Sindicatul Naţional Finanţe Publice - SindFISC anunţă, într-un comunicat remis redacţiei, declanşarea unor acţiuni sindicale pentru „redarea demnităţii finanţiştilor”, acuzând subfinanţarea, lipsa de recunoaştere a specificului muncii şi politizarea instituţiilor din sistemul Ministerului Finanţelor. Prima acţiune va fi un protest pe 27 septembrie, în faţa Ministerului Finanţelor.
Sursa citată precizează:
„Într-un context socio - economic delicat, caracterizat prin incertitudini, presiuni bugetare crescânde, un război la graniţă ce pare a nu se sfârşi prea curând şi o nevoie acută de resurse publice, îndeosebi de natură financiară, reamintim opiniei publice şi factorilor decidenţi că finanţiştii constituie un pilon fundamental al statului român. Colectarea taxelor şi impozitelor nu reprezintă doar o formalitate birocratică, ci o misiune de interes public major, care implică competenţă, vocaţie, asumarea unor riscuri suplimentare, integritate şi multe altele.
Profesioniştii din domeniul fiscal şi vamal asigură funcţionarea statului prin colectarea veniturilor bugetare, desfăşurând această activitate sub constrângeri legale stricte privind incompatibilităţile şi conflictele de interese. Este o profesie ce impune formare continuă, stabilitate legislativă şi predictibilitate instituţională.
Sindicatul National Finanţe Publice - SindFISC, organizaţie sindicală naţională de profil, care reprezintă interesele profesionale ale angajaţilor din sistemul instituţional al Ministerului Finanţelor (Aparat propriu MF, aparat propriu ANAF, DGAF, DGAMC, DGRFP, ONJN, AVR, ONAC, etc.), face apel prin intermediul mass-mediei, la solidaritate cu demersul SindFISC în promovarea unor acţiuni sindicale ce au ca scop redarea demnităţii profesioniştilor în administrare fiscală, grav afectată în actualul context socio-politico-economic.
Prin acţiunile pe care le vom întreprinde ne dorim următoarele:
1 - Redarea demnităţii finanţiştilor printr-o comunicare instituţională eficientă în spaţiul public a realizărilor instituţiei cu aportul actualilor angajaţi. Pentru aceasta, vom solicita conducerii MF, ca prin intermediul birourilor de presă specializate, să emită comunicate care să reflecte în mod obiectiv activitatea angajaţilor din sistemul instituţional al Ministerului Finanţelor. În prezent, se uzitează mediatizarea excesivă a cazurilor negative, existente de altfel în orice instituţie, dovedite ca fiind punctuale, în timp ce marea majoritate a angajaţilor îşi desfăşoară activitatea cu profesionalism şi devotament.
2 - Recunoaşterea specificului activităţii angajaţilor din sistemul instituţional MF faţă de activitatea desfăşurată de alti funcţionari din Administraţia publică, prin definirea şi legiferarea Domeniului Finanţe publice, ca domeniu distinct în noua lege a salarizării. Solicităm ca în cadrul noului domeniu, să fie identificate şi legiferate totalitatea funcţiilor specifice în concordanţă cu activităţile specifice din fiecare instituţie.
3 - Adoptarea Statutului finanţistului, act normativ prevăzut de legiuitor a fi promovat (Ordonanţa de Urgenţă 23/2024) dar neonorat încă, în timp, de toate conducerile ministerului, în conţinutul căruia, pot fi cuprinse drepturi şi îndatoriri suplimentare ale personalului care desfăşoară activităţi specifice.
4 - Finanţarea corectă a activităţii instituţionale prin asigurarea unei execuţii bugetare eficiente, astfel încât, să nu mai fie nevoie ca angajatii să suporte din propriile salarii plata personalului de serviciu care să deservească curăţenia şi întreţinerea spaţiilor comune (angajaţi/contribuabili), consumabile (hârtie, tonere, plicuri), măsurători pentru determinarea nivelului condiţiilor vătămătoare din instituţii, să finanţeze deplasări în interes de serviciu, etc.
5 - Normarea corectă a muncii, asigurarea normativului optim de personal la fiecare unitate de lucru.
6 - Digitalizare accelerată a activităţii, eliminarea hârtiei în comunicarea instituţională internă, acces integrat la bazele de date, în funcţie de nivelul de competenţă al fiecărui angajat.
7 - Depolitizare instituţională, încetarea interimatelor, titularizarea profesioniştilor în posturile de conducere.
8 - Consolidarea Şcolii de fiscalitate, prin acordarea statutului de ordonator de credite şi asigurarea unui buget sustenabil, astfel încât, pentru noii angajaţi, să se poată asigura finanţarea unui stagiu minim de 2 luni de practică (cu scoatere din producţie) pentru familiarizarea acestora cu cerinţele postului în care îşi vor desfăşura activitatea. Asigurarea fondurilor necesare instruirii tuturor angajaţilor la cerinţele pieţei muncii. Introducerea mentoratului în instituţii.
9 - Încurajarea performanţei şi a aportului suplimentar al angajaţilor, recompensarea salarială a acestora.
10 - Crearea unui mecanism salarial motivant de recrutare internă, astfel încât, activităţile ce comportă un grad de complexitate deosebită a muncii, riscuri suplimentare, cunoştinţe complexe, înaltă specializare, etc., să beneficieze de aportul celor mai buni specialişti din sistem.
Fiind pe deplin conştienţi de importanţa activităţii noastre profesionale pentru societate, vă informăm şi pe această cale, că niciuna din acţiunile noastre sindicale nu vor afecta activitatea profesională, acestea desfăşurându-se în afara programului normal de lucru sau în zile de repaus (sâmbătă sau duminică).
Prima noastră astfel de acţiune, desfăşurată sub sloganul "Guvernanţi, redaţi demnitatea finanţiştilor!”, va avea loc sâmbătă 27 septembrie, între orele 12:00-14:00, prin pichetarea sediului Ministerului Finanţelor, ocazie cu care vă invităm să ne fiţi alături şi să preluaţi de la faţa locului, doleanţele protestatarilor, în vederea informării corecte, prin intermediul dumneavoastră, a întregii opinii publice.”
Opinia Cititorului