Stagnarea administrativă a Pieţei Unice Europene, o piedică pentru competitivitatea blocului comunitar la nivel global

Stagnarea administrativă a Pieţei Unice Europene ar fi una dintre cauzele scăderii blocului comunitar la nivel global se afirmă într-o opinie publicată de site-ul europeangeneration.eu. Sursa citată arată că, deşi piaţa unică trebuie să asigure libera circulaţie a bunurilor, serviciilor, persoanelor şi capitalurilor în interiorul Europei, eliminând barierele birocratice şi consolidând competitivitatea continentului pe scena globală, în realitate piaţa respectivă continuă să funcţioneze mult sub potenţialul său, blocată între ambiţia politică şi birocraţia administrativă.

În opinia respectivă este prezentat şi exemplul companiei belgiene Umicore, relatat la începutul lui 2025 de Financial Times, o multinaţională din domeniul reciclării materialelor critice, specializată în recuperarea componentelor electronice, care s-a văzut nevoită să lupte nu cu lipsa pieţei, ci cu hăţişul normativ european. De aceea, tot mai mulţi furnizori preferă să exporte deşeuri în afara continentului doar pentru a evita procedurile interne complexe, redactate în mai multe limbi şi diferite de la un stat membru la altul.

Potrivit sursei citate, această situaţie scoate la iveală paradoxul central al proiectului european: după trei decenii de existenţă, piaţa unică -gândită pentru a simplifica şi fluidiza comerţul intern - continuă să sufere de aceleaşi probleme structurale care ar fi trebuit demult depăşite.

Când a fost lansată oficial, în ianuarie 1993, după un efort legislativ început în 1986 odată cu Actul Unic European, promisiunea era uriaşă. Statele membre au adoptat sute de acte normative pentru a elimina obstacolele tehnice, juridice şi administrative din calea comerţului liber, iar rezultatele iniţiale au fost spectaculoase. Comerţul intern a crescut de la 671 miliarde euro în 1993 la 4135 miliarde euro în 2023, peste 17 milioane europeni trăiesc sau lucrează astăzi într-o altă ţară a Uniunii, iar 16 milioane de tineri au beneficiat de programe de mobilitate educaţională. La acea vreme, părea că Europa îşi găsise în sfârşit cheia prosperităţii durabile.

Autoarea opiniei, Eloisa Versaci, afirmă că succesul de atunci s-a transformat, treptat, într-o stagnare administrativă. Deşi au fost implementate politici menite să simplifice regulile - precum „Points of Single Contact”, introduse în 2009 pentru acces online la cerinţele administrative, sau mecanismul „EU Pilot”, care rezolvă conflictele juridice înainte de sancţiuni - efectele acestor iniţiative au fost limitate. De aceea, se poate afirma că piaţa unică a rămas o idee frumoasă, dar imperfect aplicată. Europa a construit un cadru juridic sofisticat, dar nu şi un sistem capabil să funcţioneze cu viteza pe care o cere economia globală a secolului XXI.

Sursa citată mai precizează că Uniunea Europeană se confruntă în prezent cu o realitate dură: are o piaţă internă incomplet integrată, o infrastructură digitală fragmentată şi o dependenţă excesivă de IMM-uri care nu reuşesc să atingă dimensiunea globală a competitorilor americani sau asiatici. Aproximativ 99% dintre firmele europene sunt mici sau mijlocii, iar prea puţine reuşesc să se extindă dincolo de graniţe. Sectorul telecomunicaţiilor, de exemplu, rămâne divizat în 27 de pieţe naţionale, o dovadă clară că fragmentarea internă împiedică formarea unor campioni industriali europeni. În acelaşi timp, ascensiunea economică a Chinei şi Indiei, avansul exploziv al inteligenţei artificiale şi nevoia urgentă de tranziţie către energie verde exercită presiuni uriaşe asupra Europei, prinsă între trecutul birocratic şi viitorul digital.

Un raport recent al think-tank-ului Bruegel confirmă ceea ce companiile resimt de ani buni: piaţa unică europeană suferă de deficite cronice de conformitate şi de implementare. Deşi Uniunea adoptă constant noi reguli, statele membre întârzie aplicarea lor, iar în ultimii 15 ani nu s-au înregistrat progrese semnificative în reducerea „transposition deficitului” - adică a întârzierilor în transpunerea normelor europene în legislaţiile naţionale. Mai mult, „deficitul de conformitate”, care măsoară aplicarea incorectă a acestor norme, s-a agravat. Numărul cazurilor de încălcare a regulilor pieţei unice rămâne ridicat, iar Curtea Europeană de Conturi, alături de Enrico Letta, propune soluţii ferme: monitorizare mai strictă, criterii obligatorii pentru anchete şi sancţiuni disuasive împotriva statelor care blochează progresul integrării.

Problemele legislative nu sunt mai puţin grave. Deşi există un grad rezonabil de armonizare, persistă numeroase diferenţe între ţări, în special în domenii sensibile. Protecţia consumatorului, de pildă, rămâne un mozaic de 27 de regimuri distincte, iar firmele se lovesc de costuri suplimentare şi incertitudini juridice. În materie de dreptul muncii şi fiscalitate, chestiuni considerate chintesenţa suveranităţii naţionale, armonizarea completă pare încă un vis îndepărtat.

Sursa citată menţioneză că, faţă de situaţia de mai sus, Comisia Europeană a început să reacţioneze. Prin „Single Market Report” şi „Single Market Strategy 2025”, Bruxelles-ul propune o serie de reforme menite să readucă piaţa unică în centrul creşterii europene. Planurile includ eliminarea celor mai nocive bariere în calea circulaţiei bunurilor şi serviciilor, reducerea birocraţiei pentru IMM-uri şi adoptarea unui „Construction Service Act” pentru modernizarea unui sector încă blocat în reglementări învechite. Aceste măsuri ar trebui să completeze iniţiativele din telecomunicaţii şi să creeze o bază reală pentru o integrare economică modernă, eficientă şi adaptabilă.

Dar realitatea geopolitică nu iartă. Într-o lume afectată de conflicte armate, de incertitudinea generată de Washington şi de competiţia economică acerbă, Europa nu îşi mai poate permite o piaţă unică care funcţionează doar la jumătatea potenţialului său real. De aceea, sursa citată afirmă că este momentul ca Uniunea să depăşească iluzia că o structură concepută în 1993 poate răspunde provocărilor din 2025 fără o reformă profundă. În acest scop, piaţa unică europeană ar trebui regândită, reînnoită şi redimensionată pentru o eră digitală, verde şi multipolară, pentru a redeveni un motor de inovaţie şi de competitivitate globală, în locul unei instituţii obosite, prizonieră propriilor reguli.