Ţara noastra interesaţi de achiziţii imobiliare şi-au accelerat deciziile de cumpărare în trimestrul al treilea din 2025, impulsionaţi de anticiparea majorării TVA pentru locuinţele noi, oferta în scădere şi perspectiva creşterii preţurilor, potrivit unui comunicat emis redacţiei de Imobiliare.ro. În marile oraşe, preţurile locuinţelor au crescut cu până la 20% în ultimul an, iar cumpărătorii activi au devenit mai rapizi şi mai pragmatici în deciziile lor.
„Deşi avem o perioadă de vânzare în scădere, în special din cauza impactului măsurilor fiscale în decizia de cumpărare, observăm tot mai clar un transfer de putere înspre cumpărător. Dezvoltatorii şi proprietarii sunt mai atenţi la nevoile reale ale clienţilor şi mai flexibili în discuţiile comerciale. Practic, asistăm la o reaşezare firească a pieţei, în care decizia de achiziţie devine mai raţională şi mai bine fundamentată”, a declarat Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.
În Capitală, durata medie de vânzare a unui apartament a ajuns la 51 de zile. În ciuda uşoarei creşteri faţă de trimestrul anterior, Bucureştiul rămâne oraşul cu cea mai rapidă rată de tranzacţionare. În trimestrul iulie-septembrie, fiecare locuinţă nouă listată a atras, în medie, şase potenţiali cumpărători. Totodată, stocul de locuinţe finalizate în ultimii cinci ani a scăzut cu aproape 30% faţă de anul trecut. Valoarea medie a unui credit ipotecar contractat prin Imobiliare.ro Finance a fost de 432.395 lei (aproximativ 85.000 euro).
În cel mai scump oraş al ţării, unde preţurile depăşesc cu 65% media naţională, perioada de vânzare s-a redus de la peste trei luni la puţin peste două. Oferta totală de locuinţe s-a diminuat cu 17%, iar cea de apartamente noi cu 23%. Clujenii au contractat cele mai mari credite ipotecare din ţară, cu o valoare medie de 462.179 lei (90.900 euro).
În Braşov, apartamentele s-au scumpit cu 32% în ultimii doi ani, urcând oraşul pe locul al doilea în topul celor mai scumpe din România. Durata medie de vânzare a crescut la 70 de zile, iar marja de negociere a urcat la 3,1%. Cumpărătorii au preferat locuinţele noi, finalizate în ultimii cinci ani, iar valoarea medie a creditului accesat a fost de 378.125 lei (74.379 euro).
Apartamentele se vând, în medie, în 54 de zile, iar diferenţa dintre preţul cerut şi cel final de tranzacţionare a crescut la 3,4%. Locuinţele noi au atras patru potenţiali cumpărători, comparativ cu trei pentru cele vechi. Valoarea medie a creditului ipotecar contractat de timişoreni a fost de 383.245 lei (75.380 euro).
Apartamentele se vând în aproximativ două luni, iar cererea pentru proprietăţi noi a crescut semnificativ, pe fondul anticipării creşterii TVA. Fiecare locuinţă nouă a atras, în medie, şapte potenţiali cumpărători. Constănţenii au accesat împrumuturi medii de 422.621 lei (83.116 euro).
Durata medie de vânzare a ajuns la 66 de zile, cu o marjă de negociere de 3,4%. Diferenţele de preţ între apartamentele noi şi cele vechi sunt aproape inexistente: 1.895 euro/mp faţă de 1.886 euro/mp. Creditele ipotecare au avut o valoare medie de 435.405 lei (85.644 euro), apropiată de cea din Cluj-Napoca.
Raportul Imobiliare.ro Market 360 confirmă o tendinţă generală de accelerare a deciziilor de cumpărare, dar şi o piaţă tot mai segmentată, în care locuinţele noi rămân cele mai căutate, iar accesul la credit continuă să joace un rol esenţial în dinamica tranzacţiilor.




















































Opinia Cititorului