Sondaj Allianz-Ţiriac: Generaţia Z vrea asigurări simple, rapide şi ieftine

I.S.
Miscellanea / 29 mai

Sondaj Allianz-Ţiriac: Generaţia Z vrea asigurări simple, rapide şi ieftine

Tehnologia şi tendinţele de digitalizare în segmentul serviciilor financiare din ultimii ani aduc asigurările tot mai aproape de consumatori acolo unde îşi petrec cel mai mult timpul, online, potrivit unui comunicat emis redacţiei. Chiar dacă sunt foarte obişnuiţi să cumpere aproape orice online odată cu dezvoltarea comerţului electronic, 3 din 5 tineri din Generaţia Z nu au achiziţionat însă niciodată o asigurare 100% digitală, arată un sondaj online iniţiat de Allianz-Ţiriac la nivel naţional, peste media la nivelul tuturor generaţiilor.

Aproximativ 20% spun însă că iau în calcul o astfel de achiziţie în perioada următoare şi majoritatea se aşteaptă la procese digitale rapide şi intuitive, transparenţă şi produse simple, personalizate şi la costuri accesibile pentru a cumpăra online.

Deşi conştientizează importanţa protecţiei din asigurări şi aproape 85% spun că deţin cel puţin o poliţă de asigurare, pentru 1 din 3 respondenţi, principalele îngrijorări care i-au determinat să amâne achiziţia unei asigurări online sunt că ar putea să nu înţeleagă toate detaliile produsului sau că nu sunt convinşi că informaţiile online despre asigurare le-ar fi suficiente încât să nu mai fie nevoie să

discute cu un consultant financiar, mai arată sondajul Allianz-Ţiriac.

"Digitalizarea simplifică accesul la asigurări, inclusiv pentru produse cum sunt cele de viaţă sau sănătate care au fost în mod tradiţional mai puţin standardizate şi adaptate distribuţiei online. Astfel putem oferi produse mai simple şi procese de vânzare intuitive şi rapide online, completând ecosistemul de distribuţie multicanal existent. Spre exemplu, asigurarea My Protect, prima poliţă de viaţă 100% online şi cu preţ fix din piaţă, poate fi cumpărată în doar câteva minute, cu şase click-uri, la un cost anual echivalent cu numai 7 lei pe lună, pentru acoperire de peste 450 de ori mai mare decât investiţia", spune Codruţa Furtună, Director de Vânzări şi Distribuţie la Allianz-Ţiriac.

Conform sursei, asigurările auto, urmate de cele de călătorie şi de locuinţă, sunt soluţiile de protecţie cel mai frecventachiziţionate online. Numai în 2024, Allianz-Ţiriac a înregistrat o creştere de 19% a vânzărilor de asigurări online faţă de anul anterior, majoritatea poliţelor vândute fiind cele auto - peste 70%. În cazul asigurării de viaţă My Protect, disponibilă online, avansul vânzărilor a fost semnificativ mai mare.

Pentru a cumpăra asigurări online, clienţii vor un proces digital simplu şi rapid, fără birocraţie, (42,8%), posibilitatea să parcurgă şi să înţeleagă uşor toate informaţiile în procesul de cumpărare (27,5%), produse cât mai simple şi la costuri mici (26,7%) şi posibilitatea să personalizeze online asigurările de interes în funcţie de situaţia şi anumite criterii personale (16,6%), arată datele sondajului Allianz-Ţiriac.

Ptrivit comunicatului, aproape 62% dintre tinerii din Generaţia Z, peste media de 54,8% la nivelul tuturor generaţiilor, consideră că digitalizarea proceselor de asigurare este foarte importantă şi trebuie să accelereze mai departe în toate punctele de interacţiune a clienţilor cu asigurările, de la achiziţie, la modificarea poliţei, vizualizarea documentelor şi solicitarea beneficiilor, prin integrarea de diferite tehnologii, instrumente şi platforme digitale. 2 din 5 respondenţi la sondajul Allianz-Ţiriac sunt deschişi, spre exemplu, la utilizarea tehnologiei AI în procesele de asigurări câtă vreme au în continuare acces la intervenţie umană atunci când este necesar.

Sondajul Allianz-Ţiriac a fost desfăşurat în aprilie 2025, la nivel naţional, pe un eşantion total de 1.011 utilizatori de internet din România. Aproximativ 52% dintre respondenţi sunt bărbaţi, preponderent cu vârsta între 18 şi 44 de ani, iar aproape 59% au venituri lunare de peste 4.000 de lei.

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0639
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4699
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4252
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0206
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.9101

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tibco.ro
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb