UE elimină taxele vamale aplicate produselor din Ucraina începând cu 6 mai

E.D.
Internaţional / 23 aprilie 2014

Regulamentul pentru tarifarea vamală preferenţială a unor produse importate de UE din Ucraina a fost publicat ieri în Jurnalul Oficial UE, iar el va fi pus în aplicare începând cu 6 mai.

Regulamentul nr. 374/2014 a Parlamentului European referitor la reducerea şi eliminarea taxelor vamale aplicate unor produse provenite din Ucraina şi introduse în piaţa Uniunii Europene a fost publicat în Jurnalul Oficial UE pe 22 aprilie, va intra în vigoare la două săptămâni de la publicarea sa în Jurnal, adică din data de 6 mai 2014, şi va rămâne în vigoare până la data de 1 noiembrie 2014.

Regimul vamal preferenţial aplicat produselor din Ucraina va însemna venituri suplimentare pentru exportatori de cel puţin 497 de milioane de euro, din care exportul de produse agricole va reprezenta marea majoritate, adică circa 340 de milioane de euro, a declarat Valerii Piatnitski, comisarul guvernamental ucrainean responsabil cu integrarea europeană a ţării.

Uniunea Europeană s-a mobilizat să asiste economic Ucraina şi a aprobat astfel măsuri concrete pentru a ajuta guvernul pro-european din Kiev să rebalanseze economia încercată greu de conflictele recente.

După ce luna trecută a promis un sprijin financiar de 11 miliarde de euro, Parlamentul European a votat în această lună eliminarea a 98% din taxele vamale aplicate importurilor din fosta republică sovietică, decizie care se aşteaptă să genereze economii consistente la bugetul de stat al Ucrainei.

"Potrivit Comisiei Europene, eliminarea barierelor ar trebui să impulsioneze exporturile Ucrainei către UE cu aproximativ 1 miliard de euro pe an", spune Cristian Preda, membru al Parlamentului European, citat de Setimes.com.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0634
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2848
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4177
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8462
Gram de aur (XAU)Gram de aur509.4008

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
world-nuclear-exhibition.com
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb