Preşedintele PNL Ilfov, Hubert Thuma, a declarat marţi că ideea potrivit căreia „PeSeDiştii din PNL” ar fi votat împotriva schimbării liderilor de organizaţii are „o problemă de logică, conform Agerpres.
El a explicat că votul împotrivă a fost exprimat pentru a permite o „discuţie corectă şi constructivă” în partid, o analiză serioasă care să arate unde şi de ce sunt necesare schimbările, relatează sursa.
"De ceva timp se tot vehiculează ideea că împotriva lui Bolojan s-ar fi aliat membri ai PNL cu PSD în suflet, adică că ne-am fi "vândut'. Se spune că "PeSeDiştii cei răi din PNL' ar fi votat împotriva înlocuirii liderilor unor organizaţii de sector din Bucureşti şi din ţară, dar e o problemă de logică. Printre cei care ne-am opus demiterii şefilor de organizaţii s-au aflat şi trei preşedinţi de consilii judeţene - Braşov, Giurgiu şi Ilfov. Chiar dacă colegul de la Giurgiu nu a participat la şedinţă, m-a mandatat să îl reprezint, pentru că împărtăşeam acelaşi punct de vedere”, a scris Thuma pe Facebook, într-o postare intitulată „PeSeDiştii cei răi din PNL", sublniază sursa menţionată anterior.
Thuma a detaliat situaţia pe judeţe: „În Braşov, din 58 de primari, 30 sunt PNL, plus municipiul Braşov. În Giurgiu, din 54 de primari, 43 sunt liberali, plus municipiul Giurgiu. În Ilfov, din 40 de primari, 32 sunt PNL. Analizând obiectiv, propunerea preşedintelui a fost respinsă de oameni cu rezultate electorale solide, care nu pot fi etichetaţi drept "PeSeDiştii cei răi din PNL'”, a scris liderul PNL Ilfov, potrivit Agerpres.
Thuma a explicat că votul împotriva demiterii liderilor de organizaţii a fost exprimat pentru a permite o discuţie corectă şi o analiză serioasă în partid. "Am votat împotrivă pentru că ne dorim o discuţie constructivă, care să arate clar unde şi de ce sunt necesare schimbările”, a scris liderul PNL Ilfov, relatează sursa.
Biroul Politic Naţional al PNL nu a aprobat, luni seara, demiterea conducerii a zece organizaţii judeţene, deoarece votul nu a întrunit majoritatea de două treimi prevăzută în statut, potrivit Agerpres. Biroul Politic Naţional al PNL a analizat propunerea de demitere a conducerii celor zece organizaţii judeţene rămase, conform sursei.
"Votul a înregistrat 35 de sufragii «pentru», şase «împotrivă» şi nouă abţineri, iar cinci lideri PNL au absentat. Nefiind întrunită majoritatea de două treimi de 37 de voturi, propunerea de demitere nu a fost adoptată, iar conducerile filialelor îşi păstrează mandatul”, a precizat partidul, informează Agerpres.













































Opinia Cititorului