Victoria inerţiei

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 10 octombrie 2007

Cornel Codiţă

Multă lume se întreabă: Cum se face că "România" mai funcţionează, în ciuda aberaţiilor acumulate în mecanis­mul principalelor instituţii de guvernare şi în raporturile dintre ele? Unii sunt tentaţi să spună că ceea ce ni se întîmplă acum este doar un stadiu tranzitoriu spre "Haos"; unul de scurtă durată, de altfel! Asta, dacă nu cumva ne salvează alegerile, pe care Premierul pare tentat să le aducă puţin înainte de vreme, în vara care vine. Alţi comentatori ai vieţii noastre politice înclină spre convingerea că, în ciuda "perversiunilor" la care este supusă, democraţia noastră, aşa, semi-originală, semi-europeană, semi-însăilată, semi-copiată, semi-trucată, semi-maturizată şi în general semi-ignorată de beneficiarii ei, este totuşi făcută din aliajul care trebuie şi, mai cu scrîşnituri, mai cu pîrîituri, rezistă totuşi, cu eroism, asaltului la care este supusă tocmai de cei care ar trebui să-i fie ocrotitori. La o cercetare atentă, niciuna dintre aceste ipoteze nu stă prea bine în picioare.

Dacă ar exista o limită a dis­torsiunilor la care pot fi supuse instituţiile şi principiile democraţiei, atunci am avea o lume în care bariera dintre regimuri democratice şi non-democratice ar fi pe cît de clară, pe atît de stabilă. Realitatea politică arată, însă, cu totul alt­fel. Niciunul dintre marile sisteme care se reclamă de la principiile democraţiei nu seamănă prea tare cu celălalt, dacă este să luăm, doar ca exemplu, repere precum Franţa, Statele Unite şi Marea Britanie. Pe de altă parte, eticheta "democratic" se aplică diferitelor regimuri de guvernare, mai mult ca urmare a unei opţiuni politice făcute de actorii principali ai scenei internaţionale, decît ca rezultat al unui "test universal" pe care l-ar trece regimurile din ţări precum Irakul, Rusia ori România, ca să luăm alte cîteva exemple. În consecinţă, democraţia nu se comportă ca o construcţie civilă, un pod, ori un zgîrie-nori! Dacă ai încălcat legile fizicii, ori ai pus materiale fără calităţile de rezistenţă cerute, atunci "democraţia" se prăbuşeşte. Nu, instituţiile şi relaţiile pe care ele le presupun, ca elemente funcţionale, sunt mult mai "îngăduitoare". Cu alte cuvinte, de cele mai multe ori, conform sintagmei etalon în societatea românească, "merge şi aşa"! Bine, bine, dar pînă unde merge?, se vor întreba împătimiţii raţionalităţii! Totul are o limită! Are, doar că trecerea ei, în materie de realităţi politice, nu se observă uşor, nici imediat şi nici nu produce consecinţele catastrofice ale prăbuşirii unui pod, ori a unei clădiri! Pentru cei care au uitat, chiar şi regimul "ante-decembrist" se voia o democraţie, se comporta cu grija, fie şi mimată, de a sugera că ar mai avea ceva de-a face cu modelul originar, pe care, desigur, îl îmbunătăţise!

Ipoteza normalităţii siluite, dar totuşi rezistente, nu este nici ea prea solidă. Dacă democraţia ar avea nişte paliere funcţionale dincolo de care s-ar aprinde de la sine "semnalele de avertizare", ori de "avarie", iar în urma lor, "inginerii de sistem" ar interveni pentru a repune procesele în parametri de normalitate, atunci toate ar fi bune şi frumoase. Doar că nu sunt! Semnale de avertizare sună în societatea românească mai ceva ca "Sirena lui Roaită", nu de ieri de azi, ci încă din februarie 1990! Cu ce efect? Niciunul sau, mai precis, niciunul care să arate că responsabilii guvernării ar fi interesaţi de aducerea "democraţiei" în parametri de normalitate. Dimpotrivă!! Fiecare guvernare s-a străduit, din răsputeri, să-i rupă cîte-un picior: ori să lege la gard libertatea presei; ori să facă muzeu din Parlament, ori să transforme funcţia prezidenţială în alfa şi omega guvernării, ori să "radă" vocile rebele ale societăţii civile, atîtea cîte mai există, ori toate astea la un loc, ori din fiecare cîte ceva. Partidele politice, după o scurtă perioadă de eflorescenţă, au intrat într-un proces accelerat de eroziune, ce pare să nu ierte pe nimeni: nici PSD-ul, nici PNL-ul, nici PD-ul, aşa cum nu a iertat nici PNŢ-ul, în celălalt ciclu electoral. Nimeni nu pare preocupat de acest aspect, deşi democraţie fără partide politice care să intre în competiţie, să se concureze în arena politică, să coopereze, la nevoie, nu există. După cum nu există democraţie nici fără libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, de care ne aducem aminte, din ce în ce mai rar, nu pentru că "puterile statului" ar înlemni de respect în faţa lor, ci pentru că, la noi, ele au fost o modă sau cel mult "o materie de studiu", pe la seminariile de semi-alfabetizare democratică, organizate cu generozitate de varii asociaţii şi instituţii occidentale, la începutul anilor "90. Dacă ar fi incorporat cea mai mică quantă de respect pentru drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, justiţia noastră s-ar fi reformat de la sine, de multă vreme! În realitate, aceste principii îi sunt la fel de străine, funcţional şi structural, pe cît îi erau acum 17 ani, cu diferenţa tragică a faptului că acum operează în sistem, deja, o generaţie nouă de "jurişti"!!!!

Dacă nici nu se duce iremediabil de rîpă şi nici nu are limite, în materie de stricăciuni, ne întoarcem la întrebarea de-nceput: cum se face totuşi că politica încă mai "funcţionează"? Răspunsul meu are două părţi: 1. În realitate, nu prea mai funcţionează! O face din ce în ce mai prost şi cu rezultate din ce în ce mai puţin relevante pentru restul societăţii. Acest lucru are drept consecinţe periculoase "lehamitea de democraţie" a populaţiei care, pe bună dreptate, nu vede în ea decît un bîlci care-i încurcă treburile, ori îi mănîncă inutil nervii şi timpul, iar secvent, lărgirea bazinului de aşteptare spre zona politică a soluţiilor "non-democratice" ce par, mai ales de la distanţă, mai promiţătoare "funcţional", mai "adaptate condiţiilor locale". 2. Adevăratul principiu care explică "miracolul" supravieţuirii unei politici complet disfuncţionale este inerţia structurii schizoide a societăţii noastre. Pe de o parte, societatea începe să fie fracturată între grupuri segregate, care nu numai că nu interacţionează funcţional unul cu celălalt, dar au libertatea să se ignore şi să se izoleze unul de celălalt. Pe de altă parte, s-a refăcut discrepanţa de mult ştiută şi în general acceptată la noi, între limbajul oficial al politicii şi realităţile politicii. Cui, ce-i pasă că X politician al zilei a zis una şi a făcut cu totul alta! Aşa-i de cînd lumea! Asta-i victoria cea mai amară a inerţiei!

DIN ACEEAŞI SECŢIUNE

Editorial

Citeşte toate articolele din Editorial

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

03 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9005
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4823
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9076
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4945
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.3749

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro