UBS: Activele suverane se vor diminua cu 1.200 miliarde de dolari până la sfârşitul anului

Ioana Dogaru
Bănci-Asigurări / 14 octombrie 2015

Activele băncilor centrale şi fondurilor suverane de investiţii din întreaga lume se vor diminua cu 1.200 miliarde de dolari, aproape 7%, până la finele anului, pe măsură ce China şi marii producători de petrol, inclusiv Rusia şi Arabia Saudită, vor recurge la rezervele lor pe fondul încetinirii creşterii economice şi reducerii veniturilor din petrol, estimează analiştii băncii elveţiene UBS AG, transmite Bloomberg.

În plus, tendinţa de scădere a activelor suverane ar putea continua şi anul viitor când se va înregistra şi o aşteptată diminuare a randamentelor din investiţii. Potrivit UBS, activele deţinute de băncile centrale şi fondurilor suverane de investiţii din întreaga lume se situau la peste 18.000 miliarde de dolari la finele lui 2014.

Directorul de strategie la UBS Asset Management, Massimiliano Castelli a declarat: "Acesta este începutul inversării unui trend în cadrul căruia fondurile suverane de investiţii şi băncile centrale au acumulat active. Vom vedea mai multe ieşiri de fonduri de la băncile centrale şi fonduri suverane în următoarele trimestre".

Potrivit acestuia, declinul va fi stimulat de China care va utiliza o parte din rezervele sale valutare masive, în timp ce ţările producătoare de petrol vor recurge la activele lor din străinătate pentru a susţine cheltuielile guvernamentale.

Massimiliano Castelli a mai declarat: "Este puţin probabil ca preţul petrolului să revină la un nivel care generează surplusuri fiscale în ţările producătoare, astfel că acestea vor trebui să-şi ajusteze cheltuielile la noua realitate pentru a evita să fie nevoite să recurgă la economii. Apetitul fondurilor suverane pentru investiţii directe care asigură randamente mari nu va dispărea, dar o parte dintre ele vor fi nevoite să-şi schimbe comportamentul şi să-şi modifice mixul de investiţii spre active mai lichide".

Harta noii economii fragmentate
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0991
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4276
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5543
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8905
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.9913

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
*reclama uniprest_2026.jpg*}
uniprest.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb