţării.

Nu este însă un criteriu suficient pentru numirea unui premier şi nici o garanţie de bună guvernare. Un deţinător de titluri de stat urmăreşte, în mod firesc, siguranţa şi randamentul investiţiei; competenţa politică trebuie demonstrată prin decizii, echipă şi rezultate. Argumentul devine convingător numai alături de activitatea sa bugetară, nu în locul acesteia.

Din toate cele de mai sus reiese că, în favoarea lui Siegfried Mureşan există un cumul de argumente: experienţă de peste un deceniu în Parlamentul European, participare directă la negocieri bugetare, cunoaşterea politicilor de coeziune, agricultură şi redresare, relaţii în cea mai puternică familie politică europeană şi sprijinul iniţial al trei partide parlamentare. În defavoarea sa există o lipsă semnificativă: nu a condus până acum administraţia centrală românească şi nu dispune, în acest moment, de cele 233 de voturi necesare.

În ciuda acestei vulnerabilităţi momentane, Siegfried Mureşan pare mai pregătit tehnic pentru criza bugetară decât competitorii săi şi mai puţin vulnerabil politic decât Sorin Grindeanu, dar nu este încă un premier învestit. Valoarea reală a desemnării se va măsura prin capacitatea sa de a face tocmai ceea ce a făcut ani întregi la Bruxelles: să negocieze cu adversarii politici, să accepte compromisuri fără să abandoneze obiectivul şi să transforme o poziţie minoritară într-un acord care poate fi votat de plenul Parlamentului.

Citeşte Campania contra lui Nicuşor Dan este propagandă pursânge