Vizita lui Starmer la Beijing: Iluzia reîncălzirii

De fapt, vizita prim-ministrului britanic Keir Starmer la Beijing, din aceste zile, prezentată oficial drept un „reset” al relaţiilor economice dintre Marea Britanie şi China, nu semnalează o revenire la globalizare.

Ea indică, mai degrabă, modul în care o putere medie încearcă să funcţioneze într-un sistem internaţional fragmentat, în care cooperarea economică este selectivă, atent calibrată politic şi permanent reversibilă.

Acordurile punctuale obţinute - reduceri de tarife pentru whisky, facilităţi de viză şi investiţii în sectoare precum sănătatea şi energia - răspund unor nevoi economice imediate, dar nu modifică structura de fond a relaţiei bilaterale.

Ele sunt expresia unui pragmatism defensiv, nu a unei relansări strategice.

• Nimic mai mult decât pragmatism economic

Pentru Londra, contextul este constrângător. Economia britanică resimte încă efectele Brexitului, iar accesul la pieţe mari şi la investiţii externe a devenit o prioritate politică.

În acelaşi timp, mediul geopolitic s-a înăsprit, iar relaţiile comerciale sunt tot mai des subordonate considerentelor de securitate.

În acest cadru, China rămâne o piaţă majoră, dar una asociată cu riscuri politice şi reglementare ridicate.

De aceea, abordarea britanică evită angajamentele largi şi mizează pe cooperare sectorială, în domenii considerate gestionabile.

Nu este vorba despre integrare, ci despre interdependenţă controlată.

Pentru Beijing, deschiderea faţă de Londra serveşte la rândul ei unui scop tactic: transmiterea unui semnal către Europa că rămâne dispusă la cooperare economică, în timp ce tensiunile cu Statele Unite se adâncesc.

Rezultatul este o relaţie limitată, construită pe câştiguri punctuale, nu pe încredere structurală.

• De ce China tratează diferit UE şi Marea Britanie

Diferenţa de abordare a Chinei faţă de Uniunea Europeană şi faţă de Regatul Unit este esenţială pentru înţelegerea vizitei lui Starmer.

UE este percepută de Beijing ca un actor sistemic: un bloc mare, cu putere normativă, capabil să impună standarde comerciale, climatice şi industriale şi, în cele din urmă, să se alinieze strategic cu Statele Unite.

Relaţia China-UE este structural tensionată şi tratată ca parte a unei competiţii pe termen lung.

În schimb, Marea Britanie este abordată ca un actor tactic.

Ieşită din UE, cu o nevoie accentuată de investiţii şi cu o greutate normativă limitată, Londra este văzută cea mai flexibilă şi mai uşor de abordat bilateral.

De aceea, China este dispusă să ofere concesii punctuale Regatului Unit, concesii care nu sunt replicabile la nivelul relaţiei cu Bruxellesul.

Această diferenţă explică de ce „reset-ul” cu Londra nu poate fi extrapolat la relaţia China-UE.

• Presiunea americană şi politizarea relaţiilor economice

Un element central al contextului actual îl reprezintă poziţia Statelor Unite. Declaraţiile preşedintelui american Donald Trump, care a avertizat că aprofundarea relaţiilor economice cu China este „periculoasă” şi a sugerat posibile tarife punitive pentru aliaţi, arată cât de politizate au devenit deciziile comerciale.

Pentru Marea Britanie, aceasta înseamnă că orice apropiere de Beijing este atent monitorizată la Washington. Comerţul şi investiţiile nu mai sunt neutre; ele sunt interpretate prin prisma alinierilor geopolitice.

Aprofundarea unei relaţii economice poate genera tensiuni într-o alta, iar acest risc limitează inevitabil amploarea cooperării cu China.

• Costurile ascunse ale fragmentării

Fragmentarea sistemului global nu se manifestă doar prin declaraţii politice, ci şi prin costuri economice concrete.

Standardele divergente, controalele suplimentare, riscurile de sancţiuni şi incertitudinea reglementară cresc costurile de operare pentru companii.

Investiţiile occidentale în China sunt realizate într-un cadru marcat de prudenţă: evaluări juridice complexe, măsuri sporite de securitate şi planuri de rezervă pentru eventuale tensiuni politice.

Chiar şi atunci când proiectele sunt aprobate, ele presupun o primă de risc ce reflectă instabilitatea mediului geopolitic.

• „Reset-ul” cu Londra - doar o manevră tactică

Vizita lui Keir Starmer la Beijing nu reprezintă o revenire la „era de aur” a globalizării, ci o adaptare pragmatică la o lume economică fragmentată. Relaţia UK-China este construită pe angajamente limitate, reversibile şi atent controlate politic, tocmai pentru că mediul internaţional nu mai permite cooperare amplă fără costuri strategice.

Diferenţa de tratament dintre UE şi Marea Britanie arată clar că Beijingul operează diferenţiat, în funcţie de greutatea şi vulnerabilităţile partenerului.

„Reset-ul” cu Londra este o manevră tactică într-un sistem în care fragmentarea s-a normalizat, iar riscul geopolitic a devenit parte integrantă a deciziilor economice.