UCRAINA: Poroşenko vrea să construiască o administraţie pro-occidentală care să facă faţă Rusiei

Internaţional / 9 iunie 2014

Poroşenko vrea să construiască o administraţie pro-occidentală care să facă faţă Rusiei

Noul preşedinte al Ucrainei plănuieşte să refacă un guvern care să facă faţă crizei cu Rusia, având în vdere că negocierile de astăzi despre preţul gazelor sunt un test de început al noii sale relaţii cu preşedintele rus Vladimir Putin, transmite Reuters.

Ceremonia de sâmbătă a investirii lui Poroşenko a fost un eveniment fastuos dar relaxat, aceasta însumând sentimentul că s-a tras o linie după şase luni de proteste şi răzvrătire care l-a răsturnat pe predecesorul său, Viktor Ianukovici.

Însă în spatele acestei euforii care dă speranţe Ucrainei pentru unei "noi modalităţi de a trăi", aşa cum a promis sloganul de campanie a lui Poroşenko, există realitatea în care separatismul se strecoară în estul Ucrainei iar statul vede implicarea Moscovei şi opoziţia Rusiei la planurile sale de a integra Ucraina în Europa.

Discursul lui Poroşenko prin care şi-a exprimat ferm refuzul de a pierde Crimeea îl pune într-o confruntare cu preşedintele rus.

Dovada dacă Putin îi va da şansa de manifestare a acestor dorinţe exprimate de noul lider de la Kiev ar putea veni tot astăzi în cadrul discuţiilor de la Bruxelles care vizează rezolvarea disputei aszupra preţului la gazele ruseşti.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
cosmopharm.eu
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2337
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5791
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6768
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1421
Gram de aur (XAU)Gram de aur604.0057

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb