Valul populist ia amploare: Victoria AfD - avertisment pentru Europa

Victoria cu 43,8% obţinută duminică de Alternativa pentru Germania (AfD) în landul Saxonia-Anhalt, care reprezintă mai puţin de 3% din electoratul german, nu poate fi transformată într-un verdict asupra întregii ţări, dar nici nu mai poate fi tratată drept un accident est-german. AfD şi-a dublat scorul, a câştigat alegerile în toate cele 218 localităţi ale landului şi a devenit partidul dominant printre muncitori şi numeroase categorii de alegători tineri sau de vârstă mijlocie. Practic, Germania s-a trezit după alegerile din Saxonia-Anhalt în faţa unei realităţi pe care clasa sa politică a încercat multă vreme să o ţină în spatele unui „zid de protecţie”: AfD a câştigat categoric scrutinul regional, cu dublul voturilor obţinute în 2021 şi a ajuns la numai trei mandate de majoritatea absolută.

Potrivit unei analize publicate de site-ul Tagesschau, CDU, partidul cancelarului Friedrich Merz, care conducea landul din 2002, s-a prăbuşit de la 37,1% la 17,2%. AfD a obţinut 39 dintre cele 83 de mandate, CDU numai 15, iar SPD, Verzii şi Die Linke câte opt. Alianţa Sahra Wagenknecht - BSW - a intrat în parlamentul regional cu cinci mandate, în timp ce FDP a fost eliminat după ce a coborât la 2,6%.

Asta în urma unui scrutin în care, potrivit sursei citate, participarea la vot a ajuns la aproximativ 77,8%, faţă de 60,3% în 2021. Aşadar, victoria nu poate fi explicată prin absenteism, mobilizarea unei minorităţi radicale sau resemnarea adversarilor. Dimpotrivă, societatea s-a mobilizat masiv, iar această mobilizare a avantajat în primul rând AfD.

Conform datelor publicate de site-ul ZDFheute, Saxonia-Anhalt are 2.120.252 de locuitori şi aproximativ 1,7 milioane de alegători. Corpul său electoral reprezintă în jur de 2,9% din cei aproximativ 59,2 milioane de germani cu drept de vot. La alegerile regionale au participat aproximativ 1,32 milioane de persoane, iar AfD a primit în jur de 580.000 de voturi. Acestea reprezintă aproximativ 1% din întregul electorat german. Prin urmare, 43,8% din Saxonia-Anhalt nu înseamnă că 43,8% din Germania a trecut de partea AfD, dar nici faptul că landul reprezintă numai 2,9% din electorat nu face rezultatul irelevant. Datele Infratest dimap arată că 55% dintre alegătorii AfD la alegerile de duminica trecută afirmă că au votat partidul din convingere şi numai 35% că au votat din dezamăgire. Asta înseamnă că nucleul electoral al AfD nu mai este temporar şi că votul de protest începe să se transforme în identitate politică.

• AfD, cu aderenţă în toate păturile sociale

AfD a obţinut 51% din voturile bărbaţilor prezenţi la urne şi aproximativ 40% din voturile femeilor; a ajuns la 58% în rândul bărbaţilor cu vârste între 35 şi 44 de ani şi la 57% printre cei între 45 şi 59 de ani, potrivit analizei publicate de Tagesschau, care adaugă că respectiva formaţiune politică a mai primit votul a 61% dintre muncitori, 52% dintre lucrătorii independenţi şi 46% dintre angajaţi. Chiar şi printre alegătorii tineri AfD a obţinut aproximativ 42% din voturi.

Aceste cifre contrazic imaginea liniştitoare a unui partid susţinut numai de pensionari nostalgici, extremişti izolaţi sau locuitori rămaşi în urmă după reunificarea Germaniei. AfD pătrunde tocmai în categoriile care muncesc, plătesc taxe, folosesc intens reţelele sociale şi vor determina rezultatele electorale din următorii 20 de ani.

Ulrich Siegmund, liderul regional al AfD, a înţeles imediat semnificaţia momentului. „Am făcut istorie”, a declarat el, potrivit site-ului Welt, susţinând că alegătorii au transmis un semnal care „cu greu ar putea fi mai clar”. În faţa simpatizanţilor, mesajul a devenit şi mai puternic: „Ne luăm ţara înapoi. Începe în Saxonia-Anhalt”. Siegmund l-a numit pe Friedrich Merz „un foarte bun agent electoral” pentru AfD, după ce cancelarul german promisese că va reduce AfD prin deplasarea CDU spre dreapta, printr-un discurs mai dur despre imigraţie şi prin distanţarea de epoca Angelei Merkel. Strategia nu numai că nu a funcţionat, dar pare să fi validat agenda adversarului.

• Rezultatul de duminică, efectul politicilor nefaste de la Berlin

Potrivit datelor citate de presa germană, 88% dintre respondenţii din Saxonia-Anhalt cred că AfD nu ar fi ajuns atât de puternic dacă guvernul federal ar fi făcut o politică mai bună. Chiar 86% dintre alegătorii CDU împărtăşesc această opinie. Într-un alt sondaj, 86% dintre cei care au abandonat CDU au afirmat că guvernul de la Berlin a promis mult şi a realizat puţin. Practic, la alegerile de duminica trecută alegătorii au votat împotriva Berlinului, împotriva cancelarului şi împotriva unui sistem perceput drept incapabil să controleze imigraţia, să relanseze economia, să protejeze industria şi să ofere o perspectivă regiunilor aflate în declin.

Presa germană citată arată că Saxonia-Anhalt este unul dintre cele mai sărace şi mai îmbătrânite landuri germane. La sfârşitul anului 2025 avea cu peste 15.000 de locuitori mai puţin decât cu un an înainte. Declinul demografic, plecarea tinerilor, salariile mici şi sentimentul că deciziile sunt luate de elite îndepărtate au creat un teren fertil pentru propaganda AfD. Paradoxul este că o parte dintre politicile partidului - limitarea imigraţiei, tensionarea relaţiilor cu Uniunea Europeană şi descurajarea investitorilor străini - ar putea lovi tocmai în regiunile dependente de capital extern şi de forţă de muncă suplimentară.

Dar avertismentul economic nu mai este suficient. Cancelarul Merz le-a spus alegătorilor că investitorii s-ar putea retrage dacă AfD ajunge la putere. Mesajul nu a împiedicat victoria partidului. Pentru mulţi alegători, asemenea avertismente nu mai sună ca o explicaţie, ci ca o ameninţare venită din partea unui sistem care le cere să păstreze actuala ordine de teamă că alternativa va fi mai rea.

• Trend european în favoarea populiştilor

Ceea ce se întâmplă în Germania face parte dintr-un curent european alimentat de stagnare economică, imigraţie, neîncredere şi sentimentul că vechile partide nu mai reprezintă societatea. Trendul poate continua, dar nu este ireversibil. Pentru a-l opri nu sunt suficiente interdicţiile, cordoanele sanitare şi avertismentele morale: partidele tradiţionale trebuie să redevină capabile să guverneze şi să producă rezultate vizibile.

Conform cercetărilor PopuList, peste 23% dintre alegătorii europeni au susţinut partide de extremă dreapta la cele mai recente alegeri naţionale, faţă de aproximativ 10% în urmă cu un deceniu şi în jur de 5% la mijlocul anilor "90. Aproape 30% votează partide definite drept anti-establishment.

În Franţa, Rassemblement Nationale - formaţiunea politică a lui Marine Le Pen a devenit principala forţă electorală a dreptei. În Austria, FPO a câştigat alegerile parlamentare din 2024. În Portugalia, Chega a trecut de pragul de 20% şi a intrat în centrul vieţii politice. Giorgia Meloni conduce Italia, iar partide naţionaliste, suveraniste sau radicale influenţează guvernarea în Slovacia, Finlanda, Cehia, Belgia şi alte state. În România, AUR şi celelalte formaţiuni suveraniste au demonstrat că pot contesta serios vechile partide.

Mai mult, la alegerile europene din 2024, grupurile aflate la dreapta Partidului Popular European au ajuns să controleze împreună aproximativ un sfert dintre mandatele Parlamentului European. Ele nu au cucerit instituţiile Uniunii, dar au deplasat agenda Comisiei Europene spre dreapta, mai ales în privinţa imigraţiei, securităţii frontierelor, politicilor climatice şi suveranităţii naţionale.

Prin urmare, avem de-a face cu un trend. Dar nu cu un marş uniform şi inevitabil spre dominaţia populistă, deoarece partidele reunite sub această etichetă sunt foarte diferite. Unele sunt atlantiste, altele favorabile Rusiei, altele apără disciplina bugetară, iar unele formaţiuni politice promit protecţionism, subvenţii şi un stat social rezervat cetăţenilor proprii. O parte din partidele populiste doresc reformarea Uniunii Europene, altele se gândesc la dezmembrarea ei. Divergenţele dintre AfD, Fraţii Italiei, RN, Fidesz, FPO, Chega sau AUR pot deveni importante odată ce aceste partide trebuie să guverneze, nu doar să protesteze.

• Cum poate fi schimbat trendul actual

Lecţia de la alegerile de duminica trecută este că izolarea poate împiedica un partid să ocupe funcţii, dar nu poate elimina motivele pentru care oamenii îl votează. Dacă partidele tradiţionale construiesc coaliţii tot mai largi şi mai incoerente numai pentru a bloca dreapta radicală, aceasta rămâne singura opoziţie vizibilă. Toate nemulţumirile se acumulează în contul ei, în timp ce toate compromisurile, eşecurile şi crizele sunt decontate de partidele aflate la guvernare. Trendul populist poate fi oprit sau inversat, dar nu prin simpla repetare a acuzaţiei de extremism. Germania dispune de instituţii solide, de o societate civilă puternică şi de instrumente constituţionale capabile să limiteze abuzurile. Acestea sunt necesare pentru apărarea democraţiei, dar nu pot înlocui politica.

Prima condiţie pentru modificarea sau inversarea trendului actual este relansarea economică. Oamenii care se tem că îşi vor pierde locul de muncă, că industria se mută în altă ţară şi că nivelul lor de trai va scădea devin receptivi la soluţii radicale. Germania trebuie să răspundă crizei industriei, preţului energiei, birocraţiei şi decalajului dintre est şi vest prin investiţii şi rezultate măsurabile, nu numai prin promisiuni.

A doua condiţie este recâştigarea controlului asupra imigraţiei. Partidele democratice nu trebuie să adopte discursul xenofob, dar nici să nege problemele legate de integrare, criminalitate, şcoli, locuinţe şi presiunea asupra serviciilor publice. Negarea unei realităţi percepute zilnic de alegători lasă subiectul în monopolul AfD.

A treia condiţie este refacerea serviciilor publice. Pentru cetăţean, statul nu este o teorie constituţională, ci trenul care întârzie, medicul pe care nu îl găseşte, şcoala fără profesori, administraţia care nu răspunde şi locuinţa pe care nu şi-o permite. Când statul nu mai funcţionează, promisiunea unei rupturi radicale devine atractivă.

Următoarea condiţie este revenirea partidelor tradiţionale la reprezentarea socială. AfD domină printre muncitori deoarece stânga şi centrul au pierdut legătura cu o parte a lumii muncii. Alegătorii care se simt ignoraţi cultural, economic şi teritorial nu pot fi readuşi prin dispreţ, etichete sau lecţii morale.

Apoi este nevoie de apariţia unor lideri credibili. Friedrich Merz a încercat să combată AfD preluând o parte a vocabularului său, dar fără să demonstreze că poate produce schimbarea promisă. Rezultatul din Saxonia-Anhalt arată că radicalizarea discursului fără eficienţă administrativă poate întări tocmai extrema pe care încearcă să o slăbească.

În sfârşit, accesul la guvernare poate reprezenta atât apogeul, cât şi începutul declinului populiştilor. Este mai uşor să promiţi deportări în masă, energie ieftină, protecţie socială, taxe mai mici, ruptura de Bruxelles şi refacerea relaţiilor cu Rusia decât să realizezi simultan toate aceste obiective. Guvernarea scoate la lumină contradicţiile, lipsa de cadre, conflictele interne şi diferenţa dintre slogan şi administraţie.

Dar această erodare nu se produce automat. Giorgia Meloni a demonstrat că un partid venit din dreapta radicală se poate adapta instituţional, poate ocupa centrul sistemului şi îşi poate păstra susţinerea. A miza numai pe ideea că populiştii se vor compromite singuri este o strategie periculoasă. Populismul nu avansează numai pentru că manipulează, ci şi pentru că exploatează probleme reale pe care adversarii săi le-au administrat prost, le-au minimalizat sau au refuzat să le numească. De aceea, barajul decisiv nu va fi ridicat de serviciile de informaţii, de interdicţii sau de coaliţiile tuturor împotriva unuia singur, ci va fi înlăturat de guvernări funcţionale, de controlul real la frontierele Uniunii Europene şi nu numai, de reconstruirea încrederii cetăţenilor în instituţiile statului. În caz contrar, ce s-a întâmplat duminică în Saxonia-Anhalt va deveni avanpremiera unei Germanii şi a unei Europe în care revolta nu mai bate la uşa puterii, ci începe să intre.