Un ceauşist la curtea regelui mahmur

În 1889 Mark Twain a publicat un roman istoric ajuns celebru: Un yankeu la curtea regelui Arthur, în care un american, Hank Morgan, se trezeşte, în urma unei lovituri la cap, în secolul al VI-lea. Este o poveste amuzantă, în care americanul nostru foloseşte cu multă dibăcie ştiinţa şi tehnologia secolului al XIX-lea pentru a moderniza societatea medievală.

Am citit şi eu, stupefiat ca atâţia alţii, declaraţiile actualului ministru al Apărării, Radu Miruţă. Am avut imediat impresia că cineva a primit o lovitură în cap şi a fost teleportat undeva în epoca Ceauşescu. Unde se dă în spectacol pentru şefii săi, de la USR, de la Guvern şi de la Cotroceni.

De unde să încep? Suntem pe marginea abisului. Ministrul Apărării a fost întrebat direct de ziariştii Digi 24 dacă Ceauşescu a fost "patriot”. În mod normal, un politician nu ar călca într-o asemenea capcană. Dar nimic nu este normal în prestaţia lui Radu Miruţă, iar ziariştii respectivi au realizat, desigur, cu cine aveau de-a face.

Pentru Radu Miruţă, dictatorul a fost un "patriot”. Omul a industrializat România - crede ministrul. Ba mai mult, a făcut-o cu "români”. S-a înscris deja Radu Miruţă în AUR?

Teza lui Muruţă este uşor de demontat cu cifre (de la Banca Mondială). Ultimul an când România a avut, cât de cât, o creştere economică, a fost 1983, când economia a crescut cu 2,8 la sută. Reţineţi că acestea sunt cifrele nominale, care includ producţia de conserve care nu sunt comestibile, blocuri care nu sunt conectate la canalizare, autobuze care ruginesc pentru că nu au motorină, şi recolte strânse de pe câmp cu elevi şi de studenţi scoşi cu forţa de la cursuri. Să fim caritabili.

În 1984 creşterea se apropie de orizontală, cu un jalnic 1,8 la sută. În 1985, abia 0,9 la sută. În 1986 altă scădere, la 0,5 la sută. După care urmează doi ani de recesiune (1987 şi 1988). În final, colapsul: o contracţie de 5,7 la sută, în 1989.

Problema nu este doar că ministrul Miruţă nu are habar de istoria României, o ţară din al cărei Guvern face parte. Ce mă stupefiază pe mine în acest caz este altceva. De meserie sunt profesor. Mi-au trecut prin faţă mii de studenţi. Câţiva dintre aceştia, mărturisesc, sunt dincolo de orice speranţă. Sunt, cum zice poporul, "soi rău”. Poate că acest lucru este inevitabil, să dai şi peste asemenea exemplare. Ce să faci? Te necăjeşti puţin, îi arzi la notă, şi treci mai departe. Apoi se aşterne uitarea.

Uitându-mă la Radu Miruţă însă am avut senzaţia distinctă că un asemenea "soi rău” a intrat în ditamai Guvernul ţării în care trăiesc şi plătesc taxe. Domnul Miruţă a mai făcut declaraţii din categoria "Stinge lumina şi fugi!”. Însă asta este prea de tot, chiar şi după standardele sale.

Doar o concluzie este posibilă: Guvernul României este, cu adevărat, un sat fără câini. Alături de domnul Miruţă, acolo este şi plagiatorul Marinescu, de la Justiţie. Un hoţ la Justiţie - o premieră mondială. Secretarul-general este un penal. La Educaţie postul este lăsat liber de două luni. Unde este graba?

Pe undeva, este logic. Partidele politice atâta au, atâta pot. Dar să vezi că Preşedintele României acceptă aşa ceva... Aşa ceva... respectivul totuşi a făcut un doctorat la Paris, în matematică. Apoi a lucrat la un institut al Academiei Române. Este imposibil să nu realizeze enormitatea prezenţei acestor indivizi în Guvern.

De ce o face - vă spun sincer - este un mister pe care nu l-am dezlegat. Ce observ este că Nicuşor Dan pare uneori confuz. (Prefer să nu folosesc alt termen). Nu pare conectat, adesea, la realitate. Se întâmplă lucruri la care Nicuşor Dan reacţionează doar cu o privire piezişă şi cu un discurs dezlânat.

Iată un exemplu. Actualul Preşedinte a emis un comunicat de Ziua Internaţională a Holocaustului. Las la o parte că, în locul său, eu m-aş fi ascuns în pădure. În mandatul său, extremismul a devenit prima forţă politică din Parlament, iar pe străzile României se face fără nici o jenă salutul nazist, sub protecţia Jandarmeriei. Nicuşor Dan însă povesteşte despre datoria de a "comemora” pe cei ucişi, despre "abisul moral”, etc. Un discurs probabil scris de un consilier şi semnat în grabă.

Dar dacă tot l-a avut la mapă la semnat, mai bine îl citea cu ocazia asta. "Rememorând fiecare dintre acele vieţi sacrificate, înţelegem mai profund fragilitatea umană şi cât de mare este preţul urii, ca un îndemn permanent de a rămâne vigilenţi şi de a nu mai accepta ceea ce Hannah Arendt atât de bine a definit a fi „banalitatea răului”!” - scrie în comunicatul de la Cotroceni.

Las la o parte că nu ştiu cum putem rememora "fiecare dintre acele vieţi sacrificate” când numărul lor este de ordinul milioanelor. Să zicem că e un fel de a spune ceva. Dar ce? Să nu mai "acceptăm” - susţine Preşedintele - "banalitatea răului”.

Cine şi când a "acceptat” ce anume? Spre ştiinţa locatarului de al Cotroceni, nu a fost absolut nimic "banal” în Holocaust. Numărul celor lichidaţi a fost extraordinar. Maniera în care au fost ucişi, dezaxată. Justificările, abominabile. Maniera în care s-a încercat ştergerea urmelor acestor crime, de nepovestit.

Probabil un consilier al Preşedintelui, din categoria Miruţă, a auzit şi el ceva despre expresia lansată de Hannah Arendt. "Banalitatea răului” însă se referă doar la maniera în care Eichmann, din boxa acuzaţiilor, a încercat să îşi minimizeze răspunderea personală în Holocaust. Arendt nu a sugerat niciodată că răul dezlănţuit în Holocaust ar fi ceva banal sau măcar "acceptat” ca atare de opinia publică. Aşa cum pretinde Preşedintele.