SUA transmit un avertisment direct Iranului privind programul nuclear şi posibile atacuri asupra infrastructurii

A.G.
Internaţional / 16 aprilie, 16:48

Sursa foto: X / @SecWar

Sursa foto: X / @SecWar

Secretarul de Război al Statelor Unite ale Americii, Pete Hegseth, a transmis un mesaj direct conducerii militare iraniene, afirmând că Statele Unite le monitorizează îndeaproape mişcările şi subliniind diferenţa de capacităţi militare dintre cele două state, potrivit unor postări publicate pe platforma X de contul oficial de reacţie rapidă al Departamentului de Război al SUA.

Potrivit aceleiaşi surse, oficialul american a declarat că „nu este o luptă echitabilă”, adăugând că Washingtonul cunoaşte „ce active militare sunt mutate şi unde sunt mutate”, şi a susţinut că, în timp ce Iranul încearcă să îşi refacă infrastructura afectată de atacuri, Statele Unite îşi consolidează capacităţile militare.

În acelaşi mesaj, Pete Hegseth a afirmat că forţele americane sunt „pregătite” să acţioneze asupra unor obiective considerate critice, inclusiv asupra infrastructurii cu dublă utilizare, instalaţiilor de producere a energiei şi sectorului energetic, precizând că o eventuală intervenţie ar putea avea loc „la ordinul preşedintelui, la simpla apăsare a unui buton”, potrivit aceleiaşi surse.

Separat, oficialul american a avertizat că, „dacă Iranul face alegeri greşite”, s-ar putea confrunta cu „blocadă şi bombardamente asupra infrastructurii, sistemelor de energie şi altor obiective”, conform postărilor publicate pe platforma X de aceeaşi sursă.

Totodată, Pete Hegseth a transmis că, „la indicaţia preşedintelui Donald Trump”, Departamentul de Război va acţiona pentru a se asigura că Iranul „nu va deţine niciodată o armă nucleară”, potrivit postărilor citate.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2649
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5728
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1380
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8715

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb